BET
8443.65
-1.18%
BET-TR
14081.29
-1.17%
BET-FI
41367.81
-1.54%
BETPlus
1264.93
-1.17%
BET-NG
650.45
-0.61%
BET-XT
771.12
-1.08%
BET-XT-TR
1292
-1.07%
BET-BK
1651.65
-0.7%
ROTX
17477.71
-1.23%

Drept la replică al APAPR: Tot ce contează este performanța agregată la nivel de portofoliu, nu o acțiune individuală!

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

Cu referire la articolul de opinie publicat de Ziarul Financiar, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania transmite următorul punct de vedere:

Deciziile de investitiții sunt luate individual de către fiecare administrator de fonduri de pensii private în parte, fără niciun fel de consultare sau dezbatere la nivel de industrie, făcând obiectul exclusiv al politicii proprii a fiecărei companii. Cu toate acestea, APAPR este în măsură să reamintească publicului larg câteva informații și principii relevante în contextul amintit.

Fondurile de pensii private reprezintă piața financiară cel mai solid reglementată și supravegheată din România, fiind obiectul a numeroase mecanisme legislative, de control, supraveghere, garantare și transparența a deținerilor din portofolii și respectând cu strictețe toate limitele și restricțiile investiționale în vigoare.

Pe lângă legislație, administratorii fondurilor de pensii aplică principiile investiționale, experiența și know-how-ul internațional de care dispun ca parte a unor grupuri financiare solide, pe care le pun în slujba administrării eficiente a economiilor românilor în fondurile de pensii private.

Unul dintre cele mai importante principii este cel al diversificării investiționale, atât la nivel geografic, cât și sectorial. Fondurile de pensii au zeci de emitenți în portofoliul de acțiuni listate, atât din România (Bursă de Valori de la București) cât și din piețele financiare din Europa.

În lumea financiară nu există nicăieri investiții cert câștigatoare cu grad de probabilitate de 100%: unii emitenți performează, alții subperformează, de aceea tot ce contează este performanța agregată la nivel de portofoliu, evaluată și judecată pe un termen rezonabil, coerent cu misiunea fondurilor respective.

Fiind vorba de pensii, toate judecățile de valoare ar trebui să vizeze performanța agregată pe termen lung, iar la acest capitol fondurile de pensii private din România au obținut rezultate remarcabile, în pofida unui climat investițional și economic extrem de volatil.

În cei 12 ani de funcționare ai Pilonului II în România (mai 2008 – mai 2020), fondurile de pensii private au realizat un randament mediu anualizat de 7,9%, cu aproape 5 puncte procentuale peste rata medie anuală a inflației de 3% pe aceeași perioadă.

În termeni monetari, câștigul realizat de Pilonul II exclusiv pentru participanți, net de toate comisioanele percepute, peste contribuțiile virate în fonduri, este de 11,8 miliarde RON, adică de aproape 2,5 miliarde EUR.

Asemenea rezultate, care țin cont inclusiv de recenta criză Covid-19 și efectele ei, nu justifică tonul critic exagerat din articolul citat, la fel cum nu justifică nicio îngrijorare reală privind sănătatea plasamentelor fondurilor de pensii, buna-credință și performanțele administratorilor acestora.

Cât privește recenta criză Covid-19 care a cauzat semnificative deprecieri temporare pe piețele financiare, efectele acesteia au fost deja aproape integral resorbite de către fondurile de pensii private, care au rezultate pozitive pe ultimele 12 luni și orice perioadă mai lungă de acest termen.

Volatilitatea, deprecierile temporare, investițiile uneori subperformante sunt inerente activității de asset management, de aceea tot ce contează este, repetăm, performanța agregată pe termen lung.

Investițiile fondurilor de pensii private, la fel ca ale tuturor investitorilor instituționali, se bazează pe informații făcute publice în baza reglementărilor în vigoare. Supravegherea și controlul respectării acestor reglementări revine în sarcina autorităților naționale și supranaționale competente în fiecare domeniu al pieței financiare.

Cât privește diversificarea geografică a investițiilor, Bursa de Valori de la București (BVB) nu poate satisface integral nevoile firești ale fondurilor de pensii privind adâncimea pieței și diversificarea sectorială, de aceea administratorii sunt nevoiți, pentru evitarea riscului de lichiditate și de supra-apreciere a prețurilor pe Bursa locală, să investească pe piețele reglementate similare din Europa, în virtutea principiului liberei circulații a capitalurilor statuat de Tratatele UE.

Chiar și așa, fondurile de pensii private sunt cel mai mare investitor de la BVB, cu dețineri de miliarde de lei ce finanțează zeci de companii românești, care susțin zeci de mii de locuri de muncă și contribuie la creșterea economică a României. În același timp, reprezentanții fondurilor de pensii la Adunările Generale ale emitenților la Bursă sunt foarte activi în ceea ce privește implicarea în bunul mers al companiilor listate, iar industria noastră susține activ și consecvent cele mai bune practici de guvernanță corporativă, atât la societățile de stat cât și la cele private.

Din punct de vedere al transparenței și controlului investițiilor fondurilor de pensii: administratorii raportează săptămânal către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu periodicitate zilnică, toate deținerile investiționale și operațiunile aferente.

Raportările semestriale către public nu înseamnă că timp de 6 luni Autoritatea competentă nu are cunoștință despre investițiile fondurilor, așa cum este sugerat. De asemenea, administratorii fac raportări zilnice către ASF privind calculul activelor și al unităților de fond, contra-verificate de către băncile depozitare, supravegheate la rândul lor atât de ASF cât și de Banca Națională a României.

Sistemul de reglementare, supraveghere, raportare și control din Pilonul II este extrem de bine pus la punct, iar rezultatele obținute după 12 ani de muncă de construcție a Pilonului II, atât de către administratori cât și de către autoritățile competente, vorbesc de la sine.

În ultimii ani, APAPR s-a implicat suplimentar față de toate aceste eforturi prin demersuri de informare și educare a publicului privind drepturile pe care participanții le au, câți bani s-au strâns în conturile personale de pensii private s.a.m.d..

Am desfășurat aceste campanii de informare pe TV, presă scrisă, întreg online-ul românesc, mesajele și informațiile ajungând la milioane de români. Am răspuns mereu întrebărilor și am dat explicații privind toate elementele, detaliile și rezultatele Pilonului II.

De asemenea, după cum este de notorietate, nu de puține ori APAPR a fost nevoită să se implice pentru a contracara unele inițiative care ar fi putut avea consecințe severe sau chiar distruge complet această construcție instituțională benefică pentru 7,5 milioane de români. Inclusiv de aceea, alegatiile potrivit cărora activitatea de administrare a Pilonului II ar fi o afacere lipsită de riscuri sunt nejustificate.