BET
16992.22
0.12%
BET-TR
35256.78
0.12%
BET-FI
60314.98
0.44%
BETPlus
2509.88
0.12%
BET-NG
1214.58
-0.02%
BET-XT
1447.96
0.16%
BET-XT-TR
2970.58
0.16%
BET-BK
3128.86
0.27%
ROTX
37298.92
0.08%


BVB a premiat performerii anului bursier 2023 în cadrul evenimentului anual pe piața de capital din Romania

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a acordat astazi, in cadrul celei de-a 11-a editii BVB Awards, 19 premii pentru rezultatele obtinute in 2023 de catre companiile listate, companiile de brokeraj, fondurile de pensii private si de investitii.

Evenimentul prin care s-au adus in prim-plan performerii pietei de capital locale din anul 2023, este organizat in urma rezultatelor inregistrate anul precedent.

2023 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori Bucuresti, cu recorduri pe multiple paliere. Capitalizarea companiilor listate la bursa a depasit, in premiera, pragul de 300 miliarde de lei, valoarea totala de tranzactionare inregistrata pe toate pietele, cu toate tipurile de instrumente financiare, a depasit 38 de miliarde de lei (+58% fata de 2022), lichiditatea medie zilnica pe toate tipurile de instrumente listate, pe ambele piete, a ajuns la 153 de milioane de lei (+60% fata de 2022), indicele principal, BET a urcat cu 32%, iar BET-TR cu 40%, cel din urma avand cea mai buna performanta din regiune anul trecut.

Anul trecut, prin cele 34 de listari de actiuni si obligatiuni, a fost atrasa suma record de 5,5 miliarde de euro. O valoare record a fost inregistrata si pentru numarul investitorilor care a ajuns la finalul lunii septembrie la peste 168.000.

Performantele anului bursier 2023 sunt reflectate, in primul rand, de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, care prin valoarea sa de 9,3 miliarde de lei (1,8 mld. euro) a fost, in 2023, cea mai mare oferta din Europa si a 4-a la nivel mondial. Toate aceste reusite au fost posibile datorita eforturilor realizate de catre stakeholderii pietei de capital din Romania.

Dupa un an 2023 foarte bun pentru piata de capital din Romania, cu rezultate exceptionale pe multiple paliere, a sosit acel moment in care invitam pe scena BVB Awards performerii anului bursier trecut pentru a le recunoaste public performantele.

Vorbim despre companii listate, institutii ale statului, intermediari, investitori institutionali, jurnalisti si despre toti cei care au facut posibila dezvoltarea pietei noastre de capital la un nivel inalt si care, alaturi de noi si proiectele noastre, continua sa demonstreze ca piata de capital din Romania isi indeplineste misiunea de platforma de finantare a economiei romanesti. Felicitari tuturor Performerilor anului 2023 pe piata de capital”, a declarat Radu Hanga, Presedinte Bursa de Valori Bucuresti.

CITESTE SI:  ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil euro în 2023

Pentru a 11-a oara, in cadrul evenimentului anual al Bursei de Valori Bucuresti, care premiaza excelenta pe piata de capital, am adus in lumina reflectoarelor companiile care au stralucit la propriu in anul bursier 2023.

A fost un an 2023 extraordinar, performanta reflectata in primul rand de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, lider in productia de energie electrica in Romania.

Meritul pentru aceste rezultate se datoreaza stakeholderilor pietei de capital si, astazi, am vazut pe scena BVB Awards companiile care s-au remarcat prin rezultate notabile.

Ne bucuram sa avem in cadrul comunitatii pietei noastre de capital asemenea jucatori si cu siguranta, impreuna, putem duce piata de capital din Romania la nivelul urmator.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Dintre cele 19 premii, unul a fost stabilit prin votul publicului in perioada 5 – 15 februarie 2023 pentru “Cel mai apreciat jurnalist pe piata de capital in 2023”. In cadrul acestei editii a fost acordat, pentru a patra oara, premiul pentru „Cea mai buna comunicare cu jurnalistii a unui emitent in 2023”, premiu stabilit de un juriu format din jurnalistii care acopera domeniul pietei de capital, pe baza experientei si interactiunii lor cu companiile listate.