BET
17933.12
0.86%
BET-TR
37952.58
0.88%
BET-FI
58448.21
0.26%
BETPlus
2647.04
0.81%
BET-NG
1286.92
0.75%
BET-XT
1519.95
0.94%
BET-XT-TR
3179.35
0.96%
BET-BK
3264.79
1.05%
ROTX
39440.57
0.92%




Profit net de 496 milioane lei pentru Banca Transilvania în primele șase luni

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Prima jumatate a anului curent a însemnat pentru Grupul Financiar Banca Transilvania o perioadă de creştere organică cu focus pe eficientizare şi simplificare, în linie cu strategia propusă pentru 2017.

Profitul net al Băncii Transilvania este de 496 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 513 milioane lei. Grupul BT a încheiat primul semestru din acest an cu active de 53,4 miliarde lei, din care banca deține 53,2 miliarde lei. Creditele nete – inclusiv leasing – reprezintă 54% din activele Grupului Financiar Banca Transilvania.

În aceasta perioada, creditele Băncii Transilvania au crescut, ca sold, cu 5%, pe toate liniile de business ale băncii. În primele 6 luni, BT a acordat 80.000 de credite noi clienților persoane fizice, IMM şi Corporate, ceea ce înseamnă peste 700 de credite procesate şi aprobate zilnic de BT, reprezentând în total peste 6 miliarde lei, sumă cu care banca a contribuit la creşterea economiei româneşti.

Aproape 45% dintre companiile înființate în acest an în România – şi anume, aproximativ 34.000 din circa 80.000 – şi-au deschis cont la Banca Transilvania, în primele 6 luni ale anului.

“Rezultatele noastre confirmă prognozele interne prevăzute în bugetul pentru acest an şi suntem mulțumiți de faptul că rolul nostru de finanțator al economiei româneşti creşte odată cu progresele înregistrate de fiecare linie de business BT şi materializate prin cele 80.000 de împrumuturi noi acordate. Bankingul se schimbă radical, cu viteză foarte mare şi înțelegând aceste lucruri derulăm un program complex de tehnologizare şi digitalizare, cu scopul simplificării businessului şi a relației noastre cu clienții. Investim în platforme online şi în fluxuri, dar în acelaşi timp suntem atenți şi la riscuri, pentru a fi o bancă de rețea digitalizată cât mai aproape de ceea ce îşi doresc clienții. În perioada următoare, sperăm să vedem un nivel de predictibilitate mai ridicat al politicilor publice, care să conducă la un ritm mult mai mare de investiții publice şi private, la care am dori să ne alăturăm, ca bancă a oamenilor întreprinzători” declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație, BT.

CITESTE SI:  Analiza săptămânii: NVIDIA

Pe segmentul IMM-urilor si microintreprinderilor numărul clienților activi a crescut cu peste 18% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, la aproape 230.000. Primele şase luni ale anului au însemnat, în comparație cu iunie 2016, +47% mai mult volum privind plasamentele (1,6 miliarde lei, în 2017, respectiv 1,1 miliarde lei, în 2016, rezultat determinat parțial de resegmentarea liniilor de business BT). Tot în acest semestru, Grupul Financiar Banca Transilvania a lansat BT Mic, companie dedicată finanțării afacerilor mici. În 4 luni de activitate, aceasta a finanțat cu 90 milioane de lei aproximativ 2.000 de microîntreprinderi.

Retailul a insemnat la jumatatea anului aproape 3 milioane de carduri, cu un volum de 22 de miliarde lei sumă tranzacționată. Numărul plăților contactless a crescut față de perioada similară a anului trecut de 4,7 ori, ca număr şi de 5,9 ori, ca valoare. Banca a acordat aproape 35.000 de credite (non-card), iar o creştere semnificativă față de iunie 2016 s-a înregistrat la creditele de nevoi curente: +24% valoric, respectiv +14% numeric. Prin programul de loialitate STAR, dedicat clienților cu carduri BT de cumpărături, banca are parteneriate cu peste 10.000 de locații din țară şi peste 320.000 de carduri STAR emise, din cele peste 330.000 de carduri de credit BT. Banca Transilvania a lansat în acest an aplicația de shopping STAR.card, respectiv ceasul BT contactless, care poate fi folosit pentru plăți în locul cardului.

Pe Corporate Banking a fost finalizată implementarea abordării diferentiate între clienții Large Corporate şi Middle Corporate, cu echipe dedicate. Primele şase luni ale anului au însemnat, pe lângă acordare de credite (producția nouă ridicându-se la 2,8 miliarde lei ) şi tranzacții de cash management (rulajele clienților au atins cifra de 72 miliarde lei, iar ponderea veniturilor non-risk în totalul veniturilor a crescut cu 5,4 puncte procentuale față de primul semestru din 2016).

Banca Transilvania se afla pe locul doi in sistemul bancar din Romania avand active in administrare de peste 53 miliarde lei, pretul actiunii tranzactionate la BVB fiind de aprox 2,4850 lei.