BET
16838.36
-0.26%
BET-TR
34937.55
-0.26%
BET-FI
59897.97
-0.98%
BETPlus
2488.64
-0.26%
BET-NG
1205.13
-0.11%
BET-XT
1434.84
-0.36%
BET-XT-TR
2943.66
-0.36%
BET-BK
3096.27
-0.44%
ROTX
36979.69
-0.22%


Momente cheie pentru aprobarea în regim de urgență a vaccinului împotriva Covid-19 în SUA

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Acțiunile din Statele Unite au marcat o evolutie în scădere la finalul zilei de ieri, investitorii fiind precauți înaintea întâlnirii Food and Drug Administration de joi cu privire la vaccinul dezvoltat de Pfizer. Mai mult, sentimentul este influențat și de continuarea discuțiilor de la Washington în legătură cu pachetul de stimulente și acorduri de finanțare guvernamentală.

Nasdaq a fost singurul indice de pe Wall Street care a crescut usor pe măsură ce companiile tehnologice s-au depreciat. S&P 500 a fost, de asemenea, sub presiune, dar a suferit scăderi mai mici.

Efectele negative ale pandemiei continuă să reprezinte un nor negru asupra sentimentului investitorilor, iar cele mai recente date macroeconomice din SUA au confirmat problemele. Departamentul Muncii a raportat ieri un număr de 853.000 de noi cereri pentru ajutor de șomaj în săptămâna încheiată pe 5 decembrie, valoare net superioară nivelului estimat de 725.000.

Astăzi este programat un eveniment important pentru întregul proces de vaccinare la nivel global. Un comitet al Food and Drug Administration se va întruni pentru a vota dacă se recomandă aprobarea de urgență a vaccinului pentru coronavirus dezvoltat de Pfizer și BioNTech.

Înainte de votul din partea Comitetului consultativ al agenției pentru vaccinuri și produse biologice conexe, un grup independent de experți medicali va evalua datele studiilor clinice ale Pfizer și își vor oferi opiniile cu privire la vaccin, inclusiv dacă beneficiile depășesc riscurile pentru utilizarea de urgență. FDA nu este obligată să respecte sfaturile grupului consultativ, dar de multe ori o face.

CITESTE SI:  TopTech srl, parte din grupul Bittnet Systems, semnează un contract semnificativ pentru livrarea de echipamente IT

Conform Reuters, aprobarea SUA a vaccinului experimental COVID-19 al Pfizer ar trebui să vină în câteva zile, primii americani urmând să fie imunizați chiar luni sau marți, a declarat vineri secretarul american pentru sănătate, Alex Azar.

Acest eveniment are potențialul de a determina mișcări semnificative în piață, având în vedere cât de sensibili sunt investitorii față de informațiile referitoare la vaccin. Sesiunea de ieri a prezentat un nivel ridicat de volatilitate, pe graficul US500 observându-se o serie de schimbări bruște și ample de direcție.

Totuși, cotația dispune de un interval destul de permisiv de evoluție pe termen scurt, principalul nivel de susținere aflându-se la 3.638 de puncte, în timp ce un obstacol în calea unei mișcări de creștere ar putea fi linia ascendentă de trend din zona 3.690 de puncte.