BET
16947.98
0.5%
BET-TR
35164.99
0.5%
BET-FI
60482.43
0.6%
BETPlus
2503.39
0.47%
BET-NG
1212.49
0.75%
BET-XT
1444.24
0.52%
BET-XT-TR
2962.94
0.52%
BET-BK
3118.34
0.41%
ROTX
37227.85
0.51%


Prețul petrolului continuă să scadă pe masură ce Libia și Iran, membri OPEC, au crescut producția

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Prețul petrolului WTI a pierdut peste 4,70% vineri, după ce președintele american Donald Trump a fost testat pozitiv pentru COVID-19, în timp ce oficialii nu au reușit să ajungă la o înțelegere asupra unui pachet de stimulente în SUA.

Creșterea producției la nivel global amenință să pună și mai multă presiune asupra unui ritm lent al redresării cererii. Materia primă se pregătește să marcheze o scădere săptămânală de aproximativ 7,90%, pregătindu-se pentru marcarea celei de-a doua săptămâni consecutive de scădere.

Mesajul publicat pe Twitter de către Președintele Trump prin care a anunțat că el și Prima Doamnă, Melania Trump, au fost testați pozitiv pentru COVID-19, a determinat corecții accentuate pe piețele bursiere din SUA și Europa.

Petrolul se afla deja într-un teritoriu negativ după ce un acord bipartisan privind stimulentele în SUA a continuat să fie unul dintre subiectele dezbătute între Republicani și Democrați. Acest aspect a continuat să adauge temeri privind deteriorarea continuă a cererii în lipsa unui nou val de stimulente pentru economie.

Riscurile sunt legate atât de cerere cât și de ofertă. Oferta de petrol a OPEC a crescut în septembrie cu 160 de mii de barili pe zi față de o lună mai devreme, conform unui sondaj al Reuters.

Creșterea a fost în principal rezultatul aprecierii ofertei din Libia și Iran, membri OPEC care sunt scutiți de acordul privind reducerile de producție. Producția Libiei a crescut mai repede decât se așteptau analiștii după relaxarea unei blocade de către Armata Națională Libiană. Producția de petrol brut a crescut la 270 de mii de barili pe zi pe măsură ce țara accelerează activitatea de export.

CITESTE SI:  BITTNET va derula o nouă ofertă publică de vânzare obligațiuni corporative

În plus, Arabia Saudită a majorat livrările de petrol în septembrie, compensând fluxurile mai mici din Emiratele Arabe Unite, pe măsură ce statul a început să compenseze pentru producția suplimentară, reușind să mențină exporturile producătorilor OPEC din Orientul Mijlociu la o valoare stabilă pentru a treia lună consecutivă.

Exporturile din Arabia Saudită au crescut cu peste 480 de mii de barili pe zi, compensând aproape în totalitate scăderea livrărilor din EAU luna trecută. Kuweitul și Irakul au crescut fluxurile de exporturi cu valori mai mici.

Potențialul de creștere al petrolului a fost destul de limitat, pe măsură ce temerile cu privire la perspectivele globale de consum se accentuează și producția OPEC+ marcheză o creștere. În acest context, petrolul ar putea traversa o perioadă la niveluri mai scăzute, pragul de la 36,13 ar putea fi suportul de urmărit, fiind marcat de minimele atinse în septembrie, în timp ce o primă rezistență ar putea fi întâmpinată de cumpărători la nivelul rotund de la 38 USD per baril.