
Termenul zilei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (The European Court of Human Rights), numită informal si "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție. În cei aproape cincizeci de ani de cand s-a infiintat, Curtea a emis mai mult de 10.000 de hotărâri judecătorești. Acestea sunt obligatorii pentru țările în cauză și au determinat guvernele să își modifice legislația și practica administrativă într-o gamă largă de domenii. Jurisprudența Curții face ca Convenția să fie un instrument puternic in fața noilor provocări, pentru consolidarea statului de drept și democrația în Europa.


