BET
8795.07
0.44%
BET-TR
14792.43
0.42%
BET-FI
39810.61
0.22%
BETPlus
1316.62
0.45%
BET-NG
645.96
0.86%
BET-XT
786.4
0.44%
BET-XT-TR
1329.09
0.43%
BET-BK
1655.59
0.7%
ROTX
17690.28
0.66%

Studiu BCG: Asigurările – al patrulea cel mai afectat sector la nivel global, după HoReCa, bănci și energie, în contextul pandemiei

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Raportul Value Creators 2020 al Boston Consulting Group, companie globală de consultanță, cuprinde cei mai mari 97 de asigurători internaționali cotați la bursă, cu o capitalizare de piață mai mare de 5 miliarde de dolari la 31/12/2019. Dintre acești 97 de asigurători, 41 aveau sediul central în America, 33 în Europa și Africa și 23 în Asia și Pacific (APAC).

Pe parcursul ultimilor cinci ani, asigurătorii au înregistrat un randament total pentru acționari (TSR) de 8,2%, în medie, subperformând ușor piața cu 1,4 puncte procentuale. Acest randament ia în calcul evoluția prețului acțiunilor, inclusiv dividende. Asigurătorii mari au înregistrat însă performanțe mult mai bune —  cei situați în topul industriei au furnizat un randament de 36% TSR în 2019 și o medie de 20% TSR din 2014.

Odată cu izbucnirea pandemiei globale cauzată de virusul SARS-CoV-2, totul a decurs mai anevoios. Multe guverne au redus ratele dobânzilor la niveluri minime, cu efectele scontate asupra industriilor dependente de investiții. În sectorul financiar, băncile au fost cele mai afectate, urmate de domeniul asigurărilor de viață. 

La nivelul lunii iunie 2020, industria asigurărilor înregistra o scădere de 21%, din perspectiva randamentului total pentru acționari, fiind al patrulea cel mai afectat sector în pandemie, în timp ce indicele bursier S&P Global 1200 avea o pierdere de doar 9%, după cum putem vedea în tabelul de mai jos.

Pe de altă parte, există asiguratori care au înregistrat performanțe semnificative, mult mai bune decât alți competitori sau companii din alte industrii, subliniind una dintre lecțiile noastre fundamentale: orice companie își poate găsi calea către crearea de valoare adăugată. 

Mai mult, această performanța a fost înregistrată atât în zone geografice diferite, cât și pe segmente de piață distincte. Primele cinci companii din ultimii cinci ani, 2014 – 2019, au fost: Sul América (Brazilia, în principal proprietăți, accidente, dar și sănătate, TSR anual de 43,6%), Progressive (SUA, proprietăți și accidente, TSR anual de 25,2%), Ping An (China, asigurare multilină, TSR anual de 23.5%), Hannover Rück (Germania, reasigurare, TSR anual de 23.5%) și Porto Seguro (Brazilia, în principal proprietăți,  accidente și sănătate, TSR anual de 21,9%). Lista completă este ilustrată în tabelul de mai jos. 

Niciuna dintre companiile de asigurări din România nu se află în acest top (de fapt, doar 3 asigurători europeni se află în primul sfert) și doar unul se află în al doilea sfert. 

Previziuni și imperative strategice

Perspectiva neclară, pe termen mediu, asupra perioadei post-COVID-19, aduce un nivel de incertitudine cu care majoritatea echipelor de management nu s-a mai confruntat până acum. Cât va dura, de exemplu, recuperarea cererii? Cum vor evolua solicitările de daune altele decât cele de viață? Cât de mult capital oportunist va intra în industrie în urma creșterii prețurilor? Cum pot acoperi asigurătorii produse de viață și pensii atractive într-o lume cu randament zero?

Am identificat 4 imperative, în plus față de a cincea, respectiv îmbunătățirea alocării de capital, pentru ca firmele de asigurări să se dezvolte în lumea post-COVID:

1. Accelerarea transformării pentru a crea un Model de Afaceri Bionic

În urma cercetărilor, BCG a constatat faptul că majoritatea companiilor de asigurări investesc insuficient în inițiative digitale și se află în mod constant în spatele campionilor digitali din industrie, și anume companii care acordă prioritate acestor investiții și construiesc organizații digitale. Asiguratorii ar trebui să se concentreze pe digitalizarea a cinci domenii cheie care necesită: distribuție, servicii pentru clienți, operațiuni, organizare și gestionarea daunelor.

2. Creșterea productivității prin noi moduri de lucru

Asigurătorii care vor ieși mai puternici din criza COVID-19, vor fi cei care, pe parcursul lunilor următoare, vor aborda următorii factori critici: cost, viteză și perseverență. Mulți vor trebui să reducă costurile, fără însă a afecta capacitățile cheie. Abilitatea de a reacționa rapid la circumstanțe, cum ar fi schimbările privind cererea, vor avea un impact major asupra eforturilor asiguratorilor de a reduce cererile de daune și de a profita la maximum de noi oportunități. Toate companiile au conștientizat faptul că sistemele critice de care depind sunt foarte fragile și au nevoie de sisteme operaționale rezistente. Capacitatea de a opera cu agilitate va fi cheia succesului.

3. Adoptarea gândirii în scenarii

Întrucât se confruntă cu o mai mare incertitudine asupra mediului macro, companiile trebuie să facă față unor provocări din ce în ce mai mari, într-o lume mai puțin previzibilă. Datorită lecțiilor învățate din impactul neașteptat al COVID-19, mai mulți asiguratori se îndreaptă către analiza scenariilor avansate.

Această abordare permite managementului să exploreze efectul strategiei și tacticilor în diverse scenarii, să calculeze rapid impactul deteriorării condițiilor asupra afacerii (precum capitalul, marjele și lichiditatea), să identifice riscurile, concentrațiile între expuneri și să reevalueze ipotezele de afaceri și măsurile financiare existente.

4. Optimizarea portofoliului de afaceri prin fuziuni și achiziții inteligente

M&A este o strategie cheie pentru creșterea productivității capitalului prin realinierea portofoliului de afaceri și îmbunătățirea poziției strategice. Asiguratorii care urmăresc ce va fi în viitor vor folosi această criză pentru a evalua și a urmări atât achizițiile, cât și oportunitățile de vânzare.

În concluzie: asigurătorii au în față un drum anevoios. Acesta ar putea deveni și mai dificil dacă redresarea economică globală va fi de lungă durată sau dacă COVID-19 va reveni în forță. Dar, după cum a spus Albert Einstein „în mijlocul dificultății stă oportunitatea”. Este un moment bun pentru ca asigurătorii perseverenți să acționeze.

CITESTE SI:  Agroland, lider în retailul agricol autohton își extinde activitatea prin achiziția platformei Avicola Mihăilești