BET
16928.98
0.59%
BET-TR
35125.6
0.59%
BET-FI
60700.98
0.95%
BETPlus
2497.77
0.56%
BET-NG
1217.08
0.61%
BET-XT
1445.33
0.66%
BET-XT-TR
2965.22
0.66%
BET-BK
3104.2
0.52%
ROTX
37198.07
0.62%



Un investitor de 24 de ani a castigat competitia Invest Quest

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Vlad Adrian Istrate, un tânăr de 24 de ani din București, a ocupat primul loc în competiția de tranzacționare virtuală Invest Quest, organizată de Bursa de Valori București împreună cu Rotary International District 2241 România și Moldova și a câștigat premiul de 5.000 de lei, oferit de Clubul Rotary. Competiția Invest Quest face parte dintr-un proiect mai amplu dezvoltat de cele două instituții pentru dezvoltarea educației în domenii precum economia, investițiile financiare și antreprenoriatul prin programe destinate, în special, tinerilor.

Vlad Adrian Istrate a înregistrat un randament de 27% în competiție. El este investitor activ pe piața românească de capital de un an.

„Am început să tranzacționez la Bursa de Valori București în urmă cu 361 de zile. Am beneficiat de o perioadă prielnică pentru bursă, astfel că randamentul meu a reflectat creșterea pieței. M-au bucurat inițiativele BVB – Condus de Randament, o competiție reală de tranzacționare la care, de asemenea, am participat, dar nu am reușit să depășesc performanța indicelui BET, cât și Invest Quest, un proiect în care atât cei care au susținut seminariile, cât și organizatorii au făcut o treabă excelentă. Sper că pe viitor vor fi și mai multe astfel de evenimente, concursuri, seminarii sau forumuri despre investiții, deoarece eu voi participa în continuare cu plăcere la toate aceste inițiative”, a declarat Vlad Adrian Istrate.

Competiția de tranzacționare virtuală Invest Quest s-a derulat între 5 aprilie și 31 mai. Fiecare participant a primit un cont de tranzacționare virtual cu 20.000 de lei virtuali, bani pentru a tranzacționa cele mai lichide acțiuni listate la BVB, care sunt incluse în indicele BET-XT. Complementar tranzacționării, concurenții au trebuit să participle la minimum 2 din cele 5 seminarii educaționale care au fost organizate în cadrul proiectului Invest Quest. La cele 5 seminarii educaționale au participat peste 200 de persoane.

CITESTE SI:  Sphera Franchise Group estimează vânzări de peste 1,64 miliarde lei și un profit cu 20% mai mare

„Suntem foarte încântați de proiect și mulțumiți de rezultate. Să fii investitor activ înseamnă să îți folosești și să-ți antrenezi inteligența, intuiția, abilitățile practice, regulile de integritate. Acesta este un antrenament constant care ne face să acționăm mai bine și în alte domenii ale vieții noastre. Acesta este motivul pentru care spunem în repetate rânduri că a fi investitor este o stare de spirit. Vreau să-i felicit pe toți cei care au participat la proiectul nostru BVB-Rotary România și au trecut prin acest antrenament spiritual”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

„M-am bucurat să văd că premiul Invest Quest a ajuns la un tânăr care a ajuns deja să aibă o oarecare experiență în piața de capital. Îl felicit pe Vlad Adrian și îi doresc succes în continuare. Le mulțumesc partenerilor de la Bursa de Valori București pentru modul în care s-a derulat proiectul Invest Quest. Este un instrument util de educație financiară ale cărui rezultate se vor vedea în timp”, a declarat Mircea Solovăstru, Guvernator, Rotary International District 2241 România și Moldova.

Câștigătorul Invest Quest a fost desemnat pe baza randamentului portofoliului obținut în timpul competiției, respectând regulile pieței, asemenea tranzacționării în piața reală. Pentru a selecta câștigătorul, de îndată ce competiția s-a încheiat, BVB a desemnat o Comisie specială care a verificat tranzacțiile concurenților. Comisia a stabilit câștigătorul concursului pe baza criteriilor menționate în regulile concursului Invest Quest. Bursa de Valori Bucuresti

Foto credit: BVB