Ad tech: Termenul "ad tech", pe scurt - tehnologii utilizate in domeniul publicitar, se referă în general la diferite tipuri de analize și instrumente digitale utilizate în contextul publicității online. Discuțiile despre tehnologiile ad-hoc se învârt în jurul sistemelor extinse și complexe, utilizate pentru a direcționa publicitatea spre persoane fizice și pentru a targeta publicul țintă specific. Deși Ad Tech implică elemente cum ar fi anunțurile/reclama efectuată prin bannere digitale și alte metode de publicitate, include și sistemele din spatele reclamei efective ("back-end") care ajută publicitatea sa ajungă la publicul țintă dorit. Acestea pot include platforme complete de marketing și sisteme de analiză, care sunt "motoarele inteligente" ale campaniilor de publicitate digitală. De exemplu, profesioniștii din domeniul IT pot promova anumite rezultate folosind poșta electronică directă (direct mailing), care transmite mesaje digitale prin email doar persoanelor potrivite respectivei reclame, prin platforme specifice. În ansamblu, ad tech devine din ce în ce mai sofisticat și mai respectat în cadrul industriei IT generale. În era internetului, în special în domeniul publicității mobile, ad tech este o componentă importantă a modului în care companiile comunică cu clienții, in vederea indeplinirii planului de afaceri.

Balanţa de plăţi: Balanţa de plăţi reprezintă sinteza tranzacţiilor economice şi financiare ale României cu restul lumii, pe o perioadă de timp determinată, referitoare la bunuri, servicii, venituri primare, transferuri fără contraprestaţie (donaţii, ajutoare şi altele asemenea), precum şi la creanţe şi obligaţii financiare. Principalele componente ale balanţei de plăţi sunt: contul curent, contul de capital şi contul financiar. Pe plan local, Banca Naţională a României are atribuţia legală de a elabora balanţa de plăţi. In structură, contul curent reflectă furnizarea sau achiziţionarea de resurse reale de către economia României către sau de la restul lumii, precum şi tranzacţii unilaterale, fără contraprestaţie economică. Tranzacţiile înregistrate pe credit exprimă partea din produsul intern al economiei raportoare furnizat altor economii (export de bunuri şi servicii), venituri din utilizarea factorilor de producţie în procesul de producţie desfăşurat în străinătate (venituri din muncă şi venituri din investiţii), precum şi primirea din străinătate a unor resurse reale sau financiare fără contraprestaţie economică. Tranzacţiile înregistrate pe debit reflectă achiziţia de bunuri şi servicii din străinătate (import), precum si veniturile cuvenite nerezidenţilor pentru utilizarea de factori de producţie aparţinând acestora. In acelasi timp, contul de capital acoperă achiziţionarea sau vânzarea de active nefinanciare neproduse şi transferurile de capital. Nu in ultimul rand, contul financiar înregistrează tranzacţii nete care implică active şi pasive financiare între rezidenţi şi nerezidenţi. Achiziţia netă de active financiare reprezintă diferenţa dintre achiziţia de active şi reducerea de active, iar acumularea netă de pasive se determină ca diferenţă între acumularea de pasive şi reducerea de pasive. (Sursa www.bnr.ro)

IBAN: Codul IBAN este un sistem de identificare a conturilor bancare convenit la nivel internațional, folosit pentru a facilita comunicarea și prelucrarea in siguranta a transferurilor si tranzacțiilor de fonduri, atat pe plan intern cat si extern. Acronimul IBAN provine de la International Bank Account Number si este format dintr-o înșiruire de 24 de caractere alfanumerice, in care primele doua reprezinta codul de tara (ex: RO pentru România), iar restul numarul contului bancar si alte cifre sau litere dupa un algoritm special. Sistemul IBAN este implementat de majoritatea țărilor europene și de numeroase țări din alte părți ale lumii, in prezent fiind proximativ 70 de tari care au aderat la acest sistem. IBAN impune un format flexibil dar securizat, suficient pentru identificarea contului și conține informații de validare pentru a evita erorile de transcriere, având toate datele necesare pentru a efectua o plată de la o bancă la alta oriunde ar fi.

Fond de obligațiuni: Un fond de obligatiuni este un fond de investitii care plaseaza banii contributorilor in principal in obligațiuni si alte instrumente financiare cu venit fix. Astfel, investițiile pot include in proportie de cel putin 80% obligațiuni guvernamentale, corporative, municipale sau convertibile, în plus față de alte titluri de creanță, cum ar fi titlurile garantate cu ipotecă (MBS). Acestea au de obicei un grad redus de risc și oferă randamente mai bune decat fondurile monetare, dar mai slabe decat fondurile de actiuni sau cele diversificate. Pentru mulți investitori, un fond de obligațiuni este o modalitate mai eficientă de a investi în obligațiuni decât de a cumpăra obligațiuni individuale. Spre deosebire de acestea, fondurile de obligațiuni nu au o scadență pentru rambursarea principalului, prin urmare, valoarea accestuia poate fluctua din când în când. În plus, investitorii participă indirect la dobânda plătită de titlurile de obligațiuni deținute în fondul mutual. Un investitor care investește într-un fond de obligațiuni își pune banii într-un fond gestionat de un manager de portofoliu, care cumpără și vinde în funcție de condițiile pieței și rareori deține obligațiunile până la maturitate. In functie de strategia de investitii, un fond poate fi alcatuit din obligatiuni cu scadențe scurte (pana intr-un an, denumite certificate de trezorerie) sau cu scadente medii sau lungi (peste un an de zile, denumite obligatiuni).

Rezerve minime obligatorii: Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit (bănci comerciale), în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României. Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii este reprezentată de soldurile depozitelor în lei și în valută atrase de bănci de la populatie si firme. În timp ce funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară, rolul major al RMO în valută este în principal acela de a tempera expansiunea creditului în valută. Cu alte cuvinte, rezervele minime obligatorii reprezintă o pârghie a Bancii Nationale cu ajutorul careia controlează lichiditatea din piața interbancară, precum și cantitatea de resurse financiare pe care sistemul bancar le are la dispoziție pentru a acorda credite economiei reale, adică persoanelor fizice și companiilor. În baza bilanțului propriu, băncile comerciale trebuie să se asigure că dețin rezervele minime obligatorii, în medie, pe parcursul unei anumite perioade (de obicei o lună), însă nu este necesar ca acestea să dețină zilnic suma totală în conturile curente de la banca centrală. Rezervele funcționează ca o supapă, permițând băncilor să reacționeze la variații pe termen scurt pe piața monetară, prin intermediul căreia băncile își acordă reciproc împrumuturi, prin adăugarea sau retragerea de fonduri din rezervele pe care le dețin la banca centrală. Aceasta contribuie la stabilizarea ratei dobânzii pe care băncile și-o aplică reciproc pentru fonduri pe termen scurt.