BET
10994.22
1.77%
BET-TR
21375.6
1.77%
BET-FI
47621.86
0.77%
BETPlus
1641.28
1.79%
BET-NG
846.73
0.66%
BET-XT
971.15
1.6%
BET-XT-TR
1876.15
1.6%
BET-BK
2060.87
1.94%
ROTX
24931.93
1.73%


ANAF lanseza din 1 iunie ‘Spatiul Privat Virtual’ si pentru persoanele juridice

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

„Din 1 iunie serviciul Spaţiul Privat Virtual este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit. În Monitorul Oficial al României nr. 368/17.05.2017 a fost publicat O.M.F.P. nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între MFP/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică. Acest act normativ intră în vigoare la 1 iunie 2017″, se arată în document.

Potrivit acestuia, serviciile de comunicare electronică, respectiv, Comunicarea prin „Spaţiul privat virtual” şi Comunicarea prin serviciul „Buletinul informativ” sunt gratuite şi disponibile 24 de ore din 24.

Prin Spaţiul Privat Virtual contribuabilii au acces la informaţii precum declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii, cereri adresate de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanţelor Publice/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru obţinerea unor informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală, cum ar fi: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a cazierului fiscal, cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale, cereri de audienţă, sesizări, petiţii, reclamaţii, solicitări privind informaţiile publice şi altele asemenea.

CITESTE SI:  Acțiunile DN AGRAR Group SA (DN) vor fi incluse de azi în top 10 companii din indicele BETAeRO

De asemenea, mai pot fi vizualizate acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în executarea legii, cum ar fi decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea, documente sau acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la cererea persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entităţi fără personalitate juridică, precum certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit şi altele asemenea şi altele. AGERPRES

Foto credit: Dreamstime