Analiza de senzitivitate: Analiza de senzitivitate studiază modul în care variaţia rezultatului unui proeict (output-ul) poate fi  atribuită, calitativ sau cantitativ, unor diverse variaţii ale parametrilor de intrare (input-ul). De asemenea, analiza de senzitivitate reprezintă punctul de plecare al analizei riscurilor unui proiect şi care trebuie luate în considerare de toate părţile implicate, fie beneficiari, finanţatori sau chiar grupuri ţintă. Analiza de senzitivitate se afla de obicei printre ultimele etape de evaluare a proiectelor de investitii, dupa studiul de fezabilitate, analiza tehnico-economica, calculul cash-flow-ului (venitului net actualizat - VNA) si a ratei interne de rentabilitate financiara (RIR). Punctul de plecare in cadrul analizei, constă în schimbarea unui singur factor la un moment dat, pentru a vedea efectele pe care aceasta le produce asupra rezultatului, in conditiile in care toţi ceilalţi factori rămân fixaţi la valoarea centrală sau de bază. Astfel, se poate observa in ce masura dinamica anumitor input-uri poate afecta rezultatul final al unui proiect. In general analiza de senzitivitate, raspunde la intrebarea "Ce s-ar intampla dacă?" si este folosită pentru investigarea viabilitatii programelor de investitii, simplificarea modelelor si, totodată, poate fi definită ca un element de asigurare al calitatii inainte de finantarea si demararea unui proiect.

Tranzacție Swap: O tranzactie swap este un contract derivat incheiat intre două parti care prevede un schimb simultan de fluxuri de numerar (plati) la un anumit termen stabilit initial. Contractul swap este un contract nestandardizat si nu poate fi tranzactionat pe o piata bursiera ci doar pe o piata OTC (over the counter) prin negocierea directa dintre partile implicate in ceea ce priveste conditiile si clauzele contractuale. In cadrul unui contract swap, participantii schimbă atat avantajele cat si riscurile aferente unor contracte de plata variabila cu alte contracte ce implica plata fixa. In literatura de specialitate exista patru tipuri de swapuri: swap pe rata dobanzii, valutar, pe marfuri si pe actiuni. Cel mai utilizat contract swap este cel pe rata dobanzii (Interest rate swap - Plain vanilla swap). În cadrul unui swap pe rata dobânzii, părțile implicate schimbă fluxuri de trezorerie pe baza unei valori notionale (principal) care ramane neschimbată, pentru a se acoperi de riscul ratei dobânzii sau chiar pentru a specula. Fiind un contract nestandardizat, contractul swap implica riscuri de neplata, de lichiditate sau de dobanda in legatura cu contrapartida, ceea ce presupune o buna cunoastere a partenerului de schimb inainte de inceperea contractului. Spre exemplu, in cazul bancii centrale, swap-ul constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă prin care injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi vânzând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei, sau, in sens invers, absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpărând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.

Toleranța la risc: Toleranța la risc reprezintă măsura in care un investitor este dispus să-și mentină o anumită investitie sau un plasament, in conditii de volatilitate crescută. Toleranța la risc este o componentă importantă a procesului investitional si ar trebui privita cu grijă de catre toti cei care doresc să investească cu precădere in active ce comportă un risc intrinsec (ex: actiunile). Determinarea gradului de acceptanță al riscului si implicit al profilului investitional se face raspunzand la o serie de intrebari ce tin de varstă, situație financiară, experientă profesională, studii de specialitate, si altele. La final, aplicatia va incadra respondentul intr-unul din urmatoarele tipuri de investitor: foarte conservator, conservator, moderat, dinamic si agresiv. Intutiv, riscul si posibilitatea de a pierde creste de la profilul conservator catre agresiv. Alti factori care afectează toleranța la risc sunt orizontul de timp al investiției, capacitatea viitoare de a câștiga din alte surse și prezența altor active in portofoliu, cum ar fi o casă, un venit suplimentar, sau alte tipuri de active.

Investiție pasivă: Investiția pasivă este o strategie de investiții care urmărește să maximizeze rentabilitatea activelor pe termen lung prin menținerea unui numar cat mai mic de tranzactii de vânzare sau cumparare. Principiul pe care se bazează aceasta strategie (engl: passive investing) are la bază un raționament simplu: evitarea si reducerea taxelor si comisioanelor ce apar atunci când se tranzacționează un instrument financiar, fie ca sunt acțiuni, obligațiuni sau unitati de fond. Insa acesta nu este singurul avantaj. Tranzacționarea frecventă reduce sansele capitalizarii castigurilor pe termen lung, avand in vedere faptul că, poate momentul vanzarii nu este unul potrivit. Cunoscută ca si strategie buy and hold (cumpără si păstrează), investitia pasivă inseamnă cumpărarea unor instrumente financiare si păstrarea lor pe termen lung. Spre deosebire de investitia activă care urmarește să profite de fluctuația preturilor pe termen scurt, cea pasivă presupune că piata va returna randamente pozitive pe un orizont de timp mai indelungat. Cele mai populare instrumente sunt fondurile de investitii, fie ca sunt fonduri mutuale clasice, fonduri care urmaresc un indice (index funds) sau fondurile care se tranzacționează la bursă (ETF).

Credit convertibil: Convertible loan sau creditul convertibil este o formă de finanțare prin care un investitor imprumută, de obicei unei companii mici, aflată la inceput de drum, o sumă de bani având o scadență exactă si un drept atasat de convertire/schimbare a imprumutului in actiuni. Cu alte cuvinte, la maturitatea imprumutului, creditorul are optiunea fie de a deveni actionar in acea companie in limita creditului acordat, fie de a incasa principalul si dobânzile aferente. Transformarea imprumutului (debt) in equity are loc de obicei la finalul unei runde de finantare de tip seed si inceperea rundei de investitii serie A. Avantajul din perspectiva unui antreprenor este că un împrumut convertibil înainte de conversia sa in actiuni se comportă foarte mult ca un împrumut standard: investitorul nu are de obicei multe dintre drepturile unui acționar (dreptul de a decide, de vot, etc.). Deoarece este un document destul de scurt și simplu, acesta este, de asemenea, executat mai rapid (de aceea investiția convertibilă poate fi procesată mai rapid decât o investiție în acțiuni, de obicei în câteva săptămâni). În plus, un împrumut convertibil standard nu necesită plata imediată a dobânzii, acumulându-se și transformându-se impreună cu principalul în capitaluri proprii. Dezavantajul provine însă, din natura împrumutului: până la convertirea sa în capitaluri proprii, investitorul are un drept prioritar la data scadenței de a solicita orice active (adică numerar și sau alte active pentru majoritatea startup-urilor) pentru a-și recupera creditul și dobânda. Însă, de cele mai multe ori startup-urile nu au suficient numerar pentru a rambursa împrumutul la scadență și sunt astfel obligate să lichideze toate activele și să închidă afacerea.