Riscul de credit - Credit Risk: Riscul de credit se referă la riscul ca un debitor/împrumutat să nu-și poată plăti un împrumut, iar creditorul sa-și piardă principalul creditului și dobânzile asociate acestuia. Riscul de credit apare deoarece debitorii se așteaptă să-și utilizeze fluxurile de numerar viitoare pentru a plăti datoriile curente. Plata dobânzilor pe care un debitor sau emitent al unei obligațiuni se angajează să le efectueze, reprezintă răsplata creditorului sau a investitorului pentru asumarea riscului de credit. Pentru limitarea pierderilor care decurg din neîncasarea la scadenţă a creditelor şi dobânzilor aferente, bancile sau alte instituții financiare impun o gestionare atentă a riscului de credit, utilizând diverse analize privind aprecierea calităţii (capacităţii de rambursare) solicitanţilor de credite, a garanțiilor constituite, a riscului valutar, limitarea expunerii pe un numar restrans de debitori și altele. În mod similar, dacă un investitor se gândește să cumpere o obligațiune, el se uită în primul rând la ratingul de credit al obligațiunii. Dacă are un rating scăzut, compania sau guvernul care o emite are un risc ridicat de neplată. În schimb, dacă are un rating ridicat, este considerată o investiție sigură. Cu cât riscul de credit este mai mare, cu atat rata dobanzii perceputa de un creditor este mai ridicata.

Coeficientul Beta: Beta, cunoscut sub numele de coeficient beta (β), este o măsură a volatilității unui activ financiar sau al unui portofoliu, în comparație cu piața în ansamblu. Beta este utilizat în modelul CAPM (Capital Asset Pricing Model), care calculează randamentul așteptat al unui activ pe baza riscurilor sale și potentialul de castig al pietei. Coeficientul Beta se calculează utilizând analiza regresiei liniare și reprezintă tendința randamentului unui activ de a raspunde la mișcările pietei. Un beta de 1 indică faptul că prețul unui activ se modifica in acelasi ritm cu piața. In schimb, un coeficient beta mai mic decât 1, indica faptul că acțiunea respectivă este teoretic mai puțin volatilă, având avantajul că atunci cand piața va scădea, acțiunea va scadea mai putin. Un beta mai mare decât 1 indică faptul că prețul unui activ este teoretic mai volatil decât piața, care poate aduce un randament superior, dar in egală măsură și o pierdere mai mare decat evolutia pieței in ansamblu. Fondurile de investitii conservatoare au de regulă in portofoliu active cu un coeficient Beta<1, pe cand fondurile de actiuni pot avea active cu o volatilitate mai ridicată și implicit un coeficient Beta>1.

Analiză cost - beneficiu: Analiza Cost - Beneficiu este un instrument analitic, cu ajutorul căruia se poate estima din punct de vedere al beneficiilor şi costurilor, care este impactul socio-economic care însoțește implementarea unui proiect de investitii. Analiza Cost - Beneficiu (ACB) este necesară pentru a justifica dacă un proiect este oportun sau ce imbunatățiri are nevoie pentru a deveni fezabil din punct de vedere financiar. Astfel, o prima etapa în elaborarea unei ACB este stabilirea unei liste cuprinzătoare a tuturor costurilor și beneficiilor asociate proiectului sau deciziei: costurile directe, indirecte, costurile cu riscul asociat investitiei, costul de oportunitate, etc. Beneficiile trebuie să includă atât veniturile directe și indirecte cat și beneficiile intangibile, cum ar fi creșterea producției datorita îmbunătățirii calitatii muncii angajaților sau creșterea vânzărilor datorită cererii in creștere din partea clienților. Ulterior, o unitate de măsurare comună ar trebui apoi aplicată tuturor elementelor din listă. Trebuie avut grijă să nu se subestimeze costurile sau să se supraestimeze beneficiile. O abordare conservatoare, cu un efort conștient de a evita tendințele subiective la calcularea estimărilor, este cea mai potrivită variantă atunci când se atribuie valoare atât costurilor cât și beneficiilor în scopul realizării unei analize cost-beneficiu.

Economie de piață: O economie de piață este o formă modernă de organizare a activității economice, în care prețurile bunurilor și serviciilor sunt rezultate exclusiv din interacțiunile agregate ale consumatorilor și companiilor de pe piață, iar intervenția statului in deciziile economice este limitată. Acesta este opusul unei economii planificate central, în care deciziile guvernului conduc cele mai multe aspecte ale activității economice ale unei țări. O economie de piață face posibila valorificarea eficienta a resurselor pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor, intr-un mediu concurential, pe baza celei mai bune alocari a resurselor financiare, materiale si umane. Economia de piață este locul unde se intalneste cererea cu oferta si se fixează prețul, pe baza negocierii dintre parti. Proprietatea privată, libera inițiativă, specializarea agentilor economici, precum si moneda ca mijloc de intermediere a schimburilor economice sunt principalele conditii care, indeplinite in acelasi timp creeaza un mediu favorabil dezvoltarii unei economii de piata. Intr-o economie de piata, principalul indicator urmarit de agentii economici este profitul, ca venit al intreprinzatorului care-si asuma riscul investiției, având totodată rol de parghie si de stimulare a acționarilor in desfăsurarea unei activități eficiente.

Deficit bugetar: Deficitul bugetar este un important indicator macroeconomic în care cheltuielile depășesc veniturile si reflectă sanătatea financiară a unui stat. Termenul deficit bugetar se referă la deficitele guvernamentale acumulate, îmbracând de cele mai multe ori forma datoriei naționale. Deficitul bugetar nu este neapărat o problemă atunci cand se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiții și, în special, în realizarea infrastructurii si este acoperit cu resurse financiare sigure, fără a se apela la emisiuni monetare inflaționiste. Deficitul bugetar poate apărea ca urmare a unor activități economice neanticipate si se reflectă ca procent din Produsul Intern Brut (PIB). Acesta poate scădea în perioade de crestere economică, deoarece veniturile bugetului de stat cresc, dar in egală măsură poate creste datorită creșterii cheltuielilor guvernamentale cum ar fi cele cu asigurările sociale, a salariilor din aparatul administrtiv, cheltuielile cu șomajul și asistența pentru persoane cu nevoi speciale, etc. Guvernul poate contracara deficitul bugetar prin promovarea măsurilor de creștere economică, reducerea cheltuielilor guvernamentale și simplificarea regimurilor fiscale, determinând astfel condiții economice îmbunătățite si un mediu de afaceri increzator in politicile statului.