BET
16811.2
-0.57%
BET-TR
34881.21
-0.57%
BET-FI
60140.71
-0.56%
BETPlus
2484.87
-0.58%
BET-NG
1201.09
-0.59%
BET-XT
1432.99
-0.62%
BET-XT-TR
2939.88
-0.62%
BET-BK
3082.2
-0.87%
ROTX
36892.26
-0.57%


Connections Consult ajunge la 177 mil. lei cifră de afaceri în 2023, cu 203% creștere, și un profit net de 11,2 mil lei

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Connections (CC), companie de transformare digitală listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, și-a majorat cu 203% cifra de afaceri în 2023, ajungând la 177 mil lei, în timp ce profitul net a crescut cu 162%, depășind 11 mil lei.

Rezultatele includ activitatea tuturor companiilor în care Connections Consult are dețineri (Connections Consult – 100%, Connections Technologies – 100%, Outsourcing Support Services – 100%, Brusch Services – 100%, Connections Serbia – 100%, Connections Bulgaria – 100%, 10Plus – 25%), iar cea mai mare contribuție la creștere au avut-o serviciile de Software Development și Integrare, derulate de către compania emitentă.

În 2023, activitatea Connections s-a concentrat pe câștigarea de clienți noi și creșterea relevanței proiectelor derulate din punct de vedere al complexității tehnice, iar atenția internă s-a îndreptat către întărirea guvernanței corporative și derularea demersurilor de majorare de capital cu acțiuni gratuite în proporție de 1:10, finalizate în luna august.

Strategia de dezvoltare a companiei a vizat atât rezultatele pe termen scurt, cât și consolidarea pe termen mediu și lung a poziției de lider de piață în proiecte complexe de digitalizare.

Anul trecut a fost marcat de turbulențe la nivel global. Economia mondială și status-quo-ul geopolitic au înregistrat incertitudini diverse, care dublate de creșterea fulminantă a factorului inteligență artificială în tehnologie, au adus provocări majore actorilor economici din multiple sectoare.

Cu toate acestea, pentru Connections, 2023 a fost cel mai bun an din istoria de până acum și a marcat câteva borne esențiale pentru drumul în viitor – de la cifra de afaceri, care depășește de aproape 3 ori estimările din memorandumul de listare, la experiența inițierii și finalizării cu succes a două proiecte foarte complexe (8 mil EUR și aproximativ 10 mil EUR), cu impact major pentru clienți și, prin extensie, pentru societate, respectiv până la consolidare expertizei ca integrator de tehnologie, ceea ce ne oferă un puternic avans în industria tech.”, menționează Bogdan Florea, fondator și co-CEO al Connections.

2023 a adus de asemenea o creștere importantă a competențelor echipei, cu impact direct în structura veniturilor și a profitului.
Bugetul de venituri și cheltuieli propus pentru anul 2023 și estimările din memorandumul de listare pe piața AeRO au fost depășite semnificativ, atât la nivel de venituri (116%), cât și la nivel de profit net și brut (102% ambele).

CITESTE SI:  TeraPlast a finalizat achizitia Grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl din Austria

Pe parcursul anului 2023, toate verticalele grupului au înregistrat salturi între 5-10%, cu creștere spectaculoasă (549%) a diviziei RPA și software development.

Astfel, cea mai mare contribuție la creșterea din 2023 au avut-o serviciile de Software Development și Integrare, care au ajuns să aibă un aport de 73% la cifra de afaceri totală a grupului, față de 36% în 2022.

Pe lângă creșterea portofoliului de clienți, a relevanței proiectelor derulate și a competențelor echipei interne, în 2023 Connections Consult a continuat să privească cu interes intrarea în acționariatul a noi companii cu potențial.

Colaborăm cu două companii specializate în M&A și monitorizăm continuu noi posibile preluări. Contextul pieței de fuziuni și achiziții se află, încă, la un nivel ridicat de așteptări după evoluția abrupt crescătoare din anii 2019-2022 și am decis să fim rezervați în a derula pe parcursul anului precedent discuții avansate cu companii țintă.

Evaluările sunt, după părerea noastră, încă nerealiste și nu justifică investițiile cerute de vânzători, în acest moment. Rămânem în continuare deschiși la oportunități realiste de investiții în domenii precum cybersecurity, dezvoltare de software personalizat, AI și implementare de sisteme de tip ERP” spune Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

În 2024, Connections își propune să facă primii pași pentru accederea pe piața principală a BVB, întărind guvernanța corporativă și pregătind compania pentru trecerea la raportări IFRS.

Dezvoltarea strategică va continua anul acesta cu suportul oferit de Advisory Board-ul creat și prin extinderea Consiliului de Administrație cu încă două locuri, pentru a oferi un mecanism mult mai solid de checks-and-balances la nivel de management.

De asemenea, conducerea companiei planifică evenimente cu investitorii care să crească încrederea acestora și transparența Connections către piață și să dea o perspectivă solidă colaborării cu actorii cei mai importanți ai bursei de valori, inclusiv trecerea la raportări financiare trimestriale din 2025.