Real Estate Investment Trust - REIT: REIT-urile sau trusturile de investiții imobiliare sunt companii care dețin sau finanțează proprietăți imobiliare producătoare de venit, în anumite sectoare de activitate. Aceste companii trebuie să îndeplinească o serie de cerințe pentru a se califica drept REIT, iar majoritatea se tranzacționează pe principalele burse de valori și oferă o serie de beneficii investitorilor. Urmand modelul fondurilor mutuale, societățile REIT oferă investitorilor șansa de a deține proprietăți imobiliare, oferindu-le totodată posibilitatea de a accesa venituri recurente din dividende, ajutand la dezvoltarea si transparentizarea pietei imobiliare. REIT-urile permit oricui să investească în portofolii de active imobiliare în același mod în care investesc în alte industrii - prin achiziționarea de acțiuni individuale ale companiilor sau prin intermediul unui fond mutual sau al unui fond tranzacționat la bursă (ETF). Acționarii unui REIT câștigă o parte din venitul obținut prin investiții imobiliare - fără a trebui să cumpere sau să gestioneze efectiv proprietățile. Majoritatea REIT-urilor operează un model de afaceri simplu și ușor de înțeles: prin închirierea și colectarea chiriilor pe proprietățile imobiliare, compania generează venituri care sunt apoi plătite acționarilor sub formă de dividende. REIT-urile trebuie să plătească cel puțin 90% din venitul lor impozabil acționarilor desi majoritatea plătesc 100%. REIT-urile de toate tipurile dețin în mod colectiv mai mult de 3 trilioane de dolari în active în S.U.A., in timp ce REIT-urile listate pe bursa dețin aproximativ 2 trilioane de dolari în active. În plus, mai mult de 80 de milioane de americani investesc în acțiunile unui REIT prin fondurile lor de pensii și alte fonduri de investiții.

Enterprise Value: Enterprise Value sau Valoarea întreprinderii - VA este un indicator des intalnit atunci cand se ia in calcul valoarea totală a unei companii, fiind varianta mai cuprinzatoare a indicatorului ce reflectă capitalizarea de piață. Valoarea intreprinderii se calculeaza ca sumă dintre capitalurile proprii și împrumuturi, minus numerarul sau echivalentul de numerar disponibil. În timp ce capitalizarea de piață a unei societăți se calculează prin înmulțirea prețului acțiunilor cu numărul de acțiuni în circulație, indicatorul VA poate fi considerat drept prețul de preluare teoretic atunci cand o companie decide să achizitioneze o altă companie. Totusi, indicatorul diferă semnificativ de capitalizarea de piață în mai multe moduri și majoritatea analiștilor consideră că este o reprezentare mai precisă a valorii unei firme. Astfel, valoarea datoriilor unei companii, de exemplu, ar trebui să fie plătită de către cumpărător în momentul preluării unei întreprinderi, astfel încât indicatorul să ofere o evaluare mai precisă a preluării deoarece include o datorie în calculul valorii acesteia. In timp ce metoda de mai sus este general utilizată, estimarea valorii intreprinderii se mai face fie prin prisma veniturilor pe care le generează în baza fluxurilor de numerar actualizate, (in acest caz valoarea unei afaceri fiind in funcţie de capacitatea ei viitoare de a genera profit), fie prin multiplii de piață, in acest caz abordarea indicând valoarea afacerii prin comparatie cu alte companii listate sau pe baza unei analize a tranzacţiilor recente din aceeași industrie. In analiza prețului acțiunilor se foloseste și indicatorul EV/Sales care reflectă valoarea unei societăți in functie de volumul vânzărilor sale.

