BET
17034.36
0.62%
BET-TR
35344.26
0.62%
BET-FI
60628.54
-0.12%
BETPlus
2511.71
0.56%
BET-NG
1228.61
0.95%
BET-XT
1453.09
0.54%
BET-XT-TR
2981.14
0.54%
BET-BK
3112.41
0.26%
ROTX
37423.59
0.61%



România trebuie să investească în inovație și în noile tehnologii pentru a crește productivitatea și a evita capcana competitivității scăzute

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Accesul la finanțare externă este o problemă în România mai mult decât în ​​alte țări ale UE, iar firmele care ajung la frontiera productivității se confruntă cu dificultăți și mai mari în a obține finanțarea externă. Incertitudinea cu privire la viitor, infrastructura neadecvată și insuficiența personalului calificat sunt principalele bariere pentru întreprinderile din România. Găsirea persoanelor cu abilități potrivite este o provocare în special pentru companiile care încearcă să ajungă la frontiera productivității, se arată intr-un studiu al Bancii Europene de Investitii prezentat astăzi la Bucuresti.

Totodată, investiția firmelor rămâne concentrată pe extinderea capacității de producție și înclinată spre active corporale. Peste 76% din investiții sunt destinate activelor fixe corporale spre deosebire de 63% in UE. În schimb, investițiile în cercetare și dezvoltare și alte imobilizări necorporale sunt mai mici.

O privire mai atentă asupra activității de inovare a firmelor din România arată că, printre inovatori, o pondere mai mare se bazează pe adopție și nu pe dezvoltare. De asemenea, firmele românești rămân în urma întreprinderilor din UE când vine vorba de adoptarea de tehnologii digitale cheie. 

În general, UE duce lipsă de lideri mondiali din sectoarele noi și, în mod similar, firmele românești rămân în urmă față de UE în sectoarele inovatoare. Crearea mediului de afaceri adecvat și îmbunătățirea accesului la finanțare pentru firmele de tip start-up și scale-up reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a crea lideri, de a stimula inovația și productivitatea”, a declarat Debora Revoltella, directorul departamentului economic al BEI.

În urma contracției activității investiționale din 2018, investițiile în România au crescut în 2019, iar așteptările corporative s-au îmbunătățit. Cu toate acestea, mediul macroeconomic în următorii ani va deveni mai dificil, având în vedere temperarea creșterii economice și înrăutățirea balanței fiscale. Chiar și cu un spațiu fiscal limitat, prioritizarea investițiilor publice față de cheltuielile curente și predictibilitatea fiscală mai bună ar stimula investițiile private, necesare tranziției la o economie ecologică, circulară și inteligentă.

Rezultatele din România au fost obținute pe baza interviurilor cu 482 de firme din țară, în perioada aprilie-august 2019. Cercetarea face parte din Sondajul anual de investiții al BEI, realizat la nivelul UE, în cadrul a 12.500 de firme și cuprinde informații cantitative despre activitățile investiționale ale IMM-urilor și companiilor mari, cerințele de finanțare și dificultățile cu care se confruntă.

Studiul Grupului BEI oferă informații specifice despre activitățile investiționale ale firmelor românești, planurile și opiniile lor despre barierele investiționale. BEI dezvăluie că deficiența de investiții percepută, exprimând ponderea firmelor care nu au investit suficient în ultimii ani, rămâne peste nivelul UE.

Acest lucru confirmă rata scăzută a investițiilor la nivel macroeconomic și calitatea mai scăzută a activelor. Ponderea medie a utilajelor și echipamentelor de ultimă generație și cea a stocurilor de clădiri eficiente din punct de vedere energetic rămân în continuare sub media UE.

CITESTE SI:  Agista intră într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță extinderea responsabilităților echipei de Board

Aspecte cheie:

» Deficitul de investiții persistă, în ciuda creșterii economice puternice din ultimii ani, bazată pe consum;

» Activitatea investițională din România rămâne una dintre cele mai scăzute din UE: doar 71% dintre firmele românești au investit în ultimul exercițiu financiar, față de 85% la nivelul UE;

» Incertitudinea cu privire la viitor, infrastructura neadecvată și indisponibilitatea personalului calificat sunt principalele bariere în calea investițiilor;

» Majoritatea firmelor românești rămân departe de frontiera productivității UE și există puțini lideri. Diferențele de productivitate în cadrul firmelor românești sunt accentuate, majoritatea firmelor rămân cu performanțe reduse și doar 14% reușesc să crească semnificativ productivitatea;

» România trebuie să investească în inovație și în noile tehnologii pentru a crește productivitatea și a evita capcana competitivității scăzute. Investițiile sunt necesare și pentru a stimula tranziția spre o economie ecologică și circulară.

Vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, a comentat: „Sondajul EIBIS, care se derulează în Europa, inclusiv în România, oferă Băncii Europene de Investiții un instrument pentru implementarea politicilor economice potrivite: de a înțelege unde și ce tip de sprijin este necesar și modul în care BEI poate aduce o valoare reală economiilor și populației. BEI, ca banca-cheie a UE în combaterea schimbărilor climatice, este partenerul natural al României în sprijinirea schimbării țării către o economie cu emisii reduse de carbon și o creștere durabilă.


 

[ajax_load_more]