Dacă un antreprenor nu face diferența între rolul de proprietar și rolul de CEO, compania în care este implicat este pe un drum greșit.

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

Directorul General (CEO) este un angajat cu funcție de decizie care primește salariu, în timp ce proprietarul are un rol decizional și ia dividende. CEO-ul are resposabilitatea rezultatelor companiei garantând cu funcția, proprietarul își asumă riscul reușitei afacerii garantând cu capitalul.

Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

Cele două roluri au responsabilități diferite care își găsesc corespondent, printre altele, și în contabilitatea companiei. În timp ce CEO-ul are o obligație de rezultat, corelată în mod direct cu indicatori de performanță pe care trebuie să-i atingă, cum sunt profitul net sau creșterea veniturilor, ceea ce contează pentru proprietar sunt dividendele.

CEO-ul se ghidează în principal după indicatorii financiari în funcție de care îi este măsurată performanță. Pentru aceasta, contabilitatea este un instrument de control și un set de principii care trebuie respectate și aplicate coerent altfel este penalizabil cu funcția sau chiar juridic.

Separarea între control și dreptul de proprietate este mecanismul esențial pentru ca CEO-ul să fie lăsat să-și facă treaba, utilizând instrumente de management profesionist și pentru ca proprietarul să nu confunde bugetul companiei, în fapt banii acesteia, cu buzunarul propriu. Din punct de vedere contabil și legal compania este o entitate separată.

Dacă nu au un Board of Advisors, această separare a rolurilor are multiple beneficii pentru companiile antreprenoriale.

Iata mai jos 7 avantaje ale unei comapanii condusa de un CEO:

1. Sarcina operațională este preluată de CEO în timp ce proprietarul are un rol consultativ cu privire la direcția strategică a companiei.

2. Delegarea deciziilor către CEO, care are la rândul său o structură de conducere solidă la nivelul fiecărei funcții de bussines, îl păzește pe proprietar de riscul micro-managementului și de stres.

3. Managementul profesionist recurge la instrumente de testare a planurilor de dezvoltare, la urmărirea rezultatului economico-financiar, la suprapunerea obiectivelor personale cu cele organizaționale și mai puțin la ego-ul unei singure persoane.

4. Angajările sau concedierile se fac după criterii clare prin aplicarea unor procese și practici care să fundamenteze decizia de angajare, concediere sau training a angajaților.

5. În cazul unui CEO, deciziile vor fi rezultatul unor consultări cu top managementul care poate să-i opună chiar rezistență, în timp ce alonja proprietarului poate să blocheze orice opinii diferite de ale lui.

6. Asumarea unor riscuri calculate în cazul CEO-ului care trebuie să dea socoteală pentru deciziile strategice în timp ce proprietarul nu dă seama nimănui și poate face pariuri riscante bazate pe instinct/fler și luate foarte rapid.

7. Lipsa experienței proprietarului și experiența CEO-ului în scalarea afacerii după accesarea de capital de la o instituție bancară sau fond de investiții evidențiază încă o dată importanța separării rolurilor.

Oportunitatea angajării unui CEO diferă de la o companie la altă, de la o industrie la cealaltă, de la o situație la alta.

Când se întâmplă, acest moment atestă creșterea companiei la un nivel de complexitate ce merită intervenția unui manager profesionist. Tranziția de la un leadership a cărui sursă de autoritate derivă din calitatea de proprietar către un leadership ce derivă din știința de a conduce este necesară și obligatorie pentru accesarea unei alte trepte de dezvoltare a afacerii.

Abordarea potrivită a antreprenorului față de companie nu trebuie să fie cea a unui părinte care își controlează excesiv copilul, ci a celui care înțelege că, doar lăsându-l să-și asume independența va ajunge un adult responsabil și dezvoltat armonios.

Același lucru se întâmplă și cu compania pe care o înființezi, o crești și apoi, dacă îi vrei binele și vrei să o vezi MARE, trebuie să o lași să se dezvolte independent de influența ta!