Termenul zilei
Un dividend este o distribuție a unei părți din câștigurile unei companii inregistrate in anul fiscal anterior (N-1), acționarilor, în raport cu acțiunile pe care acestia le posedă. Dividendele pot fi sub formă de numerar sau alocare de acțiuni gratuite. Se distribuie periodic și trebuie declarate ca venit în anul în care sunt primite, fiind impozabile. Companiile care distribuie dividende sunt stabile din punct de vedere economico-financiar, inregistrează profit din activitatea de bază, iar dividendele sunt oferite ca o modalitate de a atrage, recompensa și menține investitorii. Randamentul unui dividend reprezinta rata procentuală a valorii dividendului raportat la valoarea totala a actiunii. In practică, nu toate companiile adoptă varianta clasică, de distributie a unei parti din profit sub forma de dividende, ci au in plan majorarea capitalului social cu emiterea unor actiuni gratuite sau chiar un program de răscumpărare a acestora. Majorarea de capital social cu actiuni gratuite sau rascumpararea pot fi interpretate ca variante la distributia de dividende. Toate cele 3 operatiuni au ca sursa rezervele societatii, adica profiturile acumulate după plata anuală a impozitelor si reținerea rezervei legale. De asemenea, toate trei au efecte benefice asupra actionarilor, dacă sunt facute in parametri optimi si intr-o conjunctura favorabilă.