

Termenul zilei
Autoritatea Bancara Europeana (ABE) este agenția guvernată de Uniunea Europeana care se ocupă cu implementarea unui set standard de norme privind reglementarea și supravegherea sistemului bancar din toate țările Uniunii. Scopul său este de a crea o piață unică și eficientă a produselor bancare in cadrul UE, asigurand comunicarea centralizată a informațiilor privind supravegherea băncilor pentru a crește transparența, disciplina pieței și stabilitatea financiară in cadrul Uniunii. Totodata, EBA a fost constituita pentru a garanta consumatorilor de produse și servicii financiare că aceștia beneficiază de o protecție și un tratament echitabil pe tot teritoriul Uniunii. EBA a fost infiintata in 2011 cu sediu la Londra (Regatul Unit) dar, ca urmare a retragerii Regatului Unit din UE, Autoritatea se va muta la Paris (Franța), până la 30 martie 2019. Președintele EBA (Andrea Enria) conduce discuțiile din cadrul reuniunilor Consiliului de supraveghere, care este format din autoritățile de supraveghere din fiecare țară membră a UE. EBA colaborează îndeaproape cu celelalte autorități europene de supraveghere, pe teme cu relevanță transsectorială. Această colaborare se realizează în cadrul Comitetului comun al autorităților europene de supraveghere.
