BET
16971.24
0.14%
BET-TR
35213.26
0.14%
BET-FI
60049.67
-0.72%
BETPlus
2506.82
0.14%
BET-NG
1214.79
0.19%
BET-XT
1445.69
0.1%
BET-XT-TR
2965.92
0.1%
BET-BK
3120.46
0.07%
ROTX
37270.19
0.11%


Rezultate Romgaz T1 2023: Cifra de afaceri a crescut cu 26% în timp ce profitul net a rămas același față de anul trecut

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Grupul Romgaz a inregistrat in primul trimestru al anului 2023 o cifra de afaceri de 2.909,0 mil.lei, in scadere cu 25,90%, respectiv cu 1.016,8 mil.lei, comparativ cu cea realizata in primul trimestru al anului 2022, la o diminuare a volumelor livrate de 5,69%.

Față de trimestrul al patrulea al anului 2022, cifra de afaceri s-a majorat cu 14,21%, in timp ce cantitatea livrata a crescut cu 6,25%.

Profitul net consolidat de 970,0 mil.lei a fost mai mic cu 0,98%, respectiv cu 9,6 mil.lei, comparativ cu perioada similara a anului anterior.

Față de T4 2022, profitul net este in crestere cu 214,01%, avand in vedere ca T4 2022 a fost afectat de contributia de solidaritate introdusa la finalul anului 2022 (contributia, prezentata ca impozit pe profit, a fost aferenta intregului an 2022, nu doar T4). Profitul brut a crescut fata de T4 2022 cu 20,28%. Profitul net consolidat pe actiune (EPS) a fost de 2,52 lei.

Marjele realizate ale profitului net consolidat (33,34%), EBIT consolidat (59,90%) si EBITDA consolidat (64,71%) au inregistrat majorari semnificative fata de T1 2022 (24,95%; 28,97% si respectiv 31,24%).

Cresterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor inregistrate de S.N.G.N. Romgaz S.A. cu redeventa (146,5 mil.lei in T1 2023 fata de 458,4 milioane in T1 2022) si al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vanzare a gazelor naturale (476,9 mil.lei in T1 2023, fata de 1.843,2 mil.lei in T1 2022), ca urmare a aplicarii prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 27/2022 cu modificarile si completarile ulterioare.

CITESTE SI:  Hidroelectrica recompensează acționarii cu dividende de aproape 6,3 miliarde lei, adica un randament de 11%

Potrivit acestei ordonante, pentru gazele vandute la pretul de 150 lei/MWh nu se plateste impozit pe venit suplimentar, iar redeventa este platita in baza acestui pret, nu a celui de referinta comunicat lunar de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel national pentru T1 2023 a fost de cca. 38,72 TWh, fiind cu aproximativ 12% mai mic decat cel inregistrat in T1 2022.

Productia de gaze naturale inregistrata in primul trimestru al anului 2023 a fost de 1.236,7 mil.mc, fiind cu 0,73% mai mare decat productia programata.

Comparativ cu productia de gaze naturale din primul trimestru al anului 2022, productia inregistrata in T1 2023 a fost cu 5,4% mai mica.

Cantitatea de energie electrica produsa a fost de 323,04 GWh in T1 2023, cu 6,46% mai mica fata de perioada similara a anului trecut (345,337 GWh).