BET
17616.73
1.04%
BET-TR
37277.5
1.1%
BET-FI
58527.8
-0.87%
BETPlus
2601.14
1%
BET-NG
1251.77
0.89%
BET-XT
1490.91
0.74%
BET-XT-TR
3118.22
0.81%
BET-BK
3210.43
0.18%
ROTX
38709.51
1.04%




Managerii de fonduri despre listarea Hidroelectrica: ”Este o oportunitate uriașă pentru piața de capital locală și pentru români”

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) salută decizia istorică de listare a Hidroelectrica, prin vânzarea unui pachet de acțiuni deținute de Fondul Proprietatea (FP), o oportunitate pentru dezvoltarea accelerată a pieței de capital din România, dar și pentru investitorii de retail care vor să devină acționari ai celui mai mare producător de energie verde din România, cu acționar majoritar de stat.

Începând de astăzi, românii interesați să devină investitori la Hidroelectrica o pot face și prin intermediul fondurilor de investiții, unde nivelul investiției este sensibil mai mic decât limita minimă de 50 de acțiuni H2O stabilită în prospectul aprobat.

Pachetul de acțiuni deținute de FP care a intrat la tranzacționare pe Bursa de la București este de 17,34%.

Listarea Hidroelectrica, ”perla energiei românești” cum deja se spune, este deopotrivă un moment istoric, pentru sectorul energetic local, pentru piața de capital autohtonă, pentru investitorii români și, nu în ultimul rând, pentru România, în perspectivă.

Această ofertă publică inițială este o oportunitate uriașă de dezvoltare pentru BVB care își consolidează astfel intrarea în liga mare a burselor europene și suntem încrezători că prezența Hidroelectrica pe bursă va atrage în România resurse importante de bani și jucători instituționali mari din toată lumea.

Listarea Hidroelectrica este o oportunitate și pentru investitorii de retail din România, adică pentru micii investitori care vor să economisească inteligent pentru viitor.

Chiar dacă nu dispun de suma necesară pentru a achiziționa pachetul minim H2O, aceștia pot deveni investitori în Hidro prin intermediul fondurilor de investiții cu expunere pe piața locală de capital.

Tot ce trebuie să facă cei interesați este să meargă la administratorii de fonduri de investiții sau la băncile care distribuie fonduri de investiții și să întrebe despre fondurile de investiții în acțiuni”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

CITESTE SI:  Aurul se clatină în fața incertitudinilor economice

Hidroelectrica S.A., principalul producător de energie electrică din Romania, a anunțat, vineri, aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și publicarea prospectului pentru oferta publică inițială derulată de către Fondul Proprietatea.

Potrivit documentului, FP va vinde cel mult 78 milioane de acţiuni, echivalentul a 17,34% din producătorul şi furnizorul de energie electrică cu capital majoritar de stat.

Micii investitori pot subscrie la preţul de 112 lei/acţiune, în timp ce subscrierile investitorilor instituţionali se pot face în intervalul 94 lei – 112 lei pe acţiune, pasul de preţ fiind de 0,5 lei.

Oferta se derulează în perioada 23 iunie – 7 iulie 2023. Mai multe detalii găsiți pe site-ul BVB. Hidroelectrica este deținută în proportie de 80,06% de statul român, prin Ministerul Energiei, și de Fondul Proprietatea, în proporție de 19,94%. Mai multe informații despre Hidroelectrica și oferta publică de vânzare de acțiuni se regăsesc și pe website-ul companiei: https://www.hidroelectrica.ro/