BET
16971.24
0.14%
BET-TR
35213.26
0.14%
BET-FI
60049.67
-0.72%
BETPlus
2506.82
0.14%
BET-NG
1214.79
0.19%
BET-XT
1445.69
0.1%
BET-XT-TR
2965.92
0.1%
BET-BK
3120.46
0.07%
ROTX
37270.19
0.11%


ING Bank raportează un profit brut de 451 mil lei în primul semestru și o dezvoltare puternică a canalelor digitale

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

ING Bank a raportat un profit brut de 451 milioane lei în prima jumătate a anului, cu 16% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, datorită majorării veniturilor, în contextul creșterii comerciale puternice, portofoliul de credite al băncii crescând cu peste 4 miliarde lei, la 27,3 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii.

Baza de clienți activi a crescut la 1,35 milioane până în iunie 2019, în timp ce ING continuă să primească cel mai mare scor NPS (Net-Promoter Score – ce măsoară nivelul de satisfacție al clienților) de pe piață.

Numărul de clienți care își încasează veniturile recurente într-un cont al băncii a crescut cu 110.000 sau cu 18%, ceea ce înseamnă, practic, că mai mult de 1 din 8 români își încasează salariul într-un cont ING.

Tendința de digitalizare își menține traiectoria ascendentă, fiind înregistrate peste 70 milioane interacțiuni digitale cu banca. Aplicația mobilă rămâne, în continuare, cea mai accesată, 5 din 6 contacte ale clienților provenind de pe dispozitivele mobile.

Rata de adopție ING Pay în primul an de la lansare confirmă comportamentul digital a bancii, 135.000 clienți și-au activat serviciul în Home’Bank și au efectuat peste 5 milioane de tranzacții.

La sfârșitul lunii iunie 2019, ING a oferit opțiunea de plăți mobile și pentru utilizatorii iOS și a adus Apple Pay clienților săi, raportând 23.000 dispozitive înrolate în prima zi de lansare.

Mediul digital nu este preferat doar pentru tranzacții instante, ci și pentru produse instante, în general, având în vedere că 20% din creditele de nevoi personale sunt accesate prin ING Home’Bank, în mai puțin de 15 minute.

ING Business, platforma de digital banking destinată clienților de Mid-Corporate și IMM-urilor, a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă, ajungând la aproape 5.000 de clienți, iar creșterea însumează atât clienți noi, cât și migrați de pe platformele anterioare.

La 9 luni de la introducerea noului model operațional (urmând predilecția clienților ING pentru digital și self-service), clienții au utilizat platforma ING Business pentru operațiunile zilnice și în interacțiunile cu banca prin modulele de comunicare și self-service. Mai mult, 30% dintre autentificările în ING Business provin de pe telefonul mobil.

Aniversarea a 25 de ani ING marchează, totodată, noi începuturi pentru angajații ING, care se vor muta din Crystal Tower în Expo Business Park.

Noul sediu central încurajează colaborea, creativitatea și inovația și facilitează, în același timp, modul de lucru Agile prin spații flexibile, dar și zone de relaxare. Noul sediu beneficiază și de un spațiu de lucru comun, la parterul clădirii, deschis pentru oricine își dorește să lucreze și să creeze în spațiul ING.

În luna iulie a început mandatul meu de CEO al ING Bank România, o bancă pentru care am lucrat aproape 25 ani. Am fost parte a dezvoltării sale într-o bancă universală, care a crescut organic la 1,35 milioane de clienți și acum se poziționează pe locul 6 pe piață cu cel mai înalt scor NPS pe cele trei segmente.

Succesul este posibil doar datorită dedicării și angajamentului colegilor mei, care își canalizează toate eforturile pentru a oferi cea mai bună experiență de banking clienților noștri. Una dintre principalele mele priorități în perioada următoare este să întâlnesc și să ascult angajații și clienții ING pentru a le înțelege nevoile și pentru a identifica cum putem îmbunătăți serviciile și produsele noastre”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România.

CITESTE SI:  Scăderea inflației în zona euro este încurajatoare, dar cand va veni prima reducere a ratelor?

Rezultate financiare

• Profitul brut a ajuns la 451 milioane lei în prima jumătate a anului 2019, cu 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul creșterii comerciale puternice și continue. Veniturile au crescut cu 15%, până la 1,005 milioane lei, ca rezultat al volumelor crescute și a evoluției pozitive a marjelor.

• Costurile operaționale au crescut cu 6 milioane lei, sau 1%, până la 451 milioane lei. Excluzând cheltuielile extraordinare din prima jumătate a anului trecut, costurile mai ridicate din anul curent au fost reprezentate de creșteri salariale și extinderea echipei ING în zonele de digitalizare, dezvoltare a afacerilor și riscul non-financiar. Costurile de risc s-au ridicat la 103 milioane lei, creșterile fiind vizibile, în principal, în portofoliul de Retail. Profitul net a ajuns la 385 milioane lei în prima jumătate a anului 2019, o creștere de 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

• Portofoliul de credite ING continuă tendința ascendentă în 2019, cu o creștere de 4,1 miliarde lei față de sfârșitul primei jumătăți a anului 2018, la 27,3 miliarde lei, în contextul majorării cu peste 10% a portofoliului pentru toate liniile de business. Portofoliul de credite a crescut cu 6% comparativ cu sfârșitul anului 2018. Distribuția creditării rămâne echilibrată între segmentul companiilor și al persoanelor fizice, cu 58% din portofoliu fiind reprezentat de persoane fizice. Portofoliul de împrumuturi pentru Mid-Corporate și IMM-uri a crescut cu 13%, față de sfârșitul primei jumătăți a anului 2018, datorită unei oferte competitive de produse și ușurinței de a le accesa prin intermediul platformei ING Business. Cota de piață pe partea de credite a crescut la 10,4%, reprezentând o creștere de +1,4pp comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

• Rata creditelor neperformante a ajuns la 3,3% la sfârșitul lunii iunie 2019, înregistrând o ușoară creștere de la 3,2% la sfârșitul anului 2018, însă se situează, în continuare, mult sub media pieței.

• Portofoliul de depozite încredințate ING a crescut cu 12% comparativ aceeași perioadă a anului trecut, cu până la 3,7 miliarde lei, ajungând la aproape 33 miliarde la sfârșitul lunii iunie 2019. Depozitele persoanelor fizice reprezintă 69% din total portofoliu, comparativ cu 66% în 2018. Cota de piață pe partea de depozite a crescut la 9,3%, reflectând o creștere de +0,4pp față de aceeași perioadă a anului trecut.


 

[ajax_load_more]