BET
16368.67
0.75%
BET-TR
33963.05
0.75%
BET-FI
59471.99
0.42%
BETPlus
2420.91
0.72%
BET-NG
1174.86
0.8%
BET-XT
1400.25
0.7%
BET-XT-TR
2872.73
0.7%
BET-BK
3017.1
0.36%
ROTX
35898.22
0.78%


ASF organizează și în acest an Global Money Week, eveniment dedicat promovării educației financiare

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza și în acest an, în perioada 12-18 martie 2018 Global Money Week, eveniment dedicat promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor.

Primul eveniment din săptămâna GMW a reunit astăzi, la Bursa de Valori București, mai mulți liceeni care au participat la deschiderea ședinței de tranzacționare.

ASF are în derulare, de trei ani, un amplu proiect de educație financiară care vizează, în principal, creșterea gradului de înțelegere a conceptelor și a noțiunilor financiare. Acest demers va aduce în timp beneficii reale consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare“, a declarat Prim-vicepreședintele ASF, domnul Ovidiu Wlassopol, prezent la evenimentul de la BVB.

Proiectele de educație financiară ale ASF au avut o contribuție importantă la obținerea premiului Country Award pentru regiunea Europa și Asia Centrală, câștigat de România anul trecut. Distincția a fost acordată la Berlin de Child & Youth Finance International (CYFI), organizatorul GMW și una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale din lume.

Programul de educație financiară al ASF, pentru anul școlar 2017-2018, include 159 de școli din 28 județe și Municipiul București.

CITESTE SI:  BRK Financial Group are un preț țintă de 21,22 lei pentru acțiunile BRD și recomandă Cumpărare

Numărul estimat al elevilor care vor participa la acest program se ridică la peste 22.000. Totodată, în cadrul Laboratorului Academic, programul ASF destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, vor participa 9 centre universitare din întreaga țară.

‘’Educația financiară și protecția consumatorilor reprezintă două obiective fundamentale pentru ASF. Nu putem vorbi despre o dezvoltare sănătoasă a piețelor financiare, în absența unor consumatori care să cunoască bine produsele și serviciile pe care le achiziționează”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.

Global Money Week este un eveniment internaţional în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. Anual, această iniţiativă reuneşte organizaţii din peste 120 de ţări şi implică aproape 6 milioane de copii şi tineri. În acest an, activităţile GMW vor avea loc sub titlul Money Matters Matter.