BET
12516.82
-0.43%
BET-TR
23726.94
-0.43%
BET-FI
51190.16
-0.6%
BETPlus
1866.6
-0.42%
BET-NG
947.31
-0.3%
BET-XT
1091.23
-0.44%
BET-XT-TR
2054.73
-0.44%
BET-BK
2286.54
-0.69%
ROTX
27939.05
-0.47%

Cresc activele fondurilor de investitii la jumatatea anului

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Activele nete ale fondurilor deschise locale au crescut la jumatatea anului cu 0,7%, la 22,58 miliarde lei, în vreme ce creşterea totala în anul curent a fost de 3,2% se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF) remis, miercuri, AGERPRES.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iunie intrări nete de 231,8 milioane lei (50,7 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni (134,3 milioane lei), cele reunite sub categoria ‘Altele’ (48,4 milioane lei), cele diversificate (39,3 milioane lei), cele de acţiuni (4,8 milioane lei), cele cu capital garantat (3,1 milioane lei) şi cele de randament absolut (1,9 milioane lei), în vreme ce fondurile monetare au avut valoarea răscumpărărilor egală cu cea a subscrierilor’, se arată în document.

Potrivit acestuia, activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,5%, comparativ cu luna mai, până la nivelul de 2,84 miliarde lei (624,3 milioane euro), şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 9,4%.

CITESTE SI:  Românii au tot mai multă încredere în fondurile de investiții și în bursă. Acțiunile românești, remediu eficient împotriva inflației

‘Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna iunie intrări nete de 24,7 milioane lei (5,4 milioane euro). Activele nete ale celor 20 de fonduri închise (locale şi străine, cu excepţia SIF şi Fondul Proprietatea) au sporit cu 0,6% în luna raportată, până la 550 milioane de lei (120,1 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în luna iunie de 10 milioane lei (2,2 milioane euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 11,5%’, menţionează sursa citată.

Activele nete ale celor 191 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în iunie cu 0,6%, până la 26 miliarde lei (5,7 miliarde euro), înregistrând un avans de 4% în anul 2017.

Subscrierile nete ale lunii au fost de 266,5 milioane lei (58,3 milioane euro). AGERPRES

Foto credit: Ivelinr | Dreamstime