BET
17034.15
0.62%
BET-TR
35343.82
0.62%
BET-FI
60503.98
-0.32%
BETPlus
2512.45
0.59%
BET-NG
1226.96
0.81%
BET-XT
1453.24
0.55%
BET-XT-TR
2981.44
0.55%
BET-BK
3117.39
0.42%
ROTX
37413.31
0.58%



Cu vânzări totale de 24 milioane de euro, T3 a fost cel mai bun trimestru din 2022 pentru 2Performant

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

2Performant (BVB: 2P), companie de tehnologie și liderul pieței de marketing afiliat din România, anunță că vânzările generate de platforma proprie au ajuns la valoarea de 24 de milioane de euro (excluzând TVA) în al treilea trimestru din 2022, o creștere cu 42% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cei aproximativ 9.000 de utilizatori ai platformei au trimis 20,2 milioane de click-uri, care s-au concretizat într-un număr de vânzări intermediate de 464.000, o majorare cu 45% față de T3 2021, și care au generat afiliaților comisioane în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, în creștere cu 36% în comparație cu anul trecut.

Aceste cifre fac din T3 cel mai bun trimestru din acest an pentru 2Performant, atât din punct de vedere al numărului și valorii vânzărilor generate pentru magazinele online, cât și în ceea ce privește comisioanele câștigate de afiliați.

În trimestrul 3 am lansat cel mai important proiect al nostru din ultimii ani – Business League – o competiție de marketing descentralizat, având drept criteriu principal numărul de vânzări online generate, în funcție de care utilizatorii sunt clasificați pe cinci niveluri – de la Freelancers (cei care au sub 10 vânzări în 28 de zile) până la Unicorns (cei cu peste 10.000 de vânzări în același interval).

Prin Business League, identificăm și recompensăm campionii din marketing pe măsura performanțelor, care le oferă acces diferențiat la premii și condiții comerciale superioare.

Astfel, rezultatele obținute de utilizatorii platformei 2Performant validează conceptul nostru de gamificare a marketing-ului, un exemplu în acest sens fiind performanța înregistrată de afiliatul clasat pe primul loc în competiție, care doar în a doua rundă a acesteia a generat peste 30.000 de vânzări în 28 de zile.

În acest context, ne așteptăm ca și trimestrul al patrulea să continue trendul ascendent înregistrat în acest an, la finalul căruia suntem încrezători că vom depăși pentru prima dată pragul de 100 de milioane de euro în ceea ce privește vânzările generate într-un singur an pentru clienții noștri,” a declarat Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant.

CITESTE SI:  Lion Capital încheie anul 2023 cu un profit net de 417 milioane lei, în creștere puternică față de anul precedent

În trimestrul al treilea din 2022, câștigul mediu al afiliaților per 100 de click-uri a fost de 7,27 euro, o creștere de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce randamentul bugetelor de marketing afiliat pentru fiecare euro investit a fost de 16,4, în creștere cu aproximativ 5% față de trimestrul similar din 2021.

De asemenea, valoarea medie a vânzării (excluzând TVA) prin intermediul platformei 2Performant a fost de la 51,7 euro, o scădere cu 2,2% în comparație cu T3 2021, rata de conversie înregistrând în această perioadă un avans de 0,2pp, până la 2,3%.

Principalele categorii de produse vândute în al treilea trimestru din 2022 au fost: Modă, Farmaceutice, Cărți & Filme & Muzică, Beauty, Electronice IT&C, Jucării și Produse pentru copii, Casă & Grădină, Sporturi & Outdoors, Sănătate & Îngrijire Personală și Produse pentru animale de companie.

În perioada analizată, primii zece clienți ai 2Performant, conform valorii comisioanelor generate, au fost: Answear, DY Fashion, Elefant, Dr.Max, FashionDays, Sinsay, StarShinerS, Librărie.net, Lensa și evoMAG.

Rezultatele generate de utilizatorii 2Performant sunt actualizate zilnic pe website-ul companiei, unde sunt afișate tendințele privind comportamentul de cumpărare online atât la nivel de rețea, cât și defalcat pe principalele industrii.

Compania intenționează să continue să publice astfel de date agregate la finalizarea fiecărui trimestru pentru ca acționarii și investitorii să aibă o înțelegere cuprinzătoare asupra funcționalității indicatorilor de business ai 2Performant pe parcursul unui an de activitate.

2Perfomant este listată pe piața AeRO începând cu 9 decembrie 2020, iar din octombrie 2021, acțiunile 2P sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru această piață.

În primul semestru din 2022, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 16 milioane de lei, în creștere cu 49% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întreg anul 2022, 2Performant vizează o cifră de afaceri de 34,9 milioane de lei, o majorare cu 35% comparativ cu 2021.