

Economia Zonei Euro revine pe creștere in timp ce inflația coboară la 5.3%
După ce PIB-ul Zonei Euro a scăzut în trimestrul al patrulea și a stagnat în primul, a revenit pe creștere cu 0,3% în al doilea trimestru, peste așteptările economiștilor, dar faza de creștere dinamică a trecut deja, iar efectele inflației ridicate, cererii globale slabe și înăspririi monetare au ca rezultat o activitate economică mai redusă.
În timp ce piața muncii continuă să funcționeze foarte bine, o recesiune nu pare a fi niciodată departe în acest mediu volatil și rămâne un risc clar de scădere pentru trimestrele următoare.
De menționat totuși ca evoluția PIB-ului a fost stimulată și de activitatea foarte puternică a companiilor multinaționale din Irlanda fără de care s-ar fi redus la jumătate.
Analizând cele mai volatile componente, se poate spune totuși că economia a rămas în mare parte stagnantă. Cu toate acestea, pentru BCE, acesta nu va fi principalul argument pentru a face o pauză în septembrie.
Cu toate astea, diferențele dintre țări sunt mari în ceea ce privește performanța. Economiile germane și italiene continuă să aibă de suferit, în parte pentru că sectoarele lor de producție sunt mai mari și cererea de bunuri rămâne în contracție.
Germania a înregistrat o creștere constantă a PIB-ului trimestrial după două trimestre de creștere negativă, în timp ce Italia a scăzut din nou la -0,3%.
Pe de altă parte, Franța și Spania au continuat să aibă rezultate bune. Creșterea PIB-ului francez a accelerat de la 0,1 la 0,5%. Spania a înregistrat o decelerare a creșterii de la 0,5 la 0,4%.
O altă cifră importantă a venit si dinspre evoluția inflației din zona euro care continuă să se miște în direcția corectă și după cum era de așteptat, a ajuns la 5,3% în iulie, în scădere de la 5,5% în iunie.
Inflația energetică a fost puternic negativă în raport cu efectele de bază de anul trecut, la -6,1%, în timp ce inflația alimentară a fost mai mică, la 10,8%, în scădere de la 11,6% luna trecută. Deși evoluțiile recente ale prețurilor au fost mai puțin dezinflaționiste, inflația generală ar trebui să continue să scadă.
Inflația de bază a rămas constantă pe lună, la 5,5%, datorită evoluțiilor divergente dintre inflația bunurilor industriale non-energetice și cea a serviciilor.
Inflația mărfurilor scade rapid, deoarece cererea de bunuri s-a moderat, problemele lanțului de aprovizionare s-au estompat, iar costurile aportului de energie sunt acum în scădere bruscă față de acum un an.
Inflația serviciilor continuă să crească, totuși, pe măsură ce creșterea salariilor continuă să împingă costurile de intrare pentru furnizorii de servicii.
În general, imaginea inflației pare pozitivă pentru lunile următoare. Chiar dacă prețurile energiei au crescut recent, efectele de bază vor împinge și mai mult inflația energetică.
Așteptările privind prețurile de vânzare par încurajatoare pentru inflația de bază, în special pentru bunuri. Inflația serviciilor va avea o tendință mai ridicată pentru mai mult timp, dar va încetini de aici înainte.