BET
16011.89
0.78%
BET-TR
33218.75
0.78%
BET-FI
58274.63
-0.01%
BETPlus
2376.55
0.73%
BET-NG
1149.71
0.56%
BET-XT
1369.98
0.64%
BET-XT-TR
2810.28
0.64%
BET-BK
3004.41
0.56%
ROTX
35756.23
1.04%



Rezultatele Alphabet au crescut în trimestrul al treilea, dar veniturile din segmentul cloud au fost sub estimări

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Alfabet Inc, compania care deține Google, a raportat ieri o creștere de 11% a veniturilor în al treilea trimestru, pe fondul revenirii cheltuielilor de publicitate ale companiilor. Cu toate astea, acțiunile au scăzut cu peste 6% după inchiderea pieței, din cauza diviziei de cloud care a ratat estimările analiștilor.

Cele mai importante aspecte financiare:

• Câstigul pe acțiune: 1,55 dolari vs estimat 1,45 dolari.
• Venituri totale: 76,69 miliarde de dolari, estimare 75,54 miliarde de dolari, +11% an/an
• Venituri din Servicii Google: 67,99 miliarde dolari, estimat $66.89 miliarde
• Venituri din Google Ad: 59,65 miliarde dolari, estimat $58,94 miliarde dolari
• Venituri din reclame YouTube: 7,95 miliarde dolari, estimat $7,8 miliarde dolari
• Venituri din Google Cloud: 8,41 miliarde de dolari, estimat $8,6 miliarde dolari, +22% an/an
• Venituri din alte servicii Google: 8,34 miliarde dolari, estimat $7.94 miliarde dolari
• Venituri din exploatare: 21,34 miliarde dolari, estimat $21,44 miliarde dolari, +24% an/an

Creșterea de două cifre a veniturilor vine după patru trimestre de expansiune mai lentă, pe fondul concurenței acerbe din partea TikTok.

CITESTE SI:  România, pe locul 5 la nivel global în grupul de fintech XTB, ca active și număr de clienți. Planurile XTB de dezvoltare pentru 2024

În conferința cu investitorii, CEO-ul Alphabet, Sundar Pichai, a declarat că Shorts are acum 70 de miliarde de vizionări zilnice, față de cele peste 50 de miliarde de vizionări zilnice la începutul anului.

Veniturile din cloud au ratat estimarile cu peste 20 de milioane de dolari, fapt ce a dus la scăderea cotației cu 6% in tranzacționarea extinsă.

De altfel, unitatea cloud a Alphabet a fost un domeniu cheie de investiții, deoarece compania încearcă să prindă din urmă Amazon și Microsoft. Afacerea devine și mai importantă odată cu accelerarea inteligenței artificiale, tot mai multe companii apelând la cloud-ul public pentru a rula operațiuni care necesită putere mare de calcul.

La inceputul anului, compania a anunțat că va reduce 12.000 de locuri de muncă, aproximativ 6% din angajații cu normă întreagă dar si optimizarea spațiilor de birouri, ambele operațiuni aducând costuri suplimentare de aproape 3 mld dolari.