BET
16347.25
0.62%
BET-TR
33918.6
0.62%
BET-FI
59593.1
0.62%
BETPlus
2418.01
0.6%
BET-NG
1175.05
0.81%
BET-XT
1399.18
0.63%
BET-XT-TR
2870.54
0.63%
BET-BK
3017.97
0.39%
ROTX
35850.36
0.64%


DocProcess, o companie antreprenorială românească, inaugurează un birou comercial la Paris

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

DocProcess, o companie antreprenorială românească specializată în dezvoltarea de soluții digitale pentru automatizarea proceselor de business, inaugurează un birou comercial la Paris.

Noul birou din Franța marchează o etapă importantă în procesul de extindere a brandului și a soluțiilor DocProcess pe piețele europene. Compania, care are deja un centru de cercetare și dezvoltare la Grenoble, intenționează să ajungă la 25 de angajați pe piața franceză și 1 milion de euro în venituri înregistrate din partea clienților francezi până la sfârșitul acestui an.

Înființată în 2005, DocProcess lucrează cu peste 3.500 de clienți mari locali și internaționali. Înainte de deschiderea biroului din Paris, DocProcess avea deja un portofoliu amplu de clienți străini, lucrând cu retaileri francezi prezenți pe piața românească, precum Carrefour și Cora. Având în vedere modificările favorabile ale legislației franceze care se preconizează că vor grăbi procesul de transformare digitală a companiilor locale, DocProcess estimează o creștere accelerată pe piața franceză în 2020 și în anii următori.

Franța a fost întotdeauna o piață strategică pentru DocProcess și considerăm că semnificația acesteia va crește în anii următori. În decembrie 2019, autoritățile legislative franceze au publicat legea Loi de Finances 2020, care solicită ca, până cel târziu în ianuarie 2025, toate facturile B2B să fie emise în format electronic, sprijinind astfel procesul de transformare digitală a companiilor. Vrem să beneficiem de acest context favorabil și să fim în avangarda aprobării legii și în Franța, similar cu rolul pe care îl avem și pe piața românească”, a declarat Liviu Apolozan, Fondator și Președinte al Consiliului de Administrație DocProcess.

Aceasta este cea de-a doua locație deschisă de companie în Franța, DocProcess inaugurând în mai 2018 un centru de cercetare și dezvoltare în Grenoble, care astăzi are o echipă de 12 ingineri. Până la sfârșitul anului 2020, DocProcess preconizează că va ajunge la un număr de 75 angajați, dintre care 25 localizați în Franța.

Francezul Christophe Lacaze, recent numitul CEO DocProcess France și VP of International Sales, va conduce biroul din Paris. Absolvent în științe și business, Christophe Lacaze are o experiență de peste 30 de ani în sectorul tehnologic, ocupând în trecut poziții de conducere în companii internaționale. Și-a început cariera la BEA Systems, un start-up la momentul respectiv, și după 10 ani a fost numit Director de Vânzări în cadrul gigantului Oracle.

CITESTE SI:  Connections lansează o nouă variantă a aplicației IDScanner prevăzută cu inteligență artificială

În 2010 s-a alăturat companiei SAS ca Director de Vânzări la nivel național pentru a revitaliza activitățile acestei companii în Franța. Din 2017 a îndeplinit funcția de Director General al ITESOFT și a supravegheat trecerea la modelul SaaS, poziție pe care a ocupat-o până în momentul în care s-a alăturat echipei DocProcess.

„Franța este o țară în care trebuie să fii atât cu picioarele pe pământ dar și cu capul în nori pentru a avea succes. Ceea ce m-a încântat cel mai mult când m-am alăturat echipei DocProcess a fost faptul că este singura companie care îmbină cu succes o viziune îndrăzneață cu o execuție meticuloasă în abordarea privind automatizarea ecosistemelor de business. Datorită pragmatismului și a soluțiilor sale solide, împreună cu o atitudine care premiază ambiția și inovația, DocProcess este unic poziționată nu doar pentru a răspunde celor mai presante nevoi ale companiilor, dar și pentru a anticipa evoluții viitoare,” a declarat Christophe Lacaze, CEO DocProcess France.

DocProcess se pregătește pentru inaugurarea biroului comercial din Franța încă din a doua jumătate a anului 2019, începând procesul de recrutare pentru poziția de CEO în septembrie 2019. Deși Franța se află în carantină, cauzată de pandemia COVID-19, echipa franceză este deja operațională și a început colaborarea cu unele companii locale. În următoarele luni, aceasta va avea în vedere atragerea companiilor din industria de retail, producție și logistică, deoarece aceste sectoare sunt cele mai interesate de procesul de digitalizare. Beneficiind de locația strategică, în viitor, planurile de management pentru biroul din Paris vor avea ca obiectiv și atragerea de clienți din țările vecine vorbitoare de limba franceză precum Belgia, Luxemburg sau Elveția.

DocProcess încurajează companiile să elimine utilizarea hârtiei, în beneficiul creării unui ecosistem digital și a automatizării proceselor de achiziție, vânzări, logistică și financiar-contabile. Prin intermediul Platformei DocXchange si a suitei de produse precum DxComanda, DxFactura, DXLogistica, DxArchive și DxContract, DocProcess ajută companiile să reducă marja de eroare, să permită lucrul la distanță și să îmbunătățească productivitatea angajaților, eliminând sarcinile repetitive din lista de activități.


 

[ajax_load_more]