Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit (bănci comerciale), în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României. Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii este reprezentată de soldurile depozitelor în lei și în valută atrase de bănci de la populatie si firme. În timp ce funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară, rolul major al RMO în valută este în principal acela de a tempera expansiunea creditului în valută. Cu alte cuvinte, rezervele minime obligatorii reprezintă o pârghie a Bancii Nationale cu ajutorul careia controlează lichiditatea din piața interbancară, precum și cantitatea de resurse financiare pe care sistemul bancar le are la dispoziție pentru a acorda credite economiei reale, adică persoanelor fizice și companiilor. În baza bilanțului propriu, băncile comerciale trebuie să se asigure că dețin rezervele minime obligatorii, în medie, pe parcursul unei anumite perioade (de obicei o lună), însă nu este necesar ca acestea să dețină zilnic suma totală în conturile curente de la banca centrală. Rezervele funcționează ca o supapă, permițând băncilor să reacționeze la variații pe termen scurt pe piața monetară, prin intermediul căreia băncile își acordă reciproc împrumuturi, prin adăugarea sau retragerea de fonduri din rezervele pe care le dețin la banca centrală. Aceasta contribuie la stabilizarea ratei dobânzii pe care băncile și-o aplică reciproc pentru fonduri pe termen scurt.