BET
16908.2
0.15%
BET-TR
35082.48
0.15%
BET-FI
60480.06
0.3%
BETPlus
2499.41
0.14%
BET-NG
1208.26
-0.17%
BET-XT
1441.87
0.07%
BET-XT-TR
2958.1
0.07%
BET-BK
3109.19
0.07%
ROTX
37104.36
0.08%


Românii au cumpărat online de 2,8 miliarde euro in 2017

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Potrivit cifrelor și estimărilor principalilor jucători din comerțul electronic românesc împreună cu GPeC, valoarea cumpărăturilor online a ajuns la 2,8 miliarde de euro în 2017, cu peste 40% mai mult decât în 2016, când s-au înregistrat 1,8 – 2 miliarde de euro. Acest lucru ar însemna că românii au cheltuit, în medie, 7,67 milioane de euro în fiecare zi din an pentru cumpărături prin internet.

Valoarea de 2,8 miliarde de euro face referire strict la e-tail, adică la produsele fizice (tangibile) care au fost comandate online. Nu sunt incluse serviciile, plățile de facturi la utilități, biletele de avion, vacanțele, rezervările hoteliere, biletele la spectacole sau la diferite evenimente, conținutul download-abil etc. Dacă le-am adăuga și pe acestea, valoarea totală a achizițiilor online ar crește considerabil.

Andrei Radu, Founder & CEO GPeC

Anul 2017 a fost un an spectaculos pentru comerțul online românesc, înregistrându-se o creștere semnificativă de aprox. 40% comparativ cu 2016 și atingând, astfel, pragul de 2,8 miliarde de euro doar în e-tail, fără servicii. Este un salt uriaș care ne arată apetitul tot mai mare al românilor pentru cumpărăturile online și, mai ales, potențialul de creștere accelerată a e-commerce-ului autohton”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC.

CITESTE SI:  Analiză XTB: După ce a crescut prețurile, fenomenul Taylor Swift ar putea influența și alegerile din SUA

Chiar dacă România nu se ridică încă la nivelul altor piețe mature din Europa, nu trebuie neglijat deloc ritmul și potențialul de creștere care ne poate duce până în 2020 la o piață de peste 5 miliarde de euro”, adaugă el.

E-Commerce Share din total Retail: 5,6%

Creșterea de aprox. 40% de la un an la altul înregistrată de piața românească de e-commerce este una din cele mai mari creșteri la nivelul Uniunii Europene. Valoarea pieței de e-commerce din totalul pieței de retail se situează la aprox. 5,6%, în creștere față de 4%, cât se înregistra în 2016. Cu toate acestea, procentul este încă mic comparativ cu țările dezvoltate, dar arată potențialul uriaș de creștere al pieței românești de comerț electronic.

GPeC este, de 13 ani, cel mai important eveniment de e-commerce din România care, printre altele, centralizează datele și publică în fiecare an raportul oficial al pieței românești de comerț electronic.

Foto credit: Dreamstime


 

[ajax_load_more post_type=”post” button_label=”Mai multe articole”]