Margin trading: Margin trading (Traducere: tranzacționare în marjă) se referă la practica de a cumpăra sau vinde active financiare folosind fonduri împrumutate de la un broker. Într-un cont de tranzacționare în marjă, brokerul oferă un credit investitorului, permițându-i acestuia să deschidă poziții care sunt mai mari decât suma de bani pe care o deține în cont. În mod specific, marja este diferența dintre valoarea totală a tranzacției și suma de bani pe care traderul o depune efectiv ca garanție. De exemplu, dacă un trader are 1.000 de lei în cont și folosește un levier de 2:1, el ar putea să tranzacționeze active de până la 2.000 de lei. Avantajele tranzacționării în marjă includ potențialul pentru câștiguri mai mari și capacitatea de a deschide poziții mai ample decât ar fi posibil doar cu fondurile proprii. Cu toate acestea, riscurile sunt, de asemenea, amplificate. Dacă piața se mișcă împotriva poziției traderului, pierderile pot fi semnificative și pot depăși investiția inițială. În cazuri extreme, traderul poate fi forțat să adauge fonduri suplimentare în cont sau să închidă poziția pentru a evita o pierdere și mai mare. Tranzacționarea în marjă este complexă și implică un grad înalt de risc. Este esențial ca oricine ia în considerare această formă de investiție să înțeleagă pe deplin mecanismele și riscurile asociate.

VIX Index: VIX este simbolul indicelui de volatilitate calculat și publicat de Chicago Board Options Exchange (CBOE) si prezintă așteptările pieței de capital cu privire la volatilitatea acesteia pe un termen de 30 de zile. De asemenea, acesta este construit folosind volatilitățile implicite ale unei game largi de opțiuni din indicele S&P 500 si este denumit în mod colocvial indicele fricii. VIX este utilizat în mod obișnuit de către traderii activi pentru a identifica volatilitatea din piață, utilizand analiza tehnică pentru a identifica oportunitățile de profit. VIX este un indice calculat, la fel ca și S&P 500, deși nu este derivat din prețurile acțiunilor. În schimb, utilizează prețul opțiunilor pe S&P 500 și apoi estimează cât de volatile vor fi aceste opțiuni între data curentă și data de expirare a acestora. CBOE combină prețul mai multor opțiuni și obține o valoare agregată a volatilității, pe care o urmărește indicele.  

Stagflație: Stagflația este un termen economic care descrie o situație în care economia unei țări experimentează o creștere foarte mică, stagnantă, șomaj înalt și inflație ridicată simultan. Tradițional, inflația și stagnarea economică teoretic se exclud reciproc. Pe de o parte inflația apare de obicei in momente de creștere economică care beneficiază și de politici monetare avantajoase (dobânzi mici pe un termen lung) în timp ce stagnarea sau chiar recesiunea duce la scăderea prețurilor acompaniate și de o politică monetară restrictivă unde accesul la credit este dificil. Cu toate acestea, stagflația prezintă un scenariu provocator deoarece combină cele mai rele aspecte ale ambelor, inflație și recesiune. Termenul a devenit popular în anii 1970, în special în SUA, când țara a experimentat un șoc al prețurilor petrolului și constrângeri la nivelul ofertei, ducând atât la stagnare economică, cât și la creșterea prețurilor. Abordarea stagflației este dificilă pentru factorii de decizie, deoarece măsurile de combatere a inflației (cum ar fi creșterea ratelor dobânzii) pot agrava șomajul și încetini creșterea economică, în timp ce măsurile de stimulare a economiei pot crește și mai mult inflația.

Accelerated Book Building: Accelerated Book Building (ABB) este o metodă rapidă de plasare sau vânzare de acțiuni, care de obicei se finalizează în câteva ore sau zile fiind un proces folosit de obicei pentru vânzarea de acțiuni secundare, adică acțiuni deja existente pe piață, deținute fie de acționarii majoritari ai unei companii, fie chiar de companie însăși. În cadrul unui ABB, o bancă de investiții sau un alt intermediar financiar oferă acțiuni pentru vânzare într-un interval foarte scurt, fără a publica un prospect de ofertă preliminar, lucru ce se întâmplă de obicei în cazul unei oferte publice inițiale (IPO) tradiționale. Investitorii instituționali sunt invitați să își plaseze ofertele pentru cât de multe acțiuni vor să cumpere și la ce preț. Intermediarul financiar evaluează apoi ofertele și decide cum să aloce acțiunile. În general, acest proces este mai puțin transparent pentru investitori decât o IPO tradițională, dar este și mai rapid și eficient pentru vânzător. Avantajele unui ABB includ capacitatea de a ridica capital rapid și eficient, precum și faptul că costurile de tranzacție sunt de obicei mai mici decât în cazul unor metode tradiționale. Cu toate acestea, din cauza lipsei de transparență și a vitezei, investitorii pot avea un grad redus de încredere sau pot fi mai puțin dispuși să plătească o primă de preț pentru acțiuni. În general, ABB este o metodă de finanțare care este cel mai des utilizată de companiile bine stabilite și cunoscute, care au deja o prezență solidă pe piața de capital și care pot atrage interesul rapid al investitorilor instituționali.

Buy Zone: În contextul investițiilor, termenul de "Zonă de cumpărare" (Buy Zone) se referă la un interval de preț la care un activ, cum ar fi o acțiune, este considerat o achiziție bună pe baza diverselor metode de evaluare analitice. Investitorii identifică adesea o zonă de cumpărare folosind de cele mai multe ori analiza fundamentală, dar si analiza tehnică care poate implica studierea graficelor de preț, a modelelor și a altor indicatori de piață. Zona de cumpărare este intervalul de preț în care investitorii cred că activul este subevaluat sau că reprezintă un punct de intrare bun pentru câștiguri pe termen lung.   Iată un exemplu simplu folosind tranzacționarea de acțiuni: Să presupunem că o acțiune se tranzacționează la 30 de lei, dar un investitor, după efectuarea unei analize tehnice și/sau fundamentale, concluzionează că acțiunea este o achiziție bună atunci când prețul este sub 100 de lei. Teoretic, orice zona de preț intre 30 și 100 ar trebui sa fie favorabilă însa, din precauție, acesta estimează ca intervalul 30 - 50 de lei este cea mai bună zonă de cumpărare lăsând intervalul 50 - 100 de lei ca și zonă de siguranță (margin of safety). Totuși, merită menționat faptul că zonele de cumpărare sunt subiective și pot varia de la un investitor la altul, în funcție de analiza individuală, obiectivele de investiții și toleranța la risc. Unii pot folosi medii mobile, linii de trend sau niveluri de suport și rezistență pentru a defini zonele de cumpărare, în timp ce alții pot folosi indicatori fundamentali, cum ar fi raporturile PER, P/BV sau randamentul dividendelor.