BET
10898.37
-2.56%
BET-TR
21189.81
-2.56%
BET-FI
47470.12
-2.55%
BETPlus
1629.21
-2.53%
BET-NG
824.04
-2.51%
BET-XT
961.95
-2.53%
BET-XT-TR
1858.37
-2.53%
BET-BK
2046.89
-2.62%
ROTX
24642.07
-2.81%


Pilonul II a recuperat deja peste jumătate din scăderile din 2022. Activele au ajuns la 92,4 miliarde de lei, record istoric pentru sistem

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Valoarea sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private obligatorii a recuperat în mai puțin de două luni peste jumătate din scăderile din anul 2022, pe fondul îmbunătățirii cotațiilor titlurilor de stat, potrivit calculelor realizate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) pe baza celor mai recente date disponibile public.

Astfel, la data de 12 august 2022 randamentul mediu al Pilonului II în 2022 arăta un minus de doar 3,2%, comparativ cu -7,6% la finele primului semestru.

Activele administrate de Pilonul II au ajuns la 92,4 miliarde de lei, un record istoric pentru sistem, în creștere puternică, cu 5 miliarde de lei, față de valoarea de la mijlocul anului 2022. Față de mijlocul lunii august 2021, activele Pilonului II sunt acum mai mari cu aproape 7 miliarde de lei (+8%).

Procesul de recuperare a valorii activelor, anticipat încă de acum 2 luni în conferința de presă a APAPR, este în plină desfășurare. Evoluția din ultimele 2 luni arată o creștere robustă și rapidă a valorii activelor, pe fondul revenirii cotațiilor titlurilor de stat românești, în care fondurile de pensii își investesc aproximativ două treimi din sumele administrate.

În perioada iunie 2021 – iunie 2022, titlurile de stat româneşti au suferit o depreciere cumulată de 16%, urmată de o recuperare de 7% până astăzi (sursa: indicele I29114RO calculat de Bloomberg).

Per total, pe întreaga perioadă de funcționare a Pilonului II, fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat rezultate foarte bune, chiar și luând în considerare deprecierea temporară din acest an:

• 20 mai 2008 – 12 august 2022, > 14 ani de funcţionare
• 7,8 milioane români contribuie la 7 fonduri de pensii Pilon II
• contribuţii brute virate în sistem = 74,4 miliarde lei
• plăţi deja realizate de fonduri = cca. 900 mil. lei
• active nete administrate în prezent = 92,4 miliarde lei (record istoric)
• câştig net generat pentru români = 18,9 miliarde lei (net de toate comisioanele percepute)
• randament mediu anual de 7,4% timp de peste 14 ani.

CITESTE SI:  Arctic Stream organizează Ziua Investitorului pe 15 septembrie 2022

Rezultatele la zi ale Pilonului II relevă câteva concluzii de etapă:

• Scăderile din Pilonul II din 2022 au fost cauzate nu de o strategie eronată de investiții sau de fluctuații bursiere, ci de inflația record, care a dus la deprecierea titlurilor de stat. Inflația a afectat anul acesta principalele economii ale lumii, fiind un fenomen global;

• În marea majoritate a cazurilor, scăderile de anul acesta au erodat din câștigurile substanțiale anterioare ale Pilonului II, nicidecum din contribuțiile participanților (banii virați în sistem). Dovada o reprezintă câștigul substanțial, de 18,9 miliarde de lei, net de toate comisioanele de administrare, realizat de Pilonul II peste contribuțiile brute virate în sistem, chiar și luând în considerare rezultatele de anul acesta;

• Volatilitatea este normală, iar rezultatele totale la zi ale Pilonului II rămân excelente, cu un câștig mediu anual de 7,4% pe an timp de peste 14 ani chiar și luând în calcul scăderea din 2022. Pilonul II este un sistem de economisire și investire conectat la economia reală și evoluțiile din piețele financiare, a căror evoluție o reflectă fidel;

• Chiar dacă în trecut au existat mai multe episoade de volatilitate similare celui pe care îl traversăm acum, după revenire, tendința de creștere a valorii activelor s-a păstrat.