BET
12185.79
-0.35%
BET-TR
23701.79
-0.35%
BET-FI
49953.42
-0.2%
BETPlus
1820.67
-0.35%
BET-NG
901.39
-0.48%
BET-XT
1061.67
-0.34%
BET-XT-TR
2052.24
-0.34%
BET-BK
2326.24
-0.24%
ROTX
27073.42
-0.49%


Comisia Europeana are in vedere simplificarea accesului la fondurile UE

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Comisia Europeana are in vedere simplificarea accesului la fondurile UE, pe baza unui raport realizat de un grup de experţi independenţi referitor la fondurile Uniunii Europene după 2020 se arată într-un comunicat de presă al forului comunitar.

In timp ce Politica de Coeziune are rezultate pozitive, multitudinea normelor existente în prezent nu facilitează întotdeauna activitatea administraţiilor locale care gestionează fondurile UE sau pe cea a întreprinderilor care doresc să solicite finanţare din partea UE. Prin urmare, simplificarea este esenţială, se arată în raport, iar Comisia Europeană ar trebui să examineze modalităţi de a simplifica şi mai mult accesul la fondurile UE în cadrul bugetar pentru perioada de după 2020.

Acesta este principalul mesaj pe care grupul la nivel înalt pentru simplificare doreşte să îl integreze în discuţia cu privire la viitorul finanţelor UE, care a fost lansată de Comisie la 28 iunie prin publicarea documentului său de reflecţie special, ultimul dintr-o serie de cinci documente de reflecţie prezentate în urma publicării de către CE, la 1 martie, a Cărţii albe privind viitorul Europei.

„Cetăţenii aşteaptă mai mult din partea UE – dar bugetul UE este în scădere. Pentru a soluţiona această dilemă, trebuie să valorificăm la maximum fiecare euro pe care îl cheltuim. Iar simplificarea normelor contribuie la eficientizarea cheltuielilor”, a declarat comisarul Gunther H. Oettinger, responsabil pentru buget şi resurse umane.

„Norme mai puţine şi mai simple înseamnă rezultate mai bune şi mai puţine erori. Haideţi să ne concentrăm asupra a ceea ce este cu adevărat important: ameliorarea vieţii cetăţenilor pretutindeni în Europa”, a afirmat comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.

„Prin utilizarea întregului potenţial al simplificării, vom economisi bani şi timp, care vor putea fi folosite în schimb pentru stimularea convergenţei sociale în toată Europa”, a apreciat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, Marianne Thyssen.

CITESTE SI:  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică un ghid pentru sprijinirea listării la bursă a companiilor

„Simplificarea accesului la fondurile de coeziune ale UE şi a utilizării acestora va contribui cu siguranţă la apropierea cetăţenilor de UE”, a explicat preşedintele grupului la nivel înalt, Siim Kallas.

Potrivit grupului, arhitectura actuală a normelor este eficace, dar trebuie simplificată. Ar trebui menţinută guvernanţa partajată a gestionării pentru a se asigura încrederea reciprocă şi asumarea obiectivelor comune în materie de creştere şi de creare a locurilor de muncă. Însă, cea mai bună metodă de simplificare a normelor este reducerea numărului acestora; grupul propune norme care trebuie eliminate sau reduse drastic.

Un cadru mult mai simplificat ar trebui să fie accesibil tuturor statelor membre şi regiunilor, cu condiţia ca acestea să îndeplinească o serie de criterii: sisteme fiabile de gestiune şi control; un nivel semnificativ de cofinanţare naţională, pentru a încuraja realizarea de cheltuieli eficiente; identificarea principalelor reforme structurale în scopul implementării şi al concentrării asupra unui număr redus de domenii de politică, pentru a se putea obţine rezultate.

Simplificarea s-a dovedit deja a fi o poveste de succes: comisarul Oettinger a prezentat, marţi, trei rapoarte privind implementarea bugetului UE pentru 2016. Una dintre concluzii este că simplificarea normelor UE facilitează utilizarea fondurilor UE în mod eficace şi corect de către autorităţile, fermierii şi întreprinderile locale. În acelaşi spirit, Comisia a propus, în septembrie 2016, simplificarea normelor în temeiul cărora statele membre şi alţi beneficiari primesc bani de la UE. AGERPRES

Foto credit: Paulgrecaud | Dreamstime