BET
11924.7
1.65%
BET-TR
23194.59
1.65%
BET-FI
50127.35
0.55%
BETPlus
1779.36
1.58%
BET-NG
883.96
0.71%
BET-XT
1042.6
1.5%
BET-XT-TR
2015.11
1.5%
BET-BK
2221.28
1.44%
ROTX
26759.92
1.53%


Bittnet Group realizează o nouă tranzacție în domeniul IT&C și își consolidează prezența la nivel național

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Bittnet (BNET), un grup de companii IT listate pe Piața Principală a Bursei de Valori București, anunță cea de-a doua tranzacție de M&A de anul acesta, prin semnarea contractului de preluare integrală a 2Net Computer SRL (2Net), o companie locală specializată în echipamente, soluții si servicii IT&C.

Tranzacția este supusă aprobării de către Consiliul Concurenței, iar în măsura în care va fi finalizată, 2Net va fi deținută integral de către Dendrio Solutions și va fi integrată în business-group-ul „Cloud & Infrastructure” din cadrul Diviziei de Tehnologie a Bittnet Group.

„Suntem încântați că proiectele noastre de M&A sunt în linie dreaptă și că la două săptămâni de la ultima tranzacție anunțată – Top Tech, am reușit să o semnăm deja pe următoarea.

2Net se alătură Dendrio, companiile având un domeniu de activitate similar, iar odată cu finalizarea tranzacției ne vom consolida prezența în zona de centru a României și vom avea acces la clienții internaționali cu activitate în județele Brașov, Covasna si Harghita.

2Net este o companie cu situații financiare solide și cu un management profesionist, ce deține o experiență de peste 25 de ani în domeniul IT&C. Le transmitem bun-venit noilor colegi în echipa noastră și abia așteptăm să realizăm împreună planurile de creștere ale grupului,” a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

2Net este o companie românească de IT&C fondată în urmă cu 25 de ani în Brașov de către antreprenorul Gheorghe (George) Tomescu. Compania este specializată în furnizarea de produse, soluții și tehnologii, servicii IT&C integrate, retele voce-date & control acces.

Produsele, soluțiile și serviciile oferite de 2Net sunt livrate către zona Corporate, IMM-uri, cât și către zona de retail, prin magazinul propriu 2Net din Brasov și Sf.Gheorghe. Compania are încheiate parteneriate cu cei mai importanti vendori din domeniul IT&C, precum Cisco, Microsoft, HP Inc, Dell EMC, HPE, Lenovo, Apple, Asus, Fortinet, BitDefender, Eset, Kyocera, Canon, Rittal, APC, etc. 2Net are în prezent un număr de 24 de angajați și o prezență puternică la nivelul județelor Brașov, Harghita și Covasna.

În urma acestei tranzacții, Dendrio își fortifică prezența în Transilvania având în vedere și preluarea TopTech din luna martie, care are, de asemenea, o activitate puternică în Transilvania, în județele Cluj, Sibiu, Alba și Hunedoara, dar și expertiza prin vendorii cheie menționați.

Tranzacția de astăzi marchează o etapă importantă în ceea ce privește 2Net. Investiția realizată de Dendrio ne deschide noi oportunități de dezvoltare pentru companie, deoarece având alături de noi un jucător semnificativ în domeniul IT&C, vom putea să gestionăm mai bine și mai eficient solicitările tot mai ridicate ale clienților din regiunea centru în care activăm.

CITESTE SI:  Calendar economic: Evoluția inflației din Statele Unite va fi in centrul atenției investitorilor săptămâna asta

De asemenea, sunt încrezător că echipa noastră va aduce valoare adăugată proiectelor pe care Dendrio le are în vedere în următorii ani și implicit vom contribui la creșterea afacerilor Bittnet Group,” a declarat George Tomescu, fondator și Executive Manager al 2Net.
George Tomescu va rămâne implicat în desfășurarea activității 2Net pentru cel puțin un an de zile, în vederea finalizării procesului de tranziție.

Valoarea tranzacției anunțate este estimată la 6,3 milioane de lei și va fi supusă ajustărilor obișnuite pentru acest tip de tranzacții. Achiziția 2Net este realizată integral de către Dendrio care va prelua și un împrumut acționar în valoare de 1,2 milioane de lei.

Tranzacția face parte din planul de extindere și consolidare al Bittnet Group prin tranzacții de tip M&A, prin care grupul urmărește consolidarea prezenței sale atât în activitatea clasică de integrare IT&C cât și în zona de securitate cibernetică.

În ceea ce privește rezultatele financiare ale 2Net, în anul 2021 compania a înregistrat venituri totale de 25 milioane de lei, EBITDA estimat de 2 milioane lei și un profit net de 1,4 milioane de lei.

După finalizarea tranzacției, echipa 2Net va fi integrată în business-group-ul „Cloud & Infrastructure” din cadrul Diviziei de Tehnologie a Bittnet Group. Astfel, potențialul de creștere al „Cloud & Infrastructure” este unul semnificativ prin alăturarea celor doi noi companii.

Deși situațiile financiare ale TopTech și 2Net nu sunt consolidate în rezultatele Bittnet Group pe 2021, veniturile totale realizate de acestea, împreună cu Dendrio se ridică la aproximativ 170 de milioane de lei, EBITDA de 11 milioane, iar profitul net la 6 milioane de lei.

Tranzacția a fost facilitată de Kogaion Investments, care a acordat servicii de consultanță de M&A cumpărătorului și a coordonat procesul tranzacției. Echipa Kogaion Investments, coordonată de Adinel Tudor a asistat Bittnet Group în toate tranzacțiile de pe piața locală realizate de grup în 2021.

Boutique-ul local de consultanță în fuziuni și achiziții are o experiență de peste zece ani în domeniu, perioadă în care a fost implicată în tranzacții cu o valoare totală de peste 200 milioane de euro.