Drept de preferință: In cazul unei companii listate pe piața de capital, dreptul de preferință se referă la privilegiul pe care acționarii existenti il au in momentul in care o societate își majorează capitalul social, protejandu-i astfel împotriva diluării participației in acea companie. Un drept de preferinta ofera posibilitatea cumparatorului acestuia de a subscrie un anumit numar de actiuni in cadrul majorarii capitalului social al unui emitent. Astfel, acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le acestia le posedă in cadrul companiei. Exercitarea dreptului de preferință al acționarilor are loc de obicei doar in cadrul societatilor pe actiuni, fiind de altfel o obligatie legală a acesteia. In general, cand se aprobă majorarea capitalului social de catre Adunarea Generala a Actionarilor, se are in vedere in primul rand stabilirea datei de referinţă care servește la identificarea acționarilor care voteaza si care sunt indreptățiți sa-si exercite orice drepturi ce decurg din hotărârile adunarii. Asadar, actionarii care pot subscrie sau primi actiuni noi sunt cei existenți în registrul acționarilor la data de referință stabilită pentru AGA care aproba majorarea de capital social. In cazul companiilor listate, datorită frecvenței cu care se schimbă acționarii si numarul actiunilor deținute, legea nr 297/2004 a introdus o nouă dată, în plus față de data de referință, mai exact data de înregistrare, fiind data calendaristică stabilită de către AGA care servește la identificarea acționarilor care urmează a beneficia de dividende din acea societate.

Investiție greenfield: O investiție greenfield este o investitie care se dezvoltă "de la zero", pe un teren fără infrastructură existentă, unde o companie (de obicei de mari dimensiuni) își construiește o nouă facilitate de productie. Investitiile de tip greenfield sunt de obicei efectuate acolo unde exista un potential major de dezvoltare in anumite ramuri economice, datorită riscurilor pe care le comportă, având in vedere costurile ridicate cu construcția facilităților si punerea lor in funcțiune. Pentru o bună fundamentare a deciziei de alocare a resurselor, aceste investiții sunt precedate de studii de fezabilitate si au planuri de afaceri solide, precum si analize de impact cu ajutorul carora partile interesate in proiect pot lua decizii economico-financiare viabile. In cazul investițiilor cu un puternic impact economico - social, companiile private apelează la facilități acordate de autoritatile locale sub forma ajutorului de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale. Un aspect important in fundamentarea deciziei de investitii este evaluarea costului de oportunitate sau ce alternativă mai există, care ar putea aduce cel putin aceleași beneficii pe termen lung, dar cu costuri mai reduse. Spre deosebire de investițiile greenfield, investițiile de tip brownfield se remarcă prin existența unei infrastructuri de producție functională, care este de obicei achiziționată in scopul dezvoltării unor noi activități sau îmbunătățirea celor existente.

Enterprise Value: Enterprise Value sau Valoarea întreprinderii - VA este un indicator des intalnit atunci cand se ia in calcul valoarea totală a unei companii, fiind varianta mai cuprinzatoare a indicatorului ce reflectă capitalizarea de piață. Valoarea intreprinderii se calculeaza ca sumă dintre capitalurile proprii și împrumuturi, minus numerarul sau echivalentul de numerar disponibil. În timp ce capitalizarea de piață a unei societăți se calculează prin înmulțirea prețului acțiunilor cu numărul de acțiuni în circulație, indicatorul VA poate fi considerat drept prețul de preluare teoretic atunci cand o companie decide să achizitioneze o altă companie. Totusi, indicatorul diferă semnificativ de capitalizarea de piață în mai multe moduri și majoritatea analiștilor consideră că este o reprezentare mai precisă a valorii unei firme. Astfel, valoarea datoriilor unei companii, de exemplu, ar trebui să fie plătită de către cumpărător în momentul preluării unei întreprinderi, astfel încât indicatorul să ofere o evaluare mai precisă a preluării deoarece include o datorie în calculul valorii acesteia. In timp ce metoda de mai sus este general utilizată, estimarea valorii intreprinderii se mai face fie prin prisma veniturilor pe care le generează în baza fluxurilor de numerar actualizate, (in acest caz valoarea unei afaceri fiind in funcţie de capacitatea ei viitoare de a genera profit), fie prin multiplii de piață, in acest caz abordarea indicând valoarea afacerii prin comparatie cu alte companii listate sau pe baza unei analize a tranzacţiilor recente din aceeași industrie. In analiza prețului acțiunilor se foloseste și indicatorul EV/Sales care reflectă valoarea unei societăți in functie de volumul vânzărilor sale.

Cost of Risk: Costul riscului il reprezintă prețul implicit sau explicit pe care o companie trebuie să îl plătească pentru a-și gestiona expunerile de orice natură. Acesta se compune, în mod obișnuit, din costurile estimate și din pierderile directe sau indirecte generate de activitățile ce tin de controlul pierderilor, finantarea/acoperirea pierderilor și reducerea riscurilor. Cost of risk derivă de cele mai multe ori din natura activitatii de baza a unei companii si este o măsură cantitativă a costurilor totale (pierderi, costuri de control al riscului, costuri de finanțare a riscului și costuri de administrare) asociate cu funcția de gestionare a acestuia, în comparație cu vânzările, activele totale și numărul de angajați ai unei întreprinderi. Scopul unei astfel de comparații este de a determina dacă costurile totale ale funcției de gestionare a riscurilor cresc, scad sau rămân constante, raportat la activitatea economică a întreprinderii. Value of risk, spre deosebire de cost of risk, reprezintă beneficiul financiar pe care o activitate de monitorizare a riscurilor îl poate aduce acționarilor unei organizații. În teoria financiară, toate activitățile pe care o companie le-ar putea întreprinde, de la intrarea pe o piață nouă la dezvoltarea unui nou produs, poartă diferite riscuri, de aceea, determinarea cu acuratete a probabilitatii de aparitie si dimensiunea valorică a acestora, poate conduce la economii importante si la un cost de oportunitate sustenabil.

Chartered Financial Analyst - CFA: Este un titlu profesional la nivel universitar, acordat de Institutul CFA, care măsoară competența profesională a analiștilor financiari. Pentru a putea obține prestigioasa diplomă, candidații trebuie să treacă mai multe niveluri de examinare care acoperă domenii precum economie, finante, etică, managementul investitiilor, analiza portofoliului și cunoștințe practice necesare pentru a reuși în industria financiară din zilele noastre. Pentru a deveni analist financiar certificat CFA, un candidat trebuie să îndeplinească patru cerințe. În primul rând, trebuie să aibă 48 de luni de experiență de muncă calificată în industria de investiții, așa cum a fost stabilită de Institutul CFA. În al doilea rând, un candidat trebuie să treacă toate cele trei niveluri ale programului CFA în ordine. În al treilea rând, un candidat trebuie să devină membru al Institutului CFA și să plătească cotizații anuale. În cele din urmă, un candidat trebuie să semneze anual că urmărește Codul de etică al Fundației CFA și standardele de conduită profesională. De asemenea, istoric vorbind, ratele de trecere la fiecare examen au fost sub 50%, făcând din această serie de teste una dintre cele mai dificile certificări financiare care necesită minimum 300 de ore de studiu pentru fiecare examen. Titlul CFA permite ocuparea unor pozitii superioare in cadrul companiilor din sectorul financiar fiind totodată una dintre cele mai respectate denumiri în domeniul finanțelor, considerate de mulți ca fiind standardul de aur în analiza investițiilor.