BET
17006.89
0.85%
BET-TR
35287.24
0.85%
BET-FI
60080.04
-0.07%
BETPlus
2512.11
0.82%
BET-NG
1213.39
0.82%
BET-XT
1447.48
0.74%
BET-XT-TR
2969.6
0.74%
BET-BK
3120.26
0.47%
ROTX
37370.39
0.9%


Prețul cerealelor traversează o perioadă de creștere importantă

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

La începutul anului, nimeni nu se aștepta ca cerealele să devină una dintre cele mai interesante piețe. Până atunci, au existat numeroase rapoarte care sugerau condiții perfecte pentru a planta cereale precum grâul, porumbul sau soia – principalul factor ce determină prețurile scăzute.

Cu toate acestea, inundațiile din SUA care au avut loc în această primăvară au întârziat sezonul de plantare, care este cel mai slab din ultimii 30 de ani.

Aspecte cheie:

• A avut loc o creștere cu 25% a prețurilor la porumb și grâu ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile
• A avut loc o creștere cu 12% a prețurilor la soia datorită problemelor comerciale dintre SUA și China și a scăderii cererii din China
• Detalii pesimiste despre ritmul de plantare indică posibilitatea de înregistrarea a celei mai slabe recolte din ultimii 30 de ani
• Prețurile la porumb se apropie de niveluri critice
• Date dezamăgitoare cu privire la recoltă

Începutul sezonului de semănare din SUA a fost mixt, începând mai târziu ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile (solul umed). De asemenea, cel de-al doilea motiv care a stat în spatele sezonului slab de plantare din acest an au fost prețurile scăzute ale cerealelor ca urmare a tensiunilor comerciale dintre primele două economii ale lumii. Subiectul tensiunilor comerciale a influențat, în principal, soia, creând dificultăți pentru agricultorii americani în vânzarea producției. Cum arată contextul actual?

Planul de semănare a porumbului pentru acest an a fost atins în procent de 58%, plasându-se sub media ultimilor 5 ani de 90%

Dacă această tendință continuă, planul ar putea fi îndeplinit până la final în procent de 75/80%

Planul de plantare a soiei a fost îndeplinit în procent de 29%, sub media ultimilor 5 ani de 70%

Planul de plantare a grâului din primăvară a fost îndeplinit în proporție de 84%, sub media ultimilor 5 ani de 70%

Precipitațiile puternice în apropierea recoltei de grâu de iarnă, precum și așteptările legate de o temperatură mai ridicată a scăzut calitatea cerealelor de la 66% la 61%; a fost prima cădere din acest an și se așteaptă chiar o deteriorare mai profundă a calității

Este cea mai slabă recoltă de porumb din ultimii 30 de ani. Sezoane în mod similar mai slabe au fost înregistrate și în 2013 și în 1995, când prețurile la porumb au crescut. Sursa: Bloomberg

Ce presupune sezonul de plantare pentru prețuri?

Prețurile cerealelor au răspuns la datele cu privire la semănare timp de trei săptămâni. În ceea ce privește grâul, mișcarea ascendentă este clară în această săptămână ca urmare a gradului redus de calitate al cerealelor. Aceste date pesimiste, coroborate cu previziunile anterioare privind vremea acționează în favoarea unor prețuri mai mari.

CITESTE SI:  One United Properties se extinde în segmentul locuințelor premium accesibile, printr-o nouă achiziție strategică

Preocupările legate de o eventuală secetă au fost excluse, însă, în cazul în care acest scenariu se va optimiza, ar putea afecta calitatea boabelor. Pe de altă parte, viitoarele rapoarte USDA* ar trebui să prezinte o revizuire notabilă a datelor referitoare la producția așteptată, cât și la stocurile finale. În plus, la sfârșitul lunii iunie, USDA va publica un raport cu privire la plantarea de cereale, care are tendința de creștere a volatilității.

Acest raport compară nivelul planificat de plantare cu realizarea sa efectivă și poate confirma peisajul general slab din SUA. Pe de altă parte, poate arăta că îngrijorările actuale sunt nejustificate. Este demn de remarcat faptul că raportul tinde să surprindă pozitiv (indicând valori mai puțin pesimiste) – a fost cazul în 2015 și 2016 pe piața porumbului.

Dacă vorbim despre grâu, merită să ne uităm la 2017, când prețurile s-au diminuat de la 570c la 420c pe obroc. Un astfel de scenariu poate apărea și în acest an. Pe de altă parte, în 1995, recolta de cereale a fost foarte scăzută, favorizând apariția unui raliu amplu al prețurilor porumbului.

China încă reprezintă un risc

În timp ce raliul actual de preț este impresionant, nu ar trebui să uităm de China. Războiul comercial limitează piața pentru fermierii din SUA (SUA exportă un volum ridicat de cereale în China). Cu toate acestea, nu se așteaptă ca fermierii să oprească total plantarea de soia, datorită unui program de ajutor guvernamental anunțat recent de către administrația SUA.

Cu toate acestea, nu am primit încă detalii cu privire la această măsură, prin urmare fermierii nu sunt interesați să treacă de la alte cereale, precum grâul, la soia. Nu în ultimul rând, gripa porcină africană care se manifestă în China (și în alte țări asiatice) joacă de asemenea un rol important, întrucât reduce cererea de soia / porumb din China, folosită pentru hrana animalelor. Cererea slabă este reflectată și de prețurile scăzute din Brazilia.

În concluzie

În trecut, de cele mai multe ori, reacția investitorilor a fost exagerată, iar câștigurile au fost deseori complet șterse după publicarea raportului USDA. Cu toate acestea, mai este încă o lună până la publicarea raportului, astfel încât există destul timp pentru traderi pentru a specula. În situații rare, în care raportul USDA a depășit așteptările pesimiste, câștigurile ulterioare de preț au fost cu adevărat extraordinare.

*USDA: U.S. Department of Agriculture

Analiză efectată de XTB Online Trading.


 

[ajax_load_more]