BET
17030.42
0.6%
BET-TR
35336.07
0.6%
BET-FI
60628.54
-0.12%
BETPlus
2511.4
0.55%
BET-NG
1227.79
0.88%
BET-XT
1452.84
0.52%
BET-XT-TR
2980.63
0.52%
BET-BK
3112.04
0.25%
ROTX
37420.03
0.6%



Holde Agri Invest investește în start-up agro-tech AgroCity

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Holde Agri Invest SA, companie românească ce operează terenuri agricole, anunță un parteneriat strategic cu AgroCity, un start-up agro-tech.

Prin această colaborare, Holde devine investitor strategic în start-up dar și primul client care va folosi soluția AgroCity. AgroCity este o companie românească din domeniul tehnologiei, ce a dezvoltat un software care îi ajută pe fermieri să gestioneze într-un mod mai eficient toate datele și activitățile din cadrul unei ferme, contribuind astfel la un control sporit precum și la creșterea productivității și a profitabilității.

„Agricultura este un sector strategic al economiei românești, dar care încă nu beneficiază suficient de digitalizare. La Holde, credem în agricultura durabilă și performantă iar pentru a realiza acest lucru, este esențial să ne bazăm pe tehnologie. Când am înființat Holde, ne-a fost clar că exploatarea terenurilor va fi doar una dintre direcțiile activității noastre, cealaltă fiind investițiile în companii și start-up-uri ce dezvoltă tehnologii agricole de ultimă generație. Suntem foarte încântați de investiția noastră și de parteneriatul cu AgroCity, deoarece considerăm că va aduce numeroase avantaje atât pentru fermele deținute de Holde, cât și pentru acționarii noștri”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte Consiliu, Holde Agri Invest.

Soluția AgroCity digitalizează toate operațiunile unei ferme agricole, inclusiv producția, predicția și analiza datelor, precum și gestionarea terenurilor luate în arendă. Software-ul oferă o analiză detaliată a modului în care cheltuielile și veniturile sunt distribuite într-o fermă și îmbunătățește fluxurile de lucru. AgroCity a fost înființată în 2019 de Marius Pașca, consultant SAP cu experiență de 13 ani, și Antonio Primera, antreprenor și dezvoltator web full-stack, cu Dan Oros, Head of Marketing la Google și YouTube România, ca investitor inițial și advisor.

„Există un potențial mare de a crește productivitatea sectorului agricol românesc prin utilizarea datelor și a tehnologiei într-o manieră mult mai eficientă. Ne bucurăm să colaborăm cu Holde deoarece rezonăm cu misiunea lor de a dezvolta agricultură inovatoare și sustenabilă, și credem că tehnologia are un rol cheie în a crește productivitatea acestei industrii. De asemenea, am găsit în Holde o echipă de profesioniști cu experiență și expertiză în agricultură extrem de valoroasă, dar și cu o mare deschidere spre tehnologie și inovație” a declarat Marius Pașca, CEO și cofondator AgroCity.

CITESTE SI:  Purcari Wineries Group lansează un nou site corporativ dedicat investitorilor

AgroCity se bazează pe un model Software-as-a-Service, iar clienții plătesc un abonament lunar în funcție de dimensiunea fermei și de serviciile pe care le utilizează. Interfața simplă și intuitivă a AgroCity este ușor accesibilă de oriunde și poate fi folosită și de utilizatori fără cunoștințe tehnice. Soluția oferită de AgroCity se adresează fermierilor care operează ferme de cel puțin 500 de hectare. Planul pentru 2020 este de a atinge 12.000 de hectare de teren gestionate cu ajutorul soluției AgroCity și 30.000 de hectare până în 2021. Start-up-ul vizează pe viitor și extinderea internațională.

În urma investiției în AgroCity, Holde Agri Invest deține o participație minoritară în start-up. În prezent companiile finalizează conectarea fermelor Holde la soluția AgroCity și începând cu campania de toamnă, acestea vor fi gestionate integral digital, contribuind astfel la productivitatea și eficiența terenurilor operate. Holde deține în prezent două ferme, situate în Roșiorii de Vede și Buciumeni, care operează peste 7.000 de hectare. După ce a atras cu succes 12 milioane lei de la investitorii de la Bursa de Valori București în iunie 2020, Holde este în prezent în proces de extindere suplimentară și se așteaptă să închidă anul acesta cu un total de 10.000 de hectare de teren exploatat.

Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători români de pe piața agricolă locală, atingând un minim de 20.000 hectare de teren operat în următorii șapte ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde va investi peste 50 de milioane de euro în achiziții de terenuri, utilaje noi, instalații de depozitare, precum și sisteme moderne de irigații.


 

[ajax_load_more]