BET
15033.96
1.36%
BET-TR
31040.47
1.36%
BET-FI
57453.7
0.53%
BETPlus
2230.89
1.29%
BET-NG
1103.23
1.44%
BET-XT
1295.7
1.29%
BET-XT-TR
2645.03
1.29%
BET-BK
2828.99
1.31%
ROTX
33405.38
1.41%


Certinvest primeşte premiul pentru administrarea celui mai performant fond de obligaţiuni din România

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Certinvest, prima societate independentă de administrare a fondurilor de investiţii autorizată din România, a primit premiul pentru cel mai performant fond de obligaţiuni din ultimii 3 ani, în cadrul Summitului Administratorilor de Fonduri din România.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF) a organizat ieri, 28 septembrie, la Crowne Plaza, Summitul Administratorilor de Fonduri, ediţia V.

Ȋncepând din acest an, cel mai important eveniment anual din industria de asset management locală a lansat Gala Profesioniştilor din Asset Management, demers care aduce recunoaştere profesioniştilor din domeniu, dar şi fondurilor de investiţii care au înregistrat cele mai bune randamente şi performanţe financiare pentru investitori.

Ȋn cadrul galei, Certinvest Obligaţiuni a primit premiul pentru cel mai performant fond de obligaţiuni din România în ultimii 3 ani. Astfel, în perioada 30 iunie 2020 – 30 iunie 2023, Certinvest Obligaţiuni a reuşit un randament de 12.03%, depăşind performanţele celorlalte 4 fonduri de obligaţiuni clasate, care au înregistrat o medie de 10.45%.

Performanţa fondului Certinvest Obligaţiuni este cu atât mai remarcabilă având în vedere că este un fond de investiţii cu grad de risc 2, considerat relativ scăzut, ceea ce, în mod obişnuit, se asociază cu randamente relativ scăzute.

CITESTE SI:  Safetech Innovations revizuiește în scădere prognoza de venituri pentru acest an

“Recunoaşterea pe care o primim astăzi este o confirmare a creşterii calităţii activităţii departamentelor de administrare a investiţiilor, back-office şi administrare a riscurilor.

Este o recunoaştere a pasiunii, talentului şi abilităţilor remarcabile a tuturor colegilor din aceste departamente.” a declarat Alina Huidumac, Deputy CEO SAI Certinvest.

SAI Certinvest a înregistrat o creştere notabilă în primul trimestru al anului 2023, de 492%, a numărului de conturi noi deschise în platforma InvestOnline.ro, faţă de ultimul trimestru al anului trecut, şi o creştere de 631% a numărului de depuneri în fondurile deschise de investiţii administrate de societate, comparativ cu ultimul trimestru din 2022.

Un semn pozitiv al loializării clienţilor este dat de creşterea cu 61% a investiţiilor recurente lunare în prima jumătate a anului 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022