BET
16992.22
0.12%
BET-TR
35256.78
0.12%
BET-FI
60314.98
0.44%
BETPlus
2509.88
0.12%
BET-NG
1214.58
-0.02%
BET-XT
1447.96
0.16%
BET-XT-TR
2970.58
0.16%
BET-BK
3128.86
0.27%
ROTX
37298.92
0.08%


Investitorii dau dovadă de prudență pe măsură ce veștile privind eficiența vaccinurilor împotriva noului coronavirus sunt moderat optimiste

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Cel mai mare ETF din lume se numără printre cei mai importanți perdanți din acest an, dar îmbunătățirea sentimentului din ultimele săptămâni a readus instrumentul într-o poziție optimistă.

SPDR S&P 500 ETF Trust (SPY) a reușit să câștige 9,8 miliarde de dolari într-o singură zi, conform datelor compilate de Bloomberg, aceasta fiind cea mai amplă creștere de o zi din decembrie 2019 și una dintre cele mai bune trei zile ale fondului de peste un deceniu.

Progresul către un vaccin pentru combaterea coronavirusului a contribuit la declanșarea mișcării, deoarece injecția de optimism din piețe s-a transpus într-un val de intrări pe indicele bursier de referință din SUA, precum și în unele dintre cele mai afectate sectoare ale pieței, considerându-se că această veste marchează momentul de start al unei recuperări pentru companiile de valoare. Chiar dacă marile companii de tehnologie au fost inițial afectate de această schimbare de preferință, aproximativ 75% dintre membrii indicelui au avansat.

La o distanță de două săptămâni, situația este total schimbată. Acțiunile europene scad, în timp ce piețele futures din SUA traversează o perioadă mixtă, pe măsură ce datele economice îngrijorătoare i-au pus pe gânduri pe investitori, care nu mai sunt atât de dispuși să obțină expunere pe active riscante.

Companiile ciclice, inclusiv băncile și firmele energetice care au condus creșterea ulterioară anunțurilor despre vaccinuri, s-au retras, atenția reorientându-se către acțiuni tehnologice defensive. Această tendință a fost indicată de contractele futures din SUA, unde evoluția indicelui principal (S&P 500) era plată în timp ce contractele de pe Nasdaq 100 (US 100) marcau un avans.

CITESTE SI:  FED sub lupă: Jerome Powell prevede extinderea politicilor monetare restrictive

Deși există trei vaccinuri în faze dezvoltate de cercetare, piețele dau dovadă de prudență, pe măsură ce statisticile legate de pandemie se deteriorează la nivel global. Acest lucru a determinat-o pe Cancelara Germaniei, Angela Merkel, să solicite stațiunilor de schi europene să se închidă în această iarnă. Procesul de vaccinare începe să indice probleme de natură logistică, în timp ce virusul câștigă teren și intensitatea redresării economice se clatină.

Analizând graficul SPY.US, observăm că prețul rămâne în apropierea maximelor istorice care au fost atinse pe 9 noiembrie. Prin urmare, nu putem vorbi despre o corecție în masă, piața largă intrând într-o perioadă de consolidare. Având în vedere factorii de risc existenți în continuare în piețe, dar și evaluările ridicate, publicarea unor știri negative ar putea duce la o ajustare a pozițiilor.

Având în vedere argumentele din acest moment, ne-am putea aștepta la o extindere a perioadei de consolidare în jurul pragului 362,32 USD, care pare să devină un nivel interesant. Numeroase semne de întrebare există în continuare cu privire la viteza procesului de vaccinare, dar și a disponibilității populației de a se vaccina.

Aceste aspecte, coroborate cu o nouă săptămână consecutivă de creștere a cererilor pentru ajutor de șomaj din SUA, par să fi ”pus pe pauză” secvența ascendentă a sectoarelor de valoare și a industriilor influențate pozitiv de revenirea la birou.