BET
10966.71
-0.25%
BET-TR
21322.42
-0.25%
BET-FI
46762.75
-1.8%
BETPlus
1639.68
-0.1%
BET-NG
836.22
-1.24%
BET-XT
966.39
-0.49%
BET-XT-TR
1866.99
-0.49%
BET-BK
2055.94
-0.24%
ROTX
24777.64
-0.62%


Acționarii Safetech Innovations numesc un Consiliu de Administrație înainte de trecerea companiei pe Piața Principală a BVB

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță numirea unui Consiliu de Administrație, compus din trei membri – Victor Gânsac, co-fondator al Safetech Innovations, Mircea Varga, membru în Consiliul de Administrație al TEILOR Holding și Alexandru Mihailciuc, Global Head of Pre-Sales în cadrul UiPath.

Victor Gânsac a fost, de asemenea, numit Președinte al Consiliului de Administrație. Mandatele membrilor consiliului au o durată de doi ani.

Safetech trece printr-o etapă de creștere accelerată pe fondul solicitărilor tot mai ridicate pentru soluțiile și serviciile de securitate cibernetică furnizate de echipa noastră. Pentru anul 2022, vizăm venituri totale de aproximativ 44 milioane de lei și un profit net de 10,1 milioane de lei. De asemenea, până la finalul anului avem în plan să fim operaționali în toate cele trei piețe unde avem sau vom avea filiale, respectiv Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite și SUA.

În plus, ne propunem să ne extindem portofoliul de clienți și să demarăm procedura de trecere pe Piața Principală, deoarece ne dorim să devenim un emitent atractiv și pentru investitorii instituționali. Prin urmare, aveam nevoie să aducem alături de noi parteneri cu experiență aprofundată în domenii, precum cel financiar și de vânzări.

Le mulțumesc lui Mircea și Alexandru pentru că și-au dorit să vină lângă noi și să contribuie la dezvoltarea afacerii, dar și acționarilor pentru votul de încredere acordat Consiliului de Administrație. Având în vedere echipa puternică pe care o avem, atât la nivel executiv, precum și la nivelul consiliului, sunt încrezător că Safetech are potențialul de a crește ca un jucător semnificativ în domeniul securității cibernetice la nivel internațional în viitorul apropiat,” a declarat Victor Gânsac, Președinte al Consiliului de Administrație al Safetech Innovations.

Evoluție acțiuni Safetech Innovation. Sursa BVB

În cadrul AGA de la mijlocul lunii aprilie 2022, Safetech Innovations a supus aprobării o serie de puncte importante pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a companiei, în special admiterea la tranzacționare a acțiunilor companiei pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

Ca urmare a aprobării de către acționari a acestui punct, compania va demara procesul de pregătire privind transferul acțiunilor, prin pregătirea situațiilor financiare istorice conform standardelor IFRS. Acestea vor fi auditate de noul auditor al Safetech Innovations, compania Baker Tilly.

În vederea alinierii companiei la cerințele de guvernanță corporativă ale pieței principale, acționarii au numit un Consiliu de Administrație format din trei membri, dintre care doi neexecutivi și independenți. Mircea Varga este un executiv cu o experiență profesională de peste 25 de ani în multinaționale și companii locale din diverse industrii, precum PwC România și Țiriac Group.

CITESTE SI:  Bittnet propune acționarilor o nouă majorare a capitalului social cu aporturi noi și creanțe din tranzacțiile M&A

Acesta deține expertiză dovedită în domeniul M&A și atragerea de capital, proiecte de transformare organizațională, precum și în proiecte de management al schimbării și al crizelor organizaționale.

În ultimii doi ani, Mircea s-a concentrat pe acordarea de consultanță de specialitate către companii care vizează creșterea vânzărilor și profitabilitatea companiei.

În prezent, Mircea este membru și în Consiliul de Administrație al TEILOR Holding, un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR, compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN și Teilor Invest Exchange.

Cel de-al treilea membru al Consiliului de Administrație al Safetech Innovations, Alexandru Mihailciuc are o experiență profesională de 17 ani în domeniul tehnologiei, fiind în prezent responsabil de coordonarea suportului tehnic al vânzărilor la nivel global în cadrul UiPath.

Alexandru este specializat în planificarea, dezvoltarea și implementarea soluțiilor IT care vin în sprijinul companiilor ce urmăresc să își sporească capabilitățile de afaceri. Înainte de a se alătura UiPath în 2017, Alexandru a deținut diverse funcții de conducere în cadrul companiei internaționale, Genpact.

Pe lângă numirea unui Consiliu de Administrație, acționarii au aprobat operațiunea de acordare de dividende în numerar, în valoare totală de 4.156.250 de lei.

Astfel, acționarii care dețin acțiuni SAFE la data de 9 iunie 2022 vor fi eligibili pentru primirea unui dividend brut pe acțiune de 0,25 lei. În plus, acționari au aprobat capitalizarea sumei de 9.975.000 lei și emiterea unui număr de 49.875.000 acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,2 lei/acțiune.

Prin această operațiune, acționarii Safetech care dețin acțiuni SAFE în data de 9 iunie 2022, vor primi trei acțiuni nou emise pentru fiecare acțiune deținută. Ziua plății pentru dividendele în numerar este 16 iunie 2022, iar pentru acțiuni gratuite, 10 iunie 2022.

Safetech Innovations este listată pe piața AeRO începând cu 29 ianuarie 2021, iar din octombrie 2021 acțiunile SAFE sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru piața AeRO. În 2021, Safetech Innovations a fost cea mai tranzacționată companie de pe această piață.