Recent țara noastră a primit o veste bună în ceea ce privește fondurile alocate pentru coeziune – acestea vor crește cu aprox. 2,2 miliarde de euro – 8% în plus faţă de actualul buget – pentru perioada 2021 – 2027. Însă, aici se opresc veștile bune!

Autor: Aurelia-Ioana Chereji, Consultant fonduri europene pentru agricultură și evaluator ANEVAR

De ce oare, se pot întreba cititorii sunt așa de categorică? Aș putea evident sublinia elementul pozitiv al propunerii Comisiei Europene, și anume creșterea alocărilor, creștere cu atât mai îmbucurătoare cu cât are loc pe fundalul Brexit-ului și a reducerilor bugetare pentru Politica Agricolă Comună. Din păcate consider că acum mai important decât orice este realismul și capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu. Ne poate oare bucura alocarea de fonduri dacă nu putem să le utilizăm pe deplin așa cum din păcate s-a întâmplat și se întâmplă în prezent? Ar fi oare mai util să solicităm o sumă egală cu cea din CFM* trecut și să cerem altceva la schimb?

„Rata de absorbție este de 16,1%, față de o rată medie la nivel european de 18%”(…)

Potrivit datelor oficiale centralizate la Ministerul de Finanțe, în perioada 2014 – 31 martie 2018, România a primit de la Uniunea Europeană în total circa 10,2 miliarde de euro, fonduri europene din cadrul Financiar 2014-2020.

Mai mult de jumătate din această sumă o reprezintă avansurile de circa 1,3 miliarde de euro acordate din oficiu, la începutul perioadei de programare, și plățile directe la hectar (FEGA) de 4,28 miliarde de euro, bani oferiți de UE fără să fie necesare proiecte.„ (Dan-Octav Paxino, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, 2018)

Această evaluare este de altminteri consistentă cu literatura de specialitate care afirmă clar faptul că „Noua perioadă de programare, care a debutat în anul 2014, a început cu o absorbție scăzută a fondurilor europene (…), la jumătatea anului 2017 România reușind să atragă numai 1,4 mld. euro. Din 2015 au început plățile din Fondurile pentru dezvoltare rurală și pescuit și din 2016 din Fondul European pentru Garantare Agricolă, astfel încât suma atrasă la 30 iunie 2017 se apropie de 6 mld. euro.” (Albu et al., 2018).

Cauzele au fost însă până acum preponderent interne, problemele în absorbția fondurilor europene în perioada 2007-2013, repetate ulterior, putând fi remediate de noi, fără a fi impuse din exterior:
„- Lansarea cu întârziere a programelor operaționale și a autorităților de management responsabile de gestionarea fondurilor UE, care au generat întârzierea contractării și apoi a implementării proiectelor.
– Lipsa unor proiecte fiabile, cu viziune pe termen lung, care să creeze noi locuri de muncă stabile și bine plătite.
– Estimări de plăți eronate.
– Calitate scăzută a proiectelor finanțate la nivel european (este necesară atragerea de bani europeni în zonele și domeniile cu cea mai mare nevoie – precum infrastructura).
– Lipsa de informare în rândul cetățenilor/beneficiarilor, procedurile birocratice.” (Albu et al., 2018).

Plecând de la aceste deficiențe interne, noua provocare pe care România va trebui să o înfrunte se referă la (posibila) apariție a unor noi condiționalități impuse din exterior, asupra cărora avem o influență limitată în acest moment.

Aceasta nu este o discuție nouă în spațiul european, fiind un subiect abordat constant în ultimii ani. Cu toate că tema condiționalităților nu a fost abordată frontal până acum putem identifica un curent de opinie favorabil la nivelul instituțiilor comunitare și a unor state membre cu privire la nevoia de a spori condiționalitatea bugetului european post 2020, prin îndeplinirea unor criterii suplimentare precum : respectarea recomandărilor Semestrului European; respectarea statului de drept precum și în funcție de răspunsul oferit noilor provocări precum criza refugiaților și a migranților sau provocările legate de securitate și nu numai.

Cauzele acestei abordări sunt multiple: fie că vorbim aici de dezbaterile constante cu privire la solidaritate și ce înseamnă ea (este un drum cu sens unic, statele dezvoltate le susțin pe cele mai puțin dezvoltate sau trebuie să existe reciprocitate?); de experiențele trecute cu redistribuirea bugetului comunitar; de probleme cu condiționalitățile deja existente sau de implementarea unor practici economice din statele federale. Bugetul european a încetat cu acest prilej să mai fie doar un instrument tehnic, ci a devenit unul politic.

Dar ce sunt condiționalitățile și care este rolul lor? „În economia politică, condiționalitatea descrie utilizarea de condiții legate de furnizarea de beneficii precum un împrumut sau ajutor bilateral. Aceste condiții sunt în mod tipic impuse de organizațiile regionale și sau drept scop să îmbunătățească condițiile în țara receptoare” (Kolling, 2017)

Deși discuția a părut teoretică la început și s-a considerat că acele condiționalități deja instituite sunt suficiente, criza refugiaților și a migranților precum și diviziunile în creștere pe tema statului de drept și a altor subiecte politice a făcut ca tema să devină de maxima actualitate în prezent.

Condiționalitățile, fie că vorbim de respectarea statului de drept sau de aspecte referitoare la gestionarea crizei refugiaților și a migranților etc. reprezintă un instrument care trebuie gestionat cu măsuri de precauție foarte mari. Putem ca țară să fim de acord cu o serie dintre ele, respectarea principiilor supremației dreptului comunitar sau apărarea drepturilor fundamentale ori prevenirea risipei fondurilor fiind lucruri cu care suntem toți de acord. Problema care apare se referă la stabilirea unor criterii clare, nesupuse influențelor politice.

Orice condiționalitate implică o serie de costuri economice și sociale foarte mari. Reducerea finanțărilor comunitare pe baza unor astfel de condiționalități poate duce la:

– riscuri politice (conflict sporit între opoziție și putere pe tema finanțării, cu consecințe politice nedorite: ascensiunea mișcărilor populiste sau eurosceptice);
– riscuri economice și sociale:
– afectarea principiului solidarității și a caracterului redistributiv al Politicii de coeziune și Politicii Agricole Comune;
– afectarea programărilor planificate și a realizării unor obiective specifice – riscuri sporite de instabilitate financiară și social în regiuni deja sărace;
– afectarea în mod asimetric – sunt afectate comunitățile locale și regionale și nu guvernele care au cauzat dezechilibrul respectiv statele mai puțin dezvoltate vor fi mai afectate decât cele dezvoltate (Kolling, 2017).

Se impune cu acest prilej o abordare matură, care să țină seama de toate riscurile existente sau potențiale, lucru care implică o coordonarea puternică la nivel național și european. În acest sens sporirea fondurilor de coeziune alocate României în detrimentul altor state din regiune cu interese similare cu ale noastre poate reprezenta un element de discordie care să stea în calea stabilirii unor alianțe eficiente, lucru de care va trebui să ținem seama în cadrul negocierilor viitoare.

* Cadrul financiar multianual