BET
17209.48
-0.24%
BET-TR
35707.59
-0.24%
BET-FI
60626.54
-0.36%
BETPlus
2542.9
-0.16%
BET-NG
1224.18
0.13%
BET-XT
1468.54
-0.24%
BET-XT-TR
3012.83
-0.24%
BET-BK
3182.78
-0.05%
ROTX
37779.65
-0.21%



Investitorii nu par „impresionați” de protestele din SUA. Indicele bursier S&P500 a continuat să crească

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

Când situația în SUA părea să revină ușor către normalitate, pe măsură ce autoritățile au început ridicarea treptată a restricțiilor în contextul pandemiei generate de noul coronavirus, se aștepta o revenire economică destul de rapidă.

Acest scenariu era valabil în eventualitatea în care nu apărea un nou val de cazuri de îmbolnăviri. Însă, în ultima săptămână, a ”apărut” un nou subiect de neliniște în SUA: discriminarea și abuzurile rasiale, se arată în cea mai recentă analiză realizată de XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și companie de investiții listată pe Bursa de la Varșovia.

Foarte probabil că în lipsa perioadei de restricții din ultimele luni, însoțită de o tensiune emoțională pronunțată, protestele din SUA nu ar fi luat o asemenea turnură sau amploare. Pentru o perioadă, convergența unui set larg de nemulțumiri, inclusiv de ordin economic, asociate unor disparități mai vechi, pot alimenta manifestări de diferite grade de intensitate ori dezordine.

Într-un orizont mai larg, însă, măsuri de redeschidere a economiei și eventuale moduri de sprijin direcționat pentru cei vulnerabili ar liniști lucrurile, oferind în același timp un traseu mai echilibrat pe termen lung comunităților și regiunilor vizate”, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Totul a început cu moartea lui George Floyd, un cetățean afro-american, care a fost imobilizat de către un ofițer de poliție din Minneapolis, ținând genunchiul pe gâtul acestuia. Scena a fost înregistrată, văzându-se clar că George Floyd îi spune în repetate rânduri ofițerului că nu poate respira. Acest eveniment a trezit un val vechi de furie latentă cu privire la rasism, având loc o explozie de manifestații la nivel național. Protestele s-au extins din Minneapolis în zeci de orașe americane.

Ne-am putea întreba de ce numărul ridicat de victime cauzate de pandemie (peste 100 de mii) nu a trezit un astfel de val de neliniște, iar moartea unei singure persoane a dus la proteste violente? Virusul nu face diferențe la nivelul populației (în funcție de clasă, rasă sau vârstă), dar rasismul scoate în evidență toate aceste dezechilibre.

În ciuda faptului că populația americană reprezintă un mix de culturi și rase, în continuare există numeroase dezechilibre și disparități în funcție de culoarea pielii. Deși egalitatea rasială este garantată prin Constituție, la nivel social apar tensiuni și potențiale conflicte”, spune, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul XTB România.

Dezechilibrele care există de mult timp la nivelul sectorului de sănătate și inegalitățile legate de accesul la servicii medicale au fost, de asemenea, scoase în evidență în timpul pandemiei de coronavirus din SUA. Conform datelor publicate de mai multe state și orașe mari din SUA, există o probabilitate mai ridicată de deces din cauza COVID-19 la nivelul cetățenilor afro-americani.

Aceste rezultate au readus subiectul în atenția mass-media. În plus, pierderile de locuri de muncă tind, de asemenea, să fie mai mari în rândul persoanelor de culoare în timpul pandemiei.

Lunile de îngrijorare legate de șomaj și libertatea individuală în condițiile de existență a  restricțiilor și a unui nivel ridicat de incertitudine pentru viitor s-au adăugat discriminării rasiale de lungă durată. Tot acest mix a determinat ”o explozie” de proteste violente ce au generat intervenții în forță a autorităților (cu gaz lacrimogen și gloanțe de cauciuc).

CITESTE SI:  Tesla scade cu aproape 6% după publicarea datelelor privind livrările din primul trimestru

Conform Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență, 6 state și 13 orașe au declarat stare de urgență, iar Garda Națională a fost chemată să ajute în 21 de state și Washington DC. În plus, cel puțin 26 de orașe din 16 state au impus restricții de a părăsi locuințele.

Moartea lui George Floyd reprezintă doar cel mai recent caz dintr-o serie de incidente similare din SUA din ultimii ani, multe dintre acestea ducând la proteste în masă. Sloganul „black lives matter” reflectă tensiunea la cote înalte dintre populația de culoare și ofițerii de poliție albi.

În pofida nivelului ridicat de neliniște la nivel local, piețele bursiere nu par să fie afectate de protestele tot mai ample. În timpul sesiunii de luni, indicele bursier S&P 500 a reușit să avanseze cu peste 1,5%, extinzând optimismul care a marcat sfârșitul lunii mai.

Deși SUA par a fi mai divizate decât au fost de o lungă perioadă de timp, piața de capital nu pare ”impresionată”. La prima vedere, această performanță poate părea justificată, cea mai mare pondere având-o companiile din domeniul tehnologic sau din alte sectoare care nu vor fi în mod direct atât de afectate de aceste proteste,” adaugă Radu Puiu.

Totuși, pe termen lung, există pericolul de apariție a unor factori negativi. Pe de o parte, adunările în masă cauzate de proteste ar putea duce la un al doilea val de cazuri, ceea ce ar putea pune și mai multă presiune asupra economiei deja fragile și ar putea anula tot progresul obținut în urma restricțiilor impuse de autorități.

În plus, neliniștile pot afecta și încrederea consumatorilor, care reprezenta unul dintre factorii de bază ai economiei americane. Totodată, bugetele statelor vor fi supuse unor teste de stres, iar mixul dintre impactul fiscal al pandemiei și efectele protestelor actuale ar putea duce la disponibilizări la nivelul instituțiilor guvernamentale sau cauza o nevoie de fonduri.

Tot acest scenariu ar putea influența și redresarea economică din SUA, care ar putea să fie mai lentă și să prezinte o pantă mai puțin abruptă.

Investitorii privesc, pentru moment, spre viitorul mai îndepărtat, fără a acorda prea mare atenție tensiunilor actuale. Indicele bursier S&P500 a continuat ascensiunea din ultimele săptămâni, ajungând la mai puțin de 10% de vârful istoric.

Mai mulți indicatori semnalează o revenire a activității, iar pentru moment chiar și unele ipoteze mai severe referitoare la relația SUA-China nu s-au transformat în nrealitate. Cu toate că tonul este departe de cel de la semnarea fazei I a acordului, doar cu câteva luni în urmă.

Piețele par a gândi că „scutul” oferit de programele fiscale și intervențiile majore ale Rezervei Federale au protejat sectorul corporativ, în special companiile mari reprezentate în S&P500. Așteptările pentru organizațiile din domeniul tehnologiei au fost impulsionate de digitalizare și lucrul la distanță, performanță care a adus Nasdaq100 la zona maximelor din toate timpurile.

E posibil, totuși, să întâmpinăm un parcurs mai volatil în perioada următoare, în căutarea nivelurilor de echilibru ale acțiunilor și valutelor, în special dacă protestele nu se vor stinge în mare parte în câteva zile,” este de părere Claudiu Cazacu.


 

[ajax_load_more]