BET
9075.77
0.62%
BET-TR
15120.85
0.62%
BET-FI
42298.94
-0.52%
BETPlus
1359.03
0.58%
BET-NG
662.6
0.05%
BET-XT
816.64
0.42%
BET-XT-TR
1367.65
0.42%
BET-BK
1720.83
0.16%
ROTX
18367.05
0.61%

Banca Centrală Europeană menține neschimbate ratele dobânzii de politică monetară

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

În ședința de astăzi, Consiliul guvernatorilor BCE a mentinut ratele dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, −0,50%.

Consiliul guvernatorilor anticipează menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergență robustă a perspectivelor inflației către un nivel inferior, dar suficient de apropiat de 2% în cadrul orizontului de proiecție, precum și reflectarea consecventă a acestei convergențe în dinamica inflației de bază;

Consiliul guvernatorilor va continua să efectueze achiziții în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1 350 de miliarde EUR.

Aceste achiziții contribuie la relaxarea orientării generale a politicii monetare, sprijinind astfel compensarea impactului în sensul scăderii al pandemiei asupra traiectoriei proiectate a inflației.

Achizițiile vor continua să fie efectuate într-un mod flexibil în timp, la nivelul categoriilor de active și între jurisdicții. Aceasta permite Consiliului guvernatorilor să contracareze cu eficacitate riscurile la adresa transmisiei fără probleme a politicii monetare.

Consiliul guvernatorilor va efectua achiziții nete de active în cadrul PEPP cel puțin până la sfârșitul lunii iunie 2021 și, în orice caz, până când va considera că faza de criză a pandemiei de coronavirus a fost depășită.

Consiliul guvernatorilor va reinvesti principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul PEPP cel puțin până la sfârșitul anului 2022. În orice caz, reducerea progresivă în viitor a portofoliului PEPP va fi gestionată astfel încât să se evite o interferență cu orientarea adecvată a politicii monetare;

Achizițiile nete în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP) vor continua, într-un ritm lunar de 20 de miliarde EUR, alături de achizițiile efectuate în cadrul pachetului temporar suplimentar în valoare de 120 de miliarde EUR, până la sfârșitul anului.

CITESTE SI:  When will inflation return on the agenda of the central banks?

Consiliul guvernatorilor anticipează în continuare derularea achizițiilor nete lunare de active în cadrul APP atât timp cât va fi necesar în vederea consolidării impactului acomodativ al ratelor sale de politică monetară și încetarea acestora puțin înainte de a iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE.

Consiliul guvernatorilor intenționează să continue reinvestirea, în totalitate, a principalului aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul APP pe o perioadă extinsă după data la care va iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar pentru menținerea unor condiții favorabile de lichiditate și a unui grad amplu de acomodare monetară.

De asemenea, va continua să furnizeze un volum amplu de lichiditate prin intermediul operațiunilor sale de refinanțare. Mai exact, cea mai recentă operațiune din cadrul celei de-a treia serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (targeted longer-term refinancing operations – OTRTL III) a înregistrat un nivel de alocare a fondurilor foarte ridicat, sprijinind creditarea bancară a firmelor și populației.

Consiliul guvernatorilor este în continuare pregătit să își ajusteze toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația evoluează într-un mod susținut în direcția obiectivului urmărit, în concordanță cu angajamentul său în favoarea simetriei.