
Termenul zilei
Indicatorul NFP este publicat în SUA lunar de US Bureau of Labour Statistics și reprezintă unul dintre cele mai semnificative rapoarte macroeconomice care provine din cea mai mare economie a lumii. Este în mod curent publicat în prima zi de vineri a fiecărei luni la ora 15:30 CET+1 și reprezintă modificarea numărului de angajați din sectorul non-agricol al economiei americane. Indicatorul NFP este un raport important care ajută la determinarea stării curente a economiei americane și are o influență puternică asupra piețelor valutare, indicilor și acțiunilor. Publicarea unei valori NFP peste așteptări indică îmbunătățirea evoluției economiei americane și are adesea un efect pozitiv asupra dolarului american și acțiunilor. Datorită faptului că economia globală este puternic conectată cu evenimentele de pe Wall Street, valorile publicate peste așteptările pieței vor avea de asemenea un impact important asupra indicilor la nivel global. În timp ce numărul job-urilor adăugate lunar este parametrul care atrage cel mai mult atenția, NFP-ul include și informații importante precum: ce procent din forța totală de muncă este reprezentat de rata de șomaj, din ce sectoare a provenit creșterea sau descreșterea numărului de locuri de muncă, câștigurile medii pe oră sau revizuirea valorii NFP din luna anterioară. Toți acești factori combinați fac ca piețele să fie foarte sensibile la orice publicare a NFP-ului care este în afara consensului analiștilor. Așadar, așteptați-vă la volatilitate ridicată în preajma publicării NFP-ului și fiți în mod special atenți în cazul în care aveți poziții deschise pe indici sau pe perechile valutare majore care includ dolarul american. (Sursa XTB Romania)


