BET
16898.23
0.41%
BET-TR
35061.82
0.41%
BET-FI
59922.8
-0.34%
BETPlus
2493.39
0.39%
BET-NG
1215.91
0.52%
BET-XT
1440.16
0.3%
BET-XT-TR
2954.6
0.3%
BET-BK
3091.74
0.11%
ROTX
37105.49
0.37%



4 evenimente importante pentru piețe în atenția investitorilor – ești pregătit?

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Piețele sunt neliniștite în decembrie deoarece acordul comercial promis nu s-a materializat. Acest lucru înseamnă că un final al tarifelor înfricoșătoare poate fi eliminat în cele din urmă. Ar putea alte evenimente mari să fure spectacolul săptămâna aceasta? Le privim unul câte unul.

Taxele vamale din decembrie:

Timp de săptămâni întregi, investitorii au crezut că „Prima Fază” a acordului cu China este aproape o certitudine și că va avea loc o reducere a taxelor vamale ca urmare a acestei înțelegeri. În schimb, aceștia se confruntă cu riscul unor noi taxe vamale impuse unor produse foarte sensibile pentru consumatori, termenul limită de 15 decembrie fiind tot mai aproape.

Președintele Trump și-a dorit achiziții de produse agricole mari din partea Chinei ca parte a acordului, dar întrucât Beijingul refuză să accepte, trebuie să ia o decizie: menține o atitudine fermă care îi sperie pe investitori sau este considerat cel slab și întârzie taxele vamale.

Tarifele de 15% la bunurile sensibile la consum nu ar reprezenta doar o lovitură pentru China, ci și un risc ridicat pentru campania electorală a lui Trump. Sursa: XTB Research

Mișcarea DE30 devine foarte asemănătoare impulsului corectiv din septembrie. Un nivel cheie de suport este la 12640 de puncte. Sursa: xStation5

Ședința Fed (miercuri, 21:00 ora României):

După un val de date dezamăgitoare din SUA pentru luna octombrie (după cum sugerează indicatorul Citi Eco Surprise), noiembrie a adus o stabilizare iar majoritatea rapoartelor au fost mai mult sau mai puțin în conformitate cu așteptările.

După un raport NFP solid, este foarte probabil ca Fed să mențină tonul pozitiv, iar investitorii se vor concentra pe programul de achiziții de active. Este greu de interpretat ceea ce ar putea face FOMC în acest moment pentru a susține piețele agitate, dar Jerome Powell ar putea încerca.

CITESTE SI:  Simtel obține o finanțare nerambursabilă de 12 milioane de euro pentru construirea unei centrale fotovoltaice

Ședința BCE (joi, 14:45 ora României):

Investitorii nu consideră că Banca Centrală Europeană va schimba dobânzile în cadrul ședinței de joi. Totuși, această probabilitate nu înseamnă că nu va fi un eveniment interesant, întrucât va include un set de noi prognoze economice precum și prima conferință de presă susținută de Christine Lagarde.

Subiectul principal de interes pentru piața valutară va fi dacă Președintele va oferi vreun indiciu cu privire la o posibilă expansiune viitoare. Există spațiu pentru noi reduceri de dobândă? Ar putea Banca să accelereze ritmul achizițiilor de active? În viziunea noastră, Lagarde va încerca să evite astfel de întrebări, dar orice tip de indiciu ar putea fi foarte periculos pentru perechea EURUSD care se recuperează ușor.

EURUSD încă încearcă să profite de structura recentă Double Bottom. Sursa: xStation5

Alegerile din Marea Britanie (joi):

Alegerile din Marea Britanie au fost organizate pentru a încheia un moment de impas din Parlamentul britanic și, în sfârșit, să livreze Brexit-ul. Prin urmare, piețele cred că o victorie categorică a Conservatorilor va determina o liră puternică, întrucât riscul unui No Deal ar fi minim.

Cu toate acestea, lira s-a apreciat de ceva săptămâni, iar obținerea unei majorități a fost deja inclusă în preț. Sondajele sugerează că riscul unui nou ”Parlament Suspendat” este scăzut, dar în continuare există.

Sondajele sugerează o victorie puternică pentru conservatori în cadrul alegerilor de joi. Sursa: YouGov, XTB Research

UE pregătește o nouă armă comercială cu care ”să lovească” Statele Unite

Conform raportului Politico, Phil Hogan, Comisarul European pentru Comerț, va prezenta o nouă armă comercială cu care să ”lovească” Statele Unite la sfârșitul acestei săptămâni. Raportul nu a furnizat multe detalii, dar a susținut că noua măsură va permite UE să impună taxe vamale mai ridicate Washingtonului. O potențială exacerbare a războiului comercial dintre UE și SUA reprezintă o nouă sursă de îngrijorare pentru piețe și ar putea reprezenta cauza deprecierii de astăzi. Indicii bursieri majori încearcă să se redreseze în prezent, întrucât investitorii au speranțe mari că acordul USMCA va fi anunțat astăzi.

Analiză efectuată de XTB Online Trading.


 

[ajax_load_more]