BET
29193.91
0.74%
BET-TR
68364.98
0.74%
BET-FI
111563.05
0.74%
BETPlus
4227.02
0.73%
BET-NG
2101.59
0.71%
BET-XT
2532.54
0.79%
BET-XT-TR
5797.4
0.79%
BET-BK
5810.97
0.76%
ROTX
65652.19
0.7%

Companie Unicorn

Autor: Financial Market
< 1 min

O companie de tip Unicorn este de obicei afacere pornită după anii 2000, din domeniul tehnologiei, care are o evaluare actuală de peste 1 miliard de dolari. Termenul unicorn a fost atribuit în anul 2013 de către Aileen Lee, fondatoare a unui fond de investitii cu capital de risc, celor 39 de companii care au avut la acel moment o valoare de peste 1 miliard de dolari, metaforizarea fiind folosită pentru a pune accent pe raritatea unor astfel de start-up-uri. Intr-un articol publicat pe Techcrunch, Welcome To The Unicorn Club: Learning From Billion-Dollar Startups, autoarea a analizat companiile start-up din domeniul IT infiintate in anii 2000 si a estimat ca numai 0,07% dintre acestea ating valoarea de 1 miliard de dolari. Totodată ea a susținut că primii unicorni au fost înființați în anii ’90, Alphabet Inc., compania care deține motorul de cautare Google fiind clar un „super-unicorn” (valoare de peste 100 miliarde dolari). Multe companii de acest tip s-au născut în anii 2000, deși Facebook Inc. (FB) este singurul super-unicorn al deceniului trecut. De la publicarea articolului lui Lee, termenul a devenit utilizat pe scară largă referindu-se la companii de tip start-up din sectoarele tehnologiei, telecomunicatiilor și IT (de obicei la intersecția tuturor celor trei), cu evaluari foarte ridicate dar cu fundamente economico-financiare discutabile. Întrebarea dacă aceste companii din domeniul tehnologiei constituie o nouă bulă dotcom ca cea de la sfârșitul anilor ’90 continuă să agite dezbaterile, unii analisti susținand că creșterea numărului de noi companii de peste 1 miliard de dolari este o slăbiciune a piețelor, alții susținand că este doar o reflectare a unui nou val de productivitate determinată tehnologic, in  timp ce unii susțin că globalizarea și politica monetară a băncilor centrale de la Marea Recesiune încoace au creat valuri mari de capital, în căutarea unicornilor.