BET
11522.94
-0.41%
BET-TR
22413.75
-0.41%
BET-FI
49133.94
-1.69%
BETPlus
1722.34
-0.38%
BET-NG
864.5
-0.51%
BET-XT
1009.36
-0.61%
BET-XT-TR
1950.94
-0.61%
BET-BK
2159.13
-0.59%
ROTX
25872.84
-0.56%


Bento raportează venituri de 19,2 mil de lei în primele nouă luni din 2022 în timp ce profitul net s-a diminuat cu 3%

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

2B Intelligent Soft (Bento, Intellectually Curious, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, raportează venituri de 19,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, o creștere cu 1% comparativ cu aceeași perioadă din 2021, iar profitul net a atins valoarea de 3,5 milioane de lei.

Suntem mândri să raportăm o creștere față de aceeași perioadă a anului anterior a celor mai importanți indicatori operaționali pe care îi urmărim, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri atât aferentă diviziei de Dezvoltare Software, cât și a proiectelor de IT, Infrastructură și Cloud.

Din cauza livrării cu întârziere a echipamentelor hardware, care afectează toți jucătorii din acest ecosistem, înregistrăm o scădere a cifrei de afaceri, asociată revânzării de echipamente IT față de primele nouă luni ale anului 2021. În trimestrul 4 am început deja să recuperăm această diferență.

De asemenea, în cel de-al treilea trimestru al anului am demarat proiectul finanțat prin intermediul Programului Operațional Competitivitate (POC 2014-2020), pe care l-am menționat și în raportul privind rezultatele din primul semestru din 2022. Acesta va avea un impact operațional și financiar începând cu 2023.

În ceea ce privește anul curent, estimările noastre sunt că vom încheia 2022 cu rezultate financiare în linie cu bugetul estimat, chiar și în contextul întârzierilor de livrări hardware,” a declarat Radu Scarlat, Președinte al Consiliului de Administrație Bento.

Din totalul veniturilor generate, de ambele divizii, în primele nouă luni din 2022, aproximativ 40% dintre acestea au fost venituri recurente, în creștere față de 2021.

Compania înregistrează o creștere constantă a valorii absolute a veniturilor recurente, adică acele venituri asociate serviciilor de suport și mentenanță.

Veniturile recurente au o pondere substanțială în rezultatele ambelor divizii, acestea reprezentând un factor de stabilitate pentru activitatea Bento, fiind un indicator al maturității serviciilor livrate.

CITESTE SI:  Creșterea veniturilor Purcari accelerează cu 27% în T3 2022, în timp ce EBITDA normalizată crește cu 26%

În ceea ce privește cifra de afaceri aferentă primelor nouă luni din 2022, aceasta a înregistrat o valoare de 15,7 milioane de lei. Divizia „Dezvoltare Software” (DEV) a contribuit cu 49% la cifra de afaceri aferentă primelor nouă luni din 2022.

DEV cuprinde dezvoltare și implementare software – aceste activități având o contribuție de 66% în cadrul acestei linii de business, cât și servicii de mentenanță și evoluție – activitățile din această categorie reprezentând 34% din venituri.

În ceea ce privește cea de-a doua linie de business, IT, Infrastructură și Cloud (IT), aceasta este alcătuită din servicii și implementare, revânzare echipamente și software. Această linie de business a contribuit cu 51% la veniturile generate în această perioadă.

În linie cu strategia de dezvoltare pe care am prezentat-o în memorandumul întocmit în vederea listării pe piața AeRO a Bursei de Valori București și pe care o susținem, continuăm capitalizarea valorii intelectuale proprii, manifestată sub forma de produse software, precum Bento FSM și Bento MDM, investind capitalul atras atât în dezvoltarea tehnică a soluțiilor software cât și în consolidarea poziției pe piață, a echipelor de vânzări și a parteneriatelor menite să mărească expunerea acestor produse.

În acest sens, în cel de-al treilea trimestru din 2022 am finalizat reorganizarea echipelor de business development reușind astfel să implementăm planurile menite să diversifice pipeline-ul de proiecte cât și piețele pe care activăm”, a declarat Vlad Bodea, cofondator Bento.

Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii.

Produsele și soluțiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale și internaționale care activează în domenii diverse, precum energie, FMCG, utilități, telecomunicații, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuție, transporturi și servicii.