Portofoliu: Portofoliul este o grupare de active financiare, cum ar fi acțiuni, depozite, obligațiuni, numerar, fonduri mutuale sau alte tipuri de investiții, pe care un investitor le are in proprietate. Portofoliile sunt deținute fie direct de către investitori, in cazul acesta ei fiind cei care își gestioneaza investitiile, fie sunt in administrarea unor investitori profesioniști, cum ar fi administratorii de fonduri de investitii, brokerii pe piata de capital și altii. In vederea diminuarii riscurilor asociate investițiilor si a maximizarii randamentelor, teoria de specialitate sugerează că investitorii ar trebui să-și construiască un portofoliu de investiții în conformitate cu toleranța la risc, obiectivele personale și diversificarea plasamentelor. Astfel, investitiile trebuie corelate cu obiectivele pe termen scurt, mediu sau lung ale fiecaruia și in functie de nivelul riscului acceptat, profilul investitional situandu-se între nivelul conservator (nu accepta riscul) si nivelul agresiv (accepta un risc crescut). Diversificarea la randul sau presupune alocarea disponibilitatilor în mai multe tipuri de active, in vederea diminuarii riscului. Pe de altă parte, managementul portofoliului presupune administrarea activelor in conformitate cu o strategie de investiții si este activ daca este facut de catre un profesionist in investitii, deciziile fiind luate pe baza cercetarilor si analizelor de piață, sau pasiv, atunci cand investiția este facuta pe termen lung, fara intervenții de vânzare sau cumpărare, ignorându-se miscările pietei.

Obligațiuni corporative: O obligațiune corporativă este un titlu de valoare prin care un emitent autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni o anumită suma de bani și este obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Spre deosebire de obligatiunile emise de un stat (titluri de stat), obligatiunile corporative sunt emise de companii din diferite domenii de activitate in scopul dezvoltarii activitatiilor curente, investitiilor, etc. Obligatiunile corporative pot avea o rată a dobanzii fixă sau variabila, in functie de preferinta emitentului, conditiile din piață sau moneda in care se emit. Cuponul e platit de obicei o data pe an, iar la maturitate obligatiunea este rambursată integral. Obligatiunile pot avea maturitati cuprinse intre 3 si 30 de ani. Daca obligatiunea a fost emisă deja, un investitor o poate cumpara de pe piata secundară la pretul pieței care este stabilit de obicei ca raport intre cerere si ofertă. Un criteriu de evaluare a obligatiunii este rating-ul primit de emitent de la agentiile de rating, cu cat acesta este mai scazut, cu atat mai riscantă devine investiția, cuponul (dobânda) fiind mai mare. De retinut este faptul ca randamentul obligatiunilor cu dobândă fixă este invers proportional cu evolutia dobanzilor din piață, in timp ce un cupon variabil (legat de un indice de referinta cum ar fi Robor sau Euribor) va evolua in acelasi sens cu dobanzile din piață.

Short selling: Short selling sau vanzarea in lipsa este o strategie de tranzactionare care presupune vanzarea unei actiuni sau a unui titlu de valoare care nu este in proprietatea unui investitor. Vânzarea în lipsă este motivată de convingerea că prețul acelei actiuni va scădea, permițându-i invesitorului s-o cumpere înapoi la un preț mai mic pentru a obține un profit. Vânzarea în lipsă poate fi determinată de dorinta de a specula o evolutie a unui activ sau din dorința de a acoperi riscul de scădere a unei poziții îndelungate intr-o actiune. Pentru a putea fi executată, vanzarea in lipsă presupune imprumutul unui titlu de valoare si vânzarea acestuia, urmand ca ulterior să fie rascumparat la pretul pieței si restituit. Spre exemplu, presupunem ca un broker consideră ca prețul unei actiuni X, care se tranzacționează la o valoare de 25 lei/bucata va scadea si decide sa imprumute 100 de bucati pentru a le vinde, incasand astfel suma de 2.500 lei, fiind acum intr-o pozitie short, deoarece a vandut ceva ce nu a detinut. Peste o perioadă, daca pretul acelei actiuni va scadea la 20 lei/bucata, acelasi investitor cumpară din piață cele 100 de bucati si le restituie, obtinand astfel un profit de 500 de lei din diferenta pretului. In egală masura, daca pretul actiunii ar fi crescut, investorul ar fi inregistrat pierdere.