Toleranța la risc: Toleranța la risc reprezintă măsura in care un investitor este dispus să-și mentină o anumită investitie sau un plasament, in conditii de volatilitate crescută. Toleranța la risc este o componentă importantă a procesului investitional si ar trebui privita cu grijă de catre toti cei care doresc să investească cu precădere in active ce comportă un risc intrinsec (ex: actiunile). Determinarea gradului de acceptanță al riscului si implicit al profilului investitional se face raspunzand la o serie de intrebari ce tin de varstă, situație financiară, experientă profesională, studii de specialitate, si altele. La final, aplicatia va incadra respondentul intr-unul din urmatoarele tipuri de investitor: foarte conservator, conservator, moderat, dinamic si agresiv. Intutiv, riscul si posibilitatea de a pierde creste de la profilul conservator catre agresiv. Alti factori care afectează toleranța la risc sunt orizontul de timp al investiției, capacitatea viitoare de a câștiga din alte surse și prezența altor active in portofoliu, cum ar fi o casă, un venit suplimentar, sau alte tipuri de active.

Investiție pasivă: Investiția pasivă este o strategie de investiții care urmărește să maximizeze rentabilitatea activelor pe termen lung prin menținerea unui numar cat mai mic de tranzactii de vânzare sau cumparare. Principiul pe care se bazează aceasta strategie (engl: passive investing) are la bază un raționament simplu: evitarea si reducerea taxelor si comisioanelor ce apar atunci când se tranzacționează un instrument financiar, fie ca sunt acțiuni, obligațiuni sau unitati de fond. Insa acesta nu este singurul avantaj. Tranzacționarea frecventă reduce sansele capitalizarii castigurilor pe termen lung, avand in vedere faptul că, poate momentul vanzarii nu este unul potrivit. Cunoscută ca si strategie buy and hold (cumpără si păstrează), investitia pasivă inseamnă cumpărarea unor instrumente financiare si păstrarea lor pe termen lung. Spre deosebire de investitia activă care urmarește să profite de fluctuația preturilor pe termen scurt, cea pasivă presupune că piata va returna randamente pozitive pe un orizont de timp mai indelungat. Cele mai populare instrumente sunt fondurile de investitii, fie ca sunt fonduri mutuale clasice, fonduri care urmaresc un indice (index funds) sau fondurile care se tranzacționează la bursă (ETF).

Credit convertibil: Convertible loan sau creditul convertibil este o formă de finanțare prin care un investitor imprumută, de obicei unei companii mici, aflată la inceput de drum, o sumă de bani având o scadență exactă si un drept atasat de convertire/schimbare a imprumutului in actiuni. Cu alte cuvinte, la maturitatea imprumutului, creditorul are optiunea fie de a deveni actionar in acea companie in limita creditului acordat, fie de a incasa principalul si dobânzile aferente. Transformarea imprumutului (debt) in equity are loc de obicei la finalul unei runde de finantare de tip seed si inceperea rundei de investitii serie A. Avantajul din perspectiva unui antreprenor este că un împrumut convertibil înainte de conversia sa in actiuni se comportă foarte mult ca un împrumut standard: investitorul nu are de obicei multe dintre drepturile unui acționar (dreptul de a decide, de vot, etc.). Deoarece este un document destul de scurt și simplu, acesta este, de asemenea, executat mai rapid (de aceea investiția convertibilă poate fi procesată mai rapid decât o investiție în acțiuni, de obicei în câteva săptămâni). În plus, un împrumut convertibil standard nu necesită plata imediată a dobânzii, acumulându-se și transformându-se impreună cu principalul în capitaluri proprii. Dezavantajul provine însă, din natura împrumutului: până la convertirea sa în capitaluri proprii, investitorul are un drept prioritar la data scadenței de a solicita orice active (adică numerar și sau alte active pentru majoritatea startup-urilor) pentru a-și recupera creditul și dobânda. Însă, de cele mai multe ori startup-urile nu au suficient numerar pentru a rambursa împrumutul la scadență și sunt astfel obligate să lichideze toate activele și să închidă afacerea.

Adâncimea pieței: Adâncimea pieței este un termen folosit in tranzactionarea bursieră si reprezintă capacitatea pieței de a susține ordine relativ mari, fără a afecta prețul acțiunilor. Adâncimea pieței ia în considerare nivelul general și numarul comenzilor deschise și se referă de obicei la tranzacționarea în cadrul unei acțiuni individuale. Adâncimea pieței este strâns legată de lichiditatea și volumul de tranzacționare, dar nu înseamnă neapărat că orice acțiune care prezintă un volum mare de tranzacții are și o adâncime bună a pieței. În orice zi, poate exista un dezechilibru al ordinelor suficient de mare pentru a crea o volatilitate ridicată, chiar și pentru acțiunile cu cele mai mari volume zilnice. Conform unui exemplu al casei de brokeraj Tradeville, in tabelul mai sus se pot vedea primele 10 niveluri din adancimea pietei pentru simbolul BRD, la o anumită dată din trecut. Tabelul arată ca best bid este 8.7500, iar best ask este 8.8000. Pentru pretul 8.7500 exista o cerere de 4140 de actiuni, exprimata prin 6 ordine.

Instrument financiar: Instrumentele financiare sunt contracte care genereaza in acelasi timp, un activ financiar pentru o companie si o datorie financiara pentru alta. Ele pot fi create, tranzacționate, modificate și decontate in functie de emitent sau de contrapartida acestuia. In functie de complexitatea lor, instrumentele financiare se pot clasifica in: instrumente financiare primare, derivate si alte tipuri de instrumente sintetice. Instrumentele financiare primare sunt emise de solicitantii de capital sau fonduri de investitii, printre acestea fiind actiunile, obligatiunile, sau alte titluri de valoare cum ar fi unitatile fond. In categoria instrumentelor derivate se încadrează contractele futures și opțiunile, ce se tranzacționează în marjă (adică la multipli față de suma pe care a investit-o efectiv) și a căror randament depinde de un activ suport (de cele mai multe ori o acțiune sau un indice financiar). In schimb, instrumentele financiare sintetice sunt acele instrumente care urmăresc folosirea atât a instrumentelor primare cât şi a instrumentelor derivate pentru realizarea obiectivelor investiţionale si obţinerea unui câştig maxim prin diminuarea riscului. Totodata, din punct de vedere contabil, instrumentele financiare se impart in active si datorii financiare, cele din urma fiind considerate contrapartida activelor financiare si constau in indeplinirea obligatiilor aferente activului emis.