BET
17038.27
1.03%
BET-TR
35352.34
1.03%
BET-FI
60421.88
0.5%
BETPlus
2516.26
0.98%
BET-NG
1216.13
1.05%
BET-XT
1451.04
0.99%
BET-XT-TR
2976.9
0.99%
BET-BK
3124.93
0.62%
ROTX
37430.04
1.06%


Banca Centrală Europeană își intensifică activitatea privind o monedă euro digitală

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Banca Centrală Europeană (BCE) a publicat zilele acestea un raport cuprinzător privind posibila emisiune a unei monede euro digitale, elaborat de Grupul operativ la nivel înalt al Eurosistemului pentru moneda digitală a băncii centrale și aprobat de Consiliul guvernatorilor.

O monedă euro digitală ar reprezenta o formă electronică de bani ai băncii centrale, care ar fi accesibilă tuturor cetățenilor și firmelor, precum bancnotele, dar în format digital, pentru efectuarea plăților zilnice într-un mod rapid, ușor și sigur. Aceasta ar completa numerarul, fără a-l înlocui. Eurosistemul va continua, în orice caz, să emită numerar.

Moneda euro aparține europenilor, iar misiunea noastră este de a fi gardianul acesteia,” a declarat Christine Lagarde, președinta BCE. „Europenii recurg tot mai mult la mijloace digitale atunci când cheltuiesc, economisesc și investesc. Rolul nostru este de a asigura încrederea în monedă. Aceasta înseamnă garantarea adaptării euro la era digitală. Ar trebui să fim pregătiți să emitem o monedă euro digitală, dacă va fi necesar.

Grupul operativ al Eurosistemului, care reunește experți din cadrul BCE și de la 19 bănci centrale naționale din zona euro, a identificat scenarii posibile care ar impune emisiunea unei monede euro digitale. Printre acestea se numără: o cerere sporită de plăți electronice în zona euro care ar necesita un mijloc de plată digital european fără risc, o reducere semnificativă a utilizării numerarului ca mijloc de plată în zona euro, lansarea unor mijloace de plată private la nivel mondial care ar putea genera preocupări în materie de reglementare și ar prezenta riscuri la adresa stabilității financiare și a protecției consumatorilor, precum și o utilizare masivă de monede digitale ale băncii centrale emise de bănci centrale străine.

CITESTE SI:  ANALIZĂ XTB: Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a oprit” în orașul luxului

Tehnologia și inovarea transformă modul în care consumăm, lucrăm și interacționăm,” a declarat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE și președinte al grupului operativ. „O monedă euro digitală ar sprijini elanul de inovare continuă al Europei. Aceasta ar contribui, de asemenea, la suveranitatea sa financiară și ar consolida rolul internațional al euro.”

O monedă euro digitală ar prezerva binele public pe care euro îl oferă cetățenilor: accesul liber la un mijloc de plată simplu, unanim acceptat, fără risc și de încredere. Aceasta prezintă și dificultăți, pe care Eurosistemul le poate însă soluționa prin adoptarea unor strategii corespunzătoare în procesul de concepere a euro digital.

Consiliul guvernatorilor nu a luat încă o decizie cu privire la posibilitatea introducerii unei monede euro digitale.

Eurosistemul va iniția un dialog amplu cu cetățenii, mediul academic, sectorul financiar și autoritățile publice pentru a evalua în detaliu nevoile acestora, precum și avantajele și dificultățile pe care aceștia se așteaptă ca emiterea euro digital să le genereze. O consultare publică va fi lansată la data de 12 octombrie.