BET
12433.91
-0.66%
BET-TR
23569.87
-0.66%
BET-FI
50830.71
-0.7%
BETPlus
1854.74
-0.64%
BET-NG
942.19
-0.54%
BET-XT
1083.98
-0.66%
BET-XT-TR
2041.07
-0.66%
BET-BK
2266.28
-0.89%
ROTX
27727.87
-0.76%

Românii au tot mai multă încredere în fondurile de investiții și în bursă. Acțiunile românești, remediu eficient împotriva inflației

Autor: Financial Market
Timp de citit: 6 minute

Investițiile în acțiuni vor ieși câștigătoare în războiul cu inflația pe termen lung, piața de capital de la București fiind una dintre cele mai sănătoase din regiune, iar specialiștii în industria de asset management recomandă investitorilor care vor să-și protejeze economiile de inflație să se îndrepte către investiții în acțiuni, pentru că oferă oportunități variate în perioade de volatilitate.

Acestea sunt principalele concluzii ale dezbaterii organizate marți, de Bursa de Valori București și Asociația Administratorilor de Fonduri din România.

Datele prezentate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) arată că românii au încredere în bursa de la București, numărul investitorilor direcți sau în fonduri care investesc pe piața de capital fiind în creștere, chiar și în această perioadă cu inflație ridicată și de incertitudine cauzată de pandemia COVID-19 și de războiului din Ucraina.

Românii au tot mai multă încredere în fondurile de investiții

Conform datelor prezentare de AAF, în ultimii 10 ani, în România, s-a înregistrat o creștere de 3,3 ori a activelor în fondurile de investiții, semn că românii au încredere în această industrie.

În ultimul an, chiar dacă s-au înregistrat și scăderi, atât pe fondurile deschise de investiții, cât și pe cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix, au crescut investițiile în acțiuni, precum și numărul de investitori, ceea ce indică încredere în piață și în produsele acesteia.

Potrivit statisticilor prezentate, 40 de fonduri deschise au investit majoritar în acțiuni minimum 50% din totalul banilor aflați în administrare, ceea ce reprezintă active nete de 3,57 mld lei și un număr de investitori de 101.363 de investitori în plus.

Veștile foarte bune sunt că, dacă activele aflate în administrare au fost în scădere, din perspectiva numărului de investitori vedem creșteri pe toate palierele.

De departe cea mai mare creștere o au fondurile de acțiuni. La finalul trimestrului 1, observăm că avem 46.493 de investitori noi și pot să vă confirm că și la finalul lunii aprilie numărul este în creștere, cu alți 2.000 de investitori, deci avem peste 48.000 de investitori. Cel mai mare număr de investitori este în fondurile de obligațiuni și cu venit fix, în scădere față de finalul trimestrului patru din 2021, dar fondurile de multiactive, respectiv cele de acțiuni, sunt în continuă creștere și au depășit pragul de 100.000 de investitori la finalul lunii aprilie 2022.

Poate părea un paradox- s-a redus ponderea activelor aflate în administrare dar numărul de investitori este în creștere însă această dinamică indică încrederea investitorilor în administratorii de fonduri. Industria de asset management beneficiază de încrederea a peste 456.000 de persoane care și-au încredințat resursele către profesioniști mizând pe expertiza echipelor de management.

Industria noastră este o industrie care funcționează după legislația europeană și românească, este supravegheată de ASF și beneficiază de sprijinul băncilor custode cu depozitarea, cu echipe profesioniste – cu alte cuvinte este o industrie care transferă încredere investitorilor și vă felicit pentru asta”, a declarat Horia Gustă.

Din punctul de vedere al investitorilor cu investiții directe pe Bursa de Valori București, vedem același trend de creștere. Conform datelor publicate de Fondul de Compensare a Investițiilor, acesta a crescut cu vreo 25% în ultimul an, la aproape 90.000 de investitori.

Sperăm să avem în continuare o accelerare a participării românilor pe piața de capital atât prin investiții directe cât și prin fonduri deschise.

Un alt eveniment care s-a întâmplat recent a fost promulgarea de către președintele României a legii în ceea ce privește reținerea la sursă a impozitelor, astfel că, de la 1 ianuarie 2023, toate impozitele generate de investițiile pe piața de capital vor fi reținute la sursă.

Aceasta este o măsură foarte importantă pe care am susșinut-o în sensul simplificării procedurilor fiscale pentru orice investitor pe piața de capital”, a declarat Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti.

Bursa de la București, puțin afectată de pandemie și de războiul din Ucraina
Concluzia unanimă a managerilor de fonduri prezenți la dezbaterea de la BVB a fost aceea că investițiile în acțiuni sunt cel mai bun instrument de protejare a economiilor în contextul inflației fără precedent pe care o traversează întreaga lume.

În opinia acestora, Bursa de la București a fost afectată în mai mică măsură decât cele din regiune de turbulențele generate de războiul din Ucraina, datorită faptului că majoritatea companiilor listate sunt companii autohtone fără expunere pe Ucraina sau Rusia, iar cele mai importante vin din zona energetică și financiară – două domenii care au performat foarte bine în ultimul an.

Un factor important pentru performanța mai bună a pieței de capital românești față de bursele din regiune a fost acela că economia României a fost mai puțin afectată în anul pandemic 2020 decât celelalte economii din Europa, iar revenirea economică a fost mult mai rapidă față de alte state.

De asemenea, rezultatele bune din ultimul an și jumătate se datorează faptului că pe bursă există un nucleu de companii din sectorul energetic ce au performat foarte bine și au impulsionat piața, iar investitorii au apreciat performanțele companiilor românești”, a declarat Adrian Cojocar, CFA, Director General Adjunct Patria Asset Management.

CITESTE SI:  Market briefing: Rulaje reduse la BVB cu aprecieri scăzute ale principalilor indici

În opinia administratorilor prezenți, inflația este principala provocare în prezent și cel mai probabil instabilitatea resimțită acum va continua cel puțin până la finalul anului.

Este important însă ca investitorii să știe că mai important decât o victorie cu inflația pe termen scurt este câștigarea ”războiului” cu aceasta pe termen lung. Iar cea mai sigură cale de a câștiga ”războiul” sunt investițiile în acțiuni.

Acest puseu inflaționist a fost declanșat de criza COVID, care a rupt lanțurile de distribuție și de producție, a redus stocurile la minime istorice, iar refacerea lor a dus la cerere ridicată de materii prime, care, împreună cu criza forței de muncă a generat creșteri de prețuri și inflație.

Criza gazelor a avut, de asemenea, un impact ridicat asupra inflației în condițiile în care de la un consum extrem de scăzut în 2020, reluarea activității industriale după pandemie a indus o cerere ridicată de gaze. Criza provocată de cererea mai mare a fost acutizată însă de Rusia, care nu mai livrează aceleași cantități de gaze spre Europa, ceea ce a făcut ca prețul să explodeze la începutul anului”, a spus Alexandru Ilisie, Director de Investiții OTP Asset Management.

Acțiunile românești, remediu împotriva inflației

Chiar dacă este greu de făcut recomandări în privința investițiilor, într-o perioadă caracterizată de inflație ridicată și creșteri de dobânzi, este cert faptul că un portofoliu format din acțiuni de tip value (cum sunt și cele de pe bursa de la București), care performează în astfel de perioade, vor depăși rata inflației pe termen lung. Managerii de fonduri recomandă investiții recurente în acțiuni, pe termen lung, și sunt încrezători în performanțele viitoare ale pieței de capital autohtone.

Recomand românilor să investească în acțiuni și cred că acțiunile românești sunt un remediu împotriva inflației, dacă există un plan, dacă investițiile sunt recurente și dacă investitorii nu cedează în fața volatilității actuale. Sunt și scăderi, dar acestea trebuie privite ca oportunități de investiții.

Privind în ansamblu, România trăiește momentele sale de glorie în ultima vreme, inclusiv în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Are o poziționare geografică extraordinară, are ieșire la Marea Neagră, am preluat exporturile din Ucraina, suntem una dintre cele mai pro-europene națiuni din Europa, militar suntem o țară reprezentativă pentru conflictul ucrainean, suntem a doua țară ca populație, după Polonia, în Europa de est.

Trebuie să luăm în considerare toate aceste atribute pozitive pe care le avem ca țară și să valorificăm acest val de oportunitate. Aceste atuuri pe care le are România în actualul context geo-politic se vor transfera și către companiile listate, care vor performa.

Nu depindem energetic de Rusia, avem listate pe bursă companii energetice care produc și care au performat excelent ca urmare a creșterii prețurilor pe piața internațională. Văd lucruri pozitive în ceea ce privește România, iar piața locală are toate șansele să performeze peste medie și în viitor”, este de părere Aurel Bernat, Director General BT Asset Management.

Atuurile și oportunitățile pe care le văd managerii fondurilor de investiții vor susține economia pe termen lung, pe termen scurt aceștia confirmând o încetinire a ritmului de creștere și luând în considerare inclusiv probabilitatea unei recesiuni.

Probabil că vom asista la o încetinire a activității economice, într-un orizont de 12-18 luni, după câțiva ani foarte buni pentru economie. Previziunile sunt de creștere și în 2022, chiar dacă se estimează o creștere mai mică față de anul anterior. În această perioadă trebuie să vedem și oportunitățile.

Toată lumea vorbește despre scumpiri și volatilitate, dar acest lucru înseamnă discounturi pe piețele de capital, ar trebui să profităm de acest lucru. Pe de altă parte, volatilitatea începe să scadă, se văd ajustări de prețuri de metale și mărfuri, ceea ce este un semnal foarte bun pentru inflația pe care o importăm”, a spus Milan Prușan, Managing Director NN Investment Partners.

Volatilitatea, transformată în câștig pe termen lung

Administratorii de fonduri prezenți la dezbatere au apreciat că încetarea războiului din Ucraina și scăderea inflației vor duce la o reechilibrare a piețelor și la creșteri pe burse, dar consideră că trebuie valorificate și oportunitățile din această perioadă.

Celor care vor să înceapă să investească în acțiuni le recomandă să înceapă ”Acum!”, pentru că există o varietate de oportunități de cumpărare, dar nu înainte de a-și face un plan pe care să-l respecte cu strictețe, indiferent de cum evoluează piața, și de a fi dispuși să investească recurent, pe termen lung.

Factorii care au determinat ca indicii Bursei de Valori București să se situeze mai bine decât cei regionali sunt mixul sectorial și supraexpunerea pe acțiuni energetice.

De asemenea, am beneficiat și de indicatori de evaluare mult mai raționali decât alte piețe vestice, iar gradul ridicat de dividende a susținut foarte mult prețul acțiunilor.

Nu în ultimul rând, comportamentul investitorilor români, care au încredere în țară, reprezintă un alt factor important. România are premise foarte bune de creștere, are acțiuni la Bursă foarte ieftine, iar acestea reprezintă un instrument foarte bun de economisire”, a concluzionat Alexandru Voicu, CEO SAI Certinvest.