Criptocurrency: Criptocurrency (sau moneda crypto) este un activ digital conceput să funcționeze ca un mijloc de schimb care utilizează criptografia (criptografia reprezintă o ramură a matematicii care se ocupă cu securizarea informației precum și cu autentificarea și restricționarea accesului într-un sistem informatic) pentru a-și asigura tranzacțiile, pentru a controla crearea de unități suplimentare și pentru a verifica transferul de active (monede virtuale). Cripto monedele sunt clasificate ca fiind o subcategorie de monede digitale (alternative sau virtuale). Cripto monedele sunt emise printr-un sistem descentralizat, spre deosebire de sistemul monetar clasic si electronic, care sunt controlate de o bancă centrală. Controlul descentralizat al fiecărei cripto monede funcționează prin intermediul unei retele de blocuri sau blockchain, care este o bază de date a tranzacțiilor publice si funcționează ca un registru distribuit catre toti participanții retelei. Bitcoin, creată în 2009, a fost prima cripto monedă descentralizată. De atunci, au fost create numeroase alte cripto monede, precum Ripple, Litcoin, Ethereum si altele.

Stablecoin: Un stablecoin (monedă stabilă) este un tip de criptomonedă conceput pentru a-și menține un preț de piață relativ stabil. Recent, acest tip de monede digitale a crescut în popularitate, acum fiind numeroase proiecte stablecoin. Deși mecanismele de functionare exacte variază de la o monedă la alta, monedele stabile trebuie să fie oarecum rezistente la volatilitatea pieței, fără a experimenta modificări semnificative ale prețurilor. De cele mai multe ori monede stabile au valorile fixate de prețul unui alt activ, fiind practic legate de evoluția acestuia. În timp ce majoritatea dintre ele sunt legate de dolarul american, există alte stablecoins legate de prețul altor criptomonede, sau chiar de mărfuri, cum ar fi argintul sau aurul. Fiind legate de activele din lumea reală, aceste monede nu întâmpină niveluri ridicate de volatilitate, de altfel foarte frecvente pe piețele criptomonedelor. Modelul de funcționare al acestor monede este relativ simplu. Companiile care detin si emit stablecoins ar trebui să dețină de fapt activele la care moneda lor este legată. Ca atare, acestea emit noi unități în funcție de valoarea deținerilor lor. Acest model este baza celor mai stabile monede. Printre exemple proeminente se numără USD Coin (USDC), Paxos (PAX) și TrueUSD (TUSD), unde fiecare token (monedă virtuală) este susținut de un raport de 1: 1 din banii deținuți în conturile bancare ale companiilor emitente. Așadar, aceste companii emit noi unități stablecoin doar atunci când primesc valoarea echivalentă în monedă fiat. Unele stablecoins sunt legate de alte criptomonede în loc de bani fiat sau mărfuri, acestea fiind adesea denumite monede cripto-colateralizate. Moneda Libra, susținută de rețeaua de socializare Facebook împreună cu alte companii din domeniul plaților online poate fi considerată stablecoin, avand în vedere faptul că va fi colateralizată cu active clasice precum depozitele bancare sau obligațiunile emise de companiile care formează rețeaua.

Deficit comercial: Deficitul comercial reprezintă soldul negativ al balanței comerciale in care importurile unei țări depășesc exporturile sale, cu alte cuvinte, banii care ies din economia tării in schimbul unor bunuri sau servicii achizitionate din extern. Deficitul comercial, cunoscut ca si deficit de cont curent, apare de obicei atunci când o țară nu produce suficiente bunuri pentru cetațenii săi, sau, consumatorii au suficiente venituri si o putere de cumparare in crestere. Atunci când producția internă este scăzută, mărfurile importate din alte tari cresc. In teoria economică, deficitul comercial nu este neapărat o situație negativă, deoarece se corectează de cele mai multe ori în timp. Deficitul comercial rezultat din cresterea importurilor pentru retehnologizare si know-how are efecte pozitive pe termen lung spre deosebire importurile destinate consumului. O economie in creștere rapidă va atrage mai multe importuri, pe măsură ce se va dezvolta, dar va contribui totodată si la deprecierea monedei locale datorita presiunilor asupra ratei de schimb valutar.

Fond de investiții închis: Un fond de investitii inchis este un fond aparte, care, spre deosebire de unul deschis, strange bani de la investitori prin emisiune de actiuni in cadrul unei oferte publice initiale (IPO). Dupa vanzarea tuturor actiunilor, fondul se inchide, in sensul ca nu se mai pot emite alte actiuni, pentru cresterea capitalului si se listează la bursă. Ulterior, acesta functionează asemeni unei Societati de investitii financiare (SIF), cum sunt cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, toate listate la Bursa de la Bucuresti. In comparatie cu o investitie clasica in actiuni, plasamentul in cadrul unui fond inchis ofera o diversificare mai mare si un management de portofoliu profesionist, facut de administratorul acelui fond, care este o societate diferita de cea care detine activele. Achizitia unei actiuni la fond se face prin intermediul unui broker, ca orice actiune, spre deosebire de un fond deschis, unde unitatea de fond este cumparata direct de la societatea de administrare (SAI). De asemenea, o alta diferenta notabila este si faptul ca, atunci cand un investitor doreste lichidarea investitiei, acest lucru se face tot prin intremediul unui SSIF (Societate de servicii de investitii financiare sau broker), actiunile fiind vandute practic unui alt investitor. Pretul la care se tranzactionează pe piață o acțiune a unui fond inchis este dat de raportul dintre cerere si ofertă (cat de atractiv este acel fond, diversificarea investitiilor, management, etc) si poate fi diferit de valoarea activului net al fondului (VAN).

Piața secundară: Piața de capital include piețele de instrumente financiare și instituțiile specifice (intermediari, emitenti, societăti de servicii financiare si altele) si este formată din piața primară și piața secundară. In timp ce piata primară este locul unde se emit pentru prima dată instrumentele financiare, piata secundară este piața în care se tranzacționează instrumentele deja emise. Practic, pe piata secundară investitorii cumpară si vand titlurile pe care le detin deja in portofoliu pe baza pretului care se formeaza ca raport intre cerere si ofertă. In cazul unei Oferte publice initiale (IPO), principalele parti implicate sunt de obicei emitentul, intermediarul (ii) si investitorii (institutionali si retail), pretul fiind stabilit de catre primele doua parti implicate. Ulterior, dupa inchiderea cu succes a ofertei, compania emitentă demarează procesul de listare la bursă, actiunile devenind tranzacționabile pe piata secundară cu un anumit simbol.