BET
16883.08
-0.21%
BET-TR
35030.34
-0.21%
BET-FI
60489.28
0.26%
BETPlus
2495.03
-0.23%
BET-NG
1206.45
-0.08%
BET-XT
1439.97
-0.1%
BET-XT-TR
2954.19
-0.1%
BET-BK
3109.87
0.11%
ROTX
37061.21
-0.21%


Prin deținerile pe care le au, fondurile de pensii, SIF-urile si Fondul Proprietatea sunt pilonul principal al bursei locale

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Este cunoscut faptul ca piața de capital locală suferă in continuare pe fondul unei lichiditati scazute, a numarului redus al investitorilor retail, dar si din cauza faptului ca cele mai tranzactionate actiuni sunt monopolul catorva emitenti, tânjind totodata spre statutul de piata emergentă secundară.

Conform unei analize a brokerilor de la Prime Transaction, fondurile de pensii obligatorii (Pilonul 2), SIF-urile si Fondul Proprietatea sunt cei mai mari investitori institutionali in actiuni lisate la Bursa de Valori Bucuresti.

Acestia detineau la jumatatea anului actiuni listate la BVB in valoare de 16,1 miliarde lei, adica 17% din capitalizarea tuturor companiilor romanesti listate la Bursa de Valori Bucuresti. Totodată. portofoliul cumulat de actiuni listate la BVB al celor mai mari investitorilor institutionali romani a crescut cu 60 milioane lei in prima jumatate a anului.

Cu toate acestea, valoarea neta a achizitiilor/vanzarilor este de minus 248,7 milioane lei. OMV Petrom (SNP) a ramas emintentul pe care investitorii institutionali (Pilon 2, SIF-uri si FP) au in continuare cea mai mare expunere, 3,24 miliarde lei, adica peste 17,8% din capitalul companiei.

A doua cea mai mare detinere este Banca Transilvania (TLV) unde fondurile detineau 24,7% din capital la finalul lunii iunie 2018, in contextul in care free float-ul TLV este semnificativ mai mare decat cel al SNP.

Sursa: Prime Transaction, raportarile fondurilor de pensii; SIF-urilor si FP

Pe parcursul primelor șase luni din 2018, cele 13 fonduri si-au crescut expunerea cu 60 milioane lei, dintre ele, zece avand un portofoliu cu valoare mai mare decat la inceputul anului.

SIF Banat-Crisana a avut totuși o scădere impresionanta, peste 280 milioane lei. Aceasta provine in cea mai mare masura (247 milioane lei) din evaluarea in scadere a detinerii la SIF Imobiliare PLC (SIFI), fiind totusi o scadere  conjuncturala intrucat anul acesta au fost tranzactionate doar 5 actiuni SIFI, in valoare de 450 lei.

„Daca am elimina in acest context variatia cauzata de SIF Imobiliare PLC (SIFI), portofoliul fondurilor de pensii Pilon 2, SIF-urilor si FP ar fi inregistrat o crestere de peste 300 milioane lei. O alta scadere de valoare a portofoliului in primul semestru o observam la NN. Aici scaderea provine din vanzarea actiunilor Fondul Proprietatea (cel mai probabil in cadrul ofertie publice de rascumparare) si a exitului complet din compania Zentiva, tot in cadrul unei oferte publice. Cea mai mare crestere a portofoliului este, surprinzator, la Fondul Proprietatea.

Surpriza vine din faptul ca FP a obisnuit piata mai mult prin exit-uri si mai putin prin achizitii de actiuni. Nici in primul semestru nu au cumparat vreo actiune listata, ba chiar au vandut: BRD, COTE, SNN si exit total de la PACY. Insa, aprecierea semnificativa a titlurilor Petrom si Alro le-a adus per total un portofoliu mai mare cu 117 milioane lei,” se precizează in analiză.

CITESTE SI:  Acțiunile Purcari Wineries se mențin în Indicele MSCI Romania Small Cap

Cum era de așteptat, actiunile Banca Transilvania (TLV) alaturi de Romgaz (SNG) au prezentat cel mai ridicat interes pentru cele 13 fonduri de investitii.

BRD Pensii a facut cea mai mare achizitie de actiuni Romgaz (+346.000 actiuni), in timp ce la Banca Transilvania cel mai mare cumparator a fost fondul de pensii administrat de Allianz.

Actiunile Petrom au fost si ele pe lista de interes a celor 13 fonduri analizate, insa achizitiile nete sunt de doar 3,9 milioane de actiuni in contextul in care BCR Pensii (pilon 2) a vandut 44,3 milioane actiuni SNP.

La capitolul vanzari, actiunile Fondul Proprietatea sunt in mod detasat cele mai vandute si asta in contextul in care NN a vandut 181,4 milioane actiuni in cadrul ofertei publice de rascumparare.

O alta reducere de expunere este și in cazul titlurilor Erste Bank (chiar daca nu sunt actiuni romanesti, sunt listate pe piata reglementata de la Bucuresti si sunt (au fost) importante in activul SIF-urilor). Astfel, SIF Banat-Crisana a vandut actiuni Erste in valoare de peste 94 milioane lei.

Concluzia?

Pensiile private obligatorii, SIF-urile si Fondul Proprietatea au un portofoliu cumulat de peste 16.1 miliarde lei la mijlocul anului 2018, ceea ce reprezinta, 17% din capitalizarea companiilor romanesti la BVB (capitalizarea totala a pietei fara Erste).

Ca atare, tinand cont ca la Petrom actionarul majoritar are 51% din capital si statul roman are 20%, iar statul roman are participatii de peste 50% in randul mai multor emitenti din BET, se remarca faptul fondurile de pensii obligatorii, SIF-urile si Fondul Proprietatea au o importanta deosebita in piata de capital romaneasca, fiind practic pilonul principal al bursei autohtone.

Analiza poate fi descarcată aici.

Foto credit: Dreamstime


 

[ajax_load_more]