Rata lichidității: Rata lichidității este un important indicator financiar care măsoară capacitatea unei companii de a-și plăti datoriile, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Pentru a măsura această capacitate, rația calculează totalul activelor circulante ale unei societăți (lichide și nelichide) în raport cu datoriile totale ale acesteia: Rata lichiditatii curente = Active circulante / Datorii pe termen scurt. O valoare supraunitara indica o capacitate mai mare de a-si plati datoriile fără să apeleze la resurse pe termen lung sau la noi imprumuturi. O valoare subunitară in schimb inseamnă ca firma isi finanteaza o parte din imobilizari prin datorii pe termen scurt, lucru care ii creste riscul de faliment. In practica, un raport intre 1,5  - 2 indica o proportie ce ar asigura acoperirea tuturor datoriilor curente prin activele circulante. Dezavantajul acestui indicator este faptul ca masoară conditiile statice ale activitatii si evaluează capacitatea companiei la un anumit moment, fară a lua in calcul dinamica activitatii generale a companiei. Un test mai restrans este rata lichiditatii rapide (Quick ratio) si se calculeaza ca raport intre activele lichide ale unei companii (numerarul, conturile de încasat și investițiile pe termen scurt) si datoriile curente.

Cotă de piață (Market share): Cota de piață reprezintă procentul vânzărilor unei companii pe o piață concurențială, într-o anumită perioadă de timp. Cota de piață se calculează împărțind volumul total al vânzărilor societății pe parcursul unei perioade de raportare, la vânzările totale ale industriei în aceeași perioadă. Această valoare este utilizată pentru a oferi o imagine generală a dimensiunii unei societăți în raport cu piața și cu concurenții săi. Cota de piata a unei companii reprezinta "partea sa" din totalul vânzărilor în raport cu piața unde își desfășoară activitatea.     De exemplu, dacă o companie vinde mașini în valoare de 1 de milion de euro pe an, iar volumul total al vanzarilor de mașini este de 10 milioane euro, cota de piață va fi de 10%. Managementul unei companii se uită cu atentie la creșterea sau scaderea cotei de piață deoarece poate fi un semn al competitivității relative a produselor sau serviciilor companiei. Pe măsură ce piața totală a unui produs sau a unui serviciu crește, iar o companie își menține cota de piață, inseamna de fapt vanzari si venituri in creștere. Testează-ți cunoșțintele financiare în quiz-ul despre antreprenoriat!

Fond de pensii privat: Este un fond infiintat pentru a investi banii cu care angajatorul si angajatul contribuie pentru constituirea pensiei private a angajatului, care suplimentează pensia acordata de sistemul public. Fondul de pensii privat este investit profesionist intr-un cos de active menit sa genereze o crestere stabila pe termen lung si sa asigure un venit suplimentar atunci cand persoana respectiva se pensionează. In Romania, sistemul de pensii este impartit in 3 piloni : PILON I (sistemul public de pensii), PILON II (sistemul de pensii obligatorii administrate privat) si PILON III (sistemul de pensii facultative administrate privat). In cazul Pilonului II, aderarea la un fond de pensii administrat privat este obligatorie dacă ești la primul tău loc de muncă și nu ai mai mult de 35 de ani, în patru luni de la angajare – în acest caz trebuie să alegi un fond de pensii. Pensia facultativa (Pilonul III) este singura pensie la care se poate contribui chiar și cu 15% din venitul brut lunar. Și, alături de celelalte două tipuri de pensie, este pensia care vine să completeze veniturile la vârsta pensionării. Testează-ți cunoștintele accesand quiz-urile despre educație financiară!

Primă de asigurare: Reprezintă suma plătită de o persoană care incheie un contract de asigurare, unei societati de asigurare, in schimbul obligației acesteia de a-i plăti despagubiri în cazul producerii unuia din evenimentele care constituie riscurile asigurate. Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condiţiile de asigurare, acestea fiind lunare, trimestriale sau anuale. In cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare, societatea este obligată să-l informeze pe asigurat despre consecinţele neplăţii primei. In functie de tipul asigurarii, prima este formată din componenta de economisire sau investitie, costurile care acopera riscul asigurat si costurile administrative ale politei. Valoarea reala a primei de asigurare se stabileste printr-un calcul complex ce are in vedere variable precum, varsta, sexul, starea civila, situatia profesionala, starea de sanatate si altele, prin inmultirea cotei procentuale a primei cu suma asigurata.

 

Obligațiune: Obligațiunea este un titlu de creanță prin care un emitent autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni și este obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de valoare, dar cu o altă denumire: emitentul de obligațiuni este echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care un investitor cumpără obligațiuni, de fapt, împrumută bani unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o societate comercială. În contul acestui împrumut, emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe întreaga durată de viață a obligațiunii (până la scadență), iar la scadență va returna și valoarea nominală a obligațiunii. Atât obligațiunile, cât și acțiunile sunt titluri transferabile, diferența dintre cele două fiind aceea că acționarii sunt deținătorii unei cote parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt creditori ai societății emitente. Tipurile de obligațiuni pentru care se poate opta pe piața de capital din România sunt: obligațiunile corporative, municipale și internaționale. Obligațiunile corporative sunt obligațiuni emise de societățile comerciale, iar obligațiunile municipale sunt titluri de creanță emise de autoritățile locale, regionale și de alte organisme guvernamentale în scopul atragerii de fonduri cu utilitate publică. Obligațiunile internaționale sunt obligațiuni emise într-un anumit stat de către entități din afara statului respectiv